Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
S. MAX |
#10868 Despre OLTCHIM, adevărul verde-n faţă!2013-10-30 19:08"Vrăjitorul Roibu şi licitaţia genială a activului “RAMPLAST”, asul din mâneca lui Gheorghe Piperea.
<< Conducerea Oltchim a demarat la începutul lunii octombrie negocierile cu Dynamic Selling Group, o firmă din Galaţi, care ar fi urmat să plătească 7 milioane de euro pentru cumpărarea activului Ramplast, producătorul de profile PVC deţinut de combinatul chimic. Gălăţenii s-au angajat să achite o parte din sumă, 4 milioane de euro, în termen de 30 de zile de la adjudecarea licitaţiei. Producătorul de profile PVC din cadrul Oltchim lucrează din 2008, în sistem lohn (prelucrează materia primă), pentru compania din Galaţi. Imediat după anunţul de adjudecare a licitaţiei a apărut în presă informaţia potrivit căreia activul Ramplast nu putea fi vândut deoarece este gajat de patru ani unei societăţi din Cipru.>>
------------------------------------------------------------------
Dar iată că domnia să (Cernrv) îşi continuă jobul de << purtător de cuvânt a ce trebuie să știe poporul >> și ne anunță că această licitație va fi reluată. Nimeni însă nu l-a întrebat nimic în plus. De exemplu: cum de este posibil așa ceva? Nu mai contează, informația a ajuns unde trebuie, la cetățean! Populația suspicioasă s-a calmat! Totuși, ne întrebăm noi, din eroarea de a mai pune și întrebări care nu se pun: << Ce face posibilă reluarea licitației? >> S-a plătit datoria către firmă X, din Cipru ? Această a renunțat, din senin, la banii care i se cuveneau și gajul s-a ridicat subit? Dar, când va fi licitația ? Nu se precizează nimic, dacă va fi mâine sau peste un an!
Cam asta este povestea << vrăjitorului Roibu >> care îi tot vrăjește de la un timp fără să mai vrăjească nimic! Și tot asta va fi cacealmaua care se numește privatizare la Oltchim și asul irosit care a fost Ramplast-ul, contracarat din timp, în mod genial, de << vrăjitor >> ! Concluzia: Oltchimul este vrăjit ! Asta este operă lui Roibu, când a plecat de acolo ! Ori se face bucăți tot până la ultima sferă de clor ori rămâne proprietatea Statului Român care îl pune pe picioare în maximum 2 ani cu profit, găsind din miile de manageri potențiali, după 24 de ani, unul singur în stare de treabă asta (desigur va avea nume de polonez) și va intoxica Europa în următorul cincinal cu produse chimice românești obligând firmele concurente să se predea , adică să dea faliment ! (Va urma… povestea asta nu prea are sfârşit)
Preluare partiala articol scris de http://www.justitiarul.ro/despre-oltchim-adevarul-verde-n-fata/ |
Raspunsuri
Musafir |
#10869 Re: Despre OLTCHIM, adevărul verde-n faţă!2013-10-30 19:14:24#10868: S. MAX - Despre OLTCHIM, adevărul verde-n faţă! Cred ca e mai incurcata povestea asta, nu Roibu e buba, ci partidele politice.... |
DOTTORE |
#10893 Re: Despre OLTCHIM, adevărul verde-n faţă!2013-10-31 12:37:56#10868: S. MAX - Despre OLTCHIM, adevărul verde-n faţă! "marele avocat cu renume, Piperea, un nume extravagant pentru noi, românii, (poate ne-a costat și cam mult, ca orice avocat din lume în aceste vremuri) a fost în stare, la clasa sa, recunoscută chiar și de Antenă 3, să organizeze o licitație pentru vânzarea secției Ramplast fără să știe că această secție era gajată, după cum susține Cernev, de 4 ani." De ce? Miza este mare: banul este ochiul dracului. De ce ar fi ocolit Piperea? Conform unui articol publicat de Capital (http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/onorariul-administratorilor-oltchim-50000-de-euro-pe-luna-plus-procent-din-ce-recupereaza-180809.html) adminnistratorii judiciari ai OLTCHIM au solicitat urmatoarele onorarii: In cazul vanzarii RAMPLAST administratorii judiciari (ROMINSOLV / PIPEREA si BDO / BALAN) ar fi obtinut un onorariu de 1.140.000 EURO pe urmatoarele componente: Daca aceasta tranzactie s-ar fi realizat OLTCHIMUL ar fi fost vandut numai pentru suma de 6.460.000 EURO pentru ca administratorii judiciari ar fi dat un TUN de 1.140.000 EURO. |
Petiții promovate de alți utilizatori
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
60438 Creat: 2025-04-22
Vrem McDonald's In Turda!
920 Creat: 2025-05-04
Apel național: „STOP umilirii medicilor! Sistemul medical românesc este în pragul colapsului! Aplicați Legea Salarizării 153/2017 și salvați sistemul medical!”
1027 Creat: 2025-04-30
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
26997 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
16173 Creat: 2025-02-03
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11742 Creat: 2025-02-13
Încadrarea în condiții speciale de muncă
815 Creat: 2025-02-20
Stop jafului Aquavas Vaslui !!!
614 Creat: 2022-10-10
Sa ne lase mesele in fata la A1
86 Creat: 2025-05-07
Pastrarea Verde a Canalului Matei Basarab- PETIȚIE PRIVIND CURĂȚAREA CANALULUI CC4 ȘI PROTEJAREA VEGETAȚIEI DIN OTOPENI
240 Creat: 2020-09-16
Montare semafor treceri pietoni DN3 oraș Pantelimon
303 Creat: 2025-04-30
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
522 Creat: 2025-04-16
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
468 Creat: 2025-04-16
Dacă suntem 5 milioane câstigăm!
40 Creat: 2025-05-06
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1194 Creat: 2020-11-28
Scurtarea saptamanii de invatamant la 4 zile
2176 Creat: 2023-10-14
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
590 Creat: 2025-04-18
CRIMINALUL DIN GIURGIU TREBUIE SA RASPUNDA PENAL !!!
92 Creat: 2025-04-30
Salvăm Animalele din Grădina Zoologică Rădăuți! Cerem condiții decente și respect față de viață!
298 Creat: 2025-04-28
APEL: Un vot util pentru România europeană, fără corupție și extremism
4523 Creat: 2025-04-24