#2458: - Re: Boală

"De ce sunt homofob

Nu sunt homofob. Homosexualii nu-mi trezesc panică, nici vreun alt fel de teamă, și nu-mi provocă acele reacții fiziologice necontrolate ce constituie simptomele medicale ale fobiei. Doar că, astăzi, în cazul homosexualității, cuvântul „fobie” și-a pierdut semnificația inițială, iar limbajul în care se vorbește despre chestiune a fost atât de puternic ideologizat, încât împiedică, în loc să faciliteze înțelegerea acesteia. Acest limbaj, care, de fapt, ar trebui numit jargon, a fost însușit de către grupuri contraculturale agresive și transformat într-un instrument al luptei pentru putere. Așa-numitele grupuri gay fac parte din acest front și, prin reversiune, vorbesc în numele tuturor homosexualilor.

Se poate considera că, în cazul lor, ca și în cazul organizațiilor feministe cărora le place să fie numite „feminine” și să-și atribuie dreptul de a reprezenta femeile în general, avem de-a face cu o dialectică tipică pentru reprezentarea politică a minorităților. Reprezentanții autodesemnați ai acestora nu sunt interesați de integrarea minorității în societate, lucru ce se înțelegea în mod tradițional prin obținerea drepturilor depline, ci, dimpotrivă, tind spre o tensiune maximă între grupul pe care vor să-l reprezinte și toți ceilalți. O astfel de situaţie le consolidează rolul în mod radical. Într-o societate integrată, aceştia ar fi de-a dreptul inutili. Subliniind anatagonismele, ei se fac indispensabili, în scopul luptei, nu atât pentru drepturi, cât pentru o anume poziție în comunitatea considerată ca un agregat de grupuri și minorități. Fiindcă grupările care vorbesc astăzi în Occident în numele drepturilor minorităților, luptă, de fapt, în mare măsură, împotriva ordinii civilizației, și atacă ideea însăși de bine comun, care stă la baza concepției tradiționale asupra politicii.

Unul dintre fronturile acestei lupte este tentativa – tipică pentru mișcările ideologice – de a pune stăpânire pe limbaj. Consecințele acesteia le-am cunoscut foarte bine în timpul dominației comunismului. Adoptarea limbajului marxist înlătura de fapt posibilitatea de a polemiza cu ideologia care stătea la baza acestuia. La fel este și astăzi în cazul jargonului stângist-liberal. Din el face parte termenul „homofob”, menit să-i stigmatizeze pe toți cei care nu se aliniază lobby-ului gay. Faptul că trebuie să dea de fiecare dată explicații, cum că nu este homofob, îl împinge polemist în defensivă și face imposibilă discuția. Prin urmare, poate, ar fi mai bine să ne asumăm această distincție. Dacă homofob desemnează o persoană rezistentă la presiunea grupului gay, ar trebui să acceptăm această denumire.

În acest caz, eu sunt homofob și sunt mândru de asta."

Bronislaw Wildstein

#2464: - Re: Re: Boală

Problema cea mare a activiştilor homosexualităţii este că nu pot răspunde la fel de articulat şi fundamentat aşa cum o fac majoritatea autorilor articolelor evidenţiate în unele comentarii anterioare. Adevărul e că nici nu au cum, pentru că nu există acele fundamente solide de ordin filozofic, istoric, social, religios pe care se sprijină întreaga cultură a omenirii şi pe care îşi sprijină argumentele, cu brio, şi acei autori. Nu ai cum să vii, aşa deodată, să răstorni o întreagă civilizaţie umană care şi-a dovedit buna funcţionalitate atîtea mii de ani decît dacă întri cu buldozerele ideologice pentru a săpa la temelia ei, în cel mai pur spirit post-modern şi deconstructivist, punînd în loc încropeli. Aşa că se folosesc intens de reacţii propagandist-ideologice care mistifică şi denaturează realitatea, pritocite la şcolile marxismului cultural (transvaluarea tuturor valorilor – Nietzsche, Şcoala de la Frankfurt – Gramsci, Aderno & comp, nouvorba – Orwell şi, de ce nu, chiar şi Goebbels - o minciună repetată de 1000 de ori rămîne tot o minciună, dar repetată de 1 milion de ori devine adevăr). Pe mine mă miră că susţinătorii mişcării gay, care se consideră ei înşişi minţi luminate, deschise, în opoziţie deci cu apărătorii normalităţii (care, paradoxal, ca urmare a tăvălugului propagandist-ideologic amintit au ajuns să fie nevoiţi ei înşişi să-şi justifice poziţiile), consideraţi încuiaţi, ratardaţi, limitaţi (lista e mult mai lungă) nu reuşesc să observe aceste metode mai mult decît evidente prin care le este argumentat demersul lor actual. Căci de la o minte mare te aştepţi să aibă o plajă a cuprinderii mult mai largă decît cea a unui om de rînd. Iar a răspunde la întreaga bogăţie a argumentării anti-homosexualitate cu obsesivul şi limitatul “homofob” mi se pare cel puţin hilar.

În altă ordine de idei, faptul că în 1973 acea agenţie americană a psihiatrilor (APA), a radiat homosexualitatea de pe lista tulburărilor psihice este, după părerea mea, cea ma odioasă crimă la adresa homosexualilor. Fiindcă iată, de 40 de ani, lumea medicală a încetat să caute remedii acestei abateri de la normalitate. Şi, pentru ca dracul să fie şi mai negru, există state în care cei care încă mai încearcă aşa ceva ajung să îngroaşe rîndurile delincvenţilor.