Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

De fapt nu este nicio conspiraţie, efectele acestor concepte făcând parte dintr-o altă tipologie, aceea a „amenințărilor hibride“. Toate conceptele de mai sus au la bază instrumente sociologice (sondaje de opinie, publicitate, inginerie socială etc.) sau psihologice (de convingere). Dezvoltate de actori statali rău intenţionaţi, acestea pot fi transformate facil în arme silenţioase şi folosite împotriva ţintelor, într-un război tăcut cu efecte devastatoare. Utilizarea lor vizează, printre altele, răspândirea confuziei în rândul populaţiei, atingerea obiectivelor prin manipularea opiniei publice şi mărirea neîncrederii în factorii de conducere. Efectele ameninţărilor hibride, dificil de contracarat, pot fi devastatoare din punct de vedere politic, social sau economic pentru naţiuni întregi.

În prezent, într-o analiză post-eveniment, efectul cel mai vizibil al acestor ameninţări a fost influenţarea alegerilor din mai multe state democratice: candidaţii „agreaţi“ au avut succes prin promovarea pe canalele social media a unor ştiri false (fake news). Mesajul promovat viza discreditarea celorlalţi candidaţi, prin prezentarea lor în faţa electoratului într-o postură de „corupţi“.

Mesajul virtual

Întrebarea naturală generată de aceste evenimente este „Cum au reuşit?“, ţinând cont că electoratul (opinia publică) nu este o masă compactă/ unitară, fiind împărţit în clase sociale diferite, având culturi şi opinii diferite.

Acest succes poate fi explicat prin evoluţia tehnologică din ultimii ani, care a transformat radical media, prin trecerea de la suportul hârtie şi eter (canalele radio sau TV clasice) la platforme digitale. În cadrul acestora, consumatorul (opinia publică în formare) poate selecta ceea ce îi trebuie (sau ceea ce îl reprezintă). Mai mult, canalele social media reprezintă sursa de informare pentru o parte din media clasică (tabloidele, micile publicaţii etc.).

Cum poţi să te adresezi tuturor în acelaşi timp, iar mesajul tău să ajungă la fiecare individ, să fie înţeles şi asumat ca şi când ar fi părerea lui? Răspunsul se regăseşte în mediul de propagare. Mesajele sunt promovate în spaţiul virtual, pe canalele social media, cum ar fi Facebook sau Twitter. Organizarea implicită a acestor platforme de socializare permite utilizatorilor să aleagă propriile #canale sau #grupuri, generând un „efect de domino“ care facilitează diseminarea anumitor mesaje.

Platformele digitale permit ca, dintr-un număr oarecare de „fake news“ publicate în mediul virtual, utilizatorii să le aleagă pe cele reprezentative pentru ei şi să le distribuie mai departe, printr-un efect de domino, în listele de prieteni. Astfel, pentru a maximiza gradul de diseminare a mesajului este suficient ca ştirea falsă să fie adresată unui anumit profil psihologic ţintă, care să o accepte şi, în final, să o distribuie în grupul de prieteni (posibil să adauge şi unele comentarii care să susţină mesajul). Propagarea mesajului se poate realiza până când conţinutul acestuia se perimează. Mesajul poate să reapară, după intervale mari de timp, ca un ecou sau o replică seismică, republicat de un utilizator.

Avantajele mediului virtual pentru cel care lansează atacul hibrid constau în faptul că adresarea vizează o masă compactă/unitară, compusă din persoane care în realitate pot să nu aibă nicio zonă de interferenţă.

Fereastra Overton

Am identificat, deci, „câmpul de acţiune“ şi „publicul ţintă“, însă lipseşte mecanismul prin care conţinutul unui mesaj care nu este acceptat de nimeni să devină acceptat de toată lumea.

Un astfel de mecanism este „Ferestra Overton“, sau trecerea unei idei de la „imposibil“ la „legal“ în 6 paşi:
pasul 1 – imposibil: într-un moment de oportunitate politică/ socială, se prezintă opiniei publice o idee (problemă sau chiar o soluţie la o problemă) care este cunoscută în societate ca fiind imposibilă şi de neacceptat (bazându-se pe logică şi fapte). În această fază este forţată acceptarea existenţei ideii/ problemei şi sunt provocate discuţiile pe tema acesteia;
pasul 2 – radical: este iniţiată dezbaterea ideii de către specialiştii în domeniu, care o prezintă ca fiind radicală, însă nu de neconceput. În mediul virtual, utilizatorul poate substitui specialistul, devenind chiar el vectorul de inoculare a acesteia. Ideea este în continuare respinsă ca neviabilă;
pasul 3 – acceptabil: unii formatori de opinie declară că ideea poate fi acceptabilă şi poate funcţiona în anumite circumstanţe;
pasul 4 – raţional: „Fereastra Overton“ este mutată în zona raţională, etapă în care media începe să joace un rol foarte important în „manipularea auditoriului“. Ideea este reprezentată ca fiind soluţia raţională, fiind utilizate argumente raţionale pro şi contra acesteia;
pasul 5 – popular: ideea este prezentată ca fiind foarte populară, răspândită în societate, deseori fiind utilizate jumătăţi de adevăruri. Diseminarea şi dezvoltarea este preluată de „postaci“, accentul fiind pus pe susţinerea cantitativă a ideii;
pasul 6 – legal: „Fereastra Overton“ se mută în zona legalizării ideii/ problemei, prezentată ca fiind o oportunitate politică. Politicienii promulgă o lege personalizată, care reglementează ideea.

Îmbinarea unor instrumente sociologice, cum ar fi teoria „Ferestrei Overton“, cu platformele de social media de către unele state poate genera efecte imediate cu impact semnificativ asupra mecanismelor democratice.

Din punct de vedere profesional, o parte importantă a activităţii de contracarare a acestui tip de atacuri se limitează la a acţiona asupra punctului 6, prin comunicate media care nu mai au nici o relevanţă (sunt tardive, deoarece a fost deja generată discuţia şi popularizată viabilitatea ideii).

Activitatea de contracarare a unor astfel de atacuri „hibride“ trebuie să pornească de la primul punct, de la baza teoriei. Construcţia în sine – iniţiată pe baza unei idei posibil greşite – poate fi de cele mai multe ori ireproşabilă, argumentată logic, fără nici o scăpare pentru grupul ţintă. Angrenarea într-o astfel de luptă, în care trebuie aduse argumente împotriva unei construcţii logice deja acceptată de majoritate, nu poate avea succes.

Un rol important în identificarea, localizarea şi contracararea unor astfel de ameninţări asimetrice îl au structurile de intelligence, singurele care pot avea imaginea de ansamblu a fenomenului şi pot lua decizia corectă cu privire la instrumentele ce trebuie folosite pentru a inhiba un astfel de atac.