Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
VIDEO EXCLUSIV Adrian Mugioiu vorbeşte despre condiţiile grele de muncă de la USG |
/ #50039 VIDEO EXCLUSIV Adrian Mugioiu vorbeşte despre condiţiile grele de muncă de la USG2017-03-23 16:46VIDEO EXCLUSIV Adrian Mugioiu vorbeşte despre condiţiile grele de muncă de la USGAm cerut trei scune şi nici pe acelea nu au vrut să ni le dea!Adrian Mugioiu vorbeşte despre condiţiile tot mai grele de muncă din cadrul USG şi volumul de muncă ce a crescut cu 35%. Liderul Sindicatului „Sodistul” spune: „mi-e ruşine să mă uit în ochii lor, sunt plătit degeaba, n-am nici un fel de performanţă în ultimul timp. Nimic, nimic, nimic!Dacă în comunicatul remis presei din partea CIECH Soda România se arată că „s-a asigurat asistența medicală necesară protestului și, în același timp, va continua dialogul”, Adrian Mugioiu spune că „toate sunt doar minciuni, în condiţiile în care cei de la ISU ne-au adus un cort, nu i-au lăsat să-l monteze, mai bine au preferat să plătească amendă, în condiţiile în care am cerut şi noi trei scaune şi nici pe acelea nu au vrut să ni le dea, în condiţiile în care nimeni nu a venit să vorbească cu noi”. Întrebat de un coleg cine este capul răutăţilor, liderul Sindicatului i-a spus acestuia că „dl. Urbanowski, bineînţeles şi toţi şefii români, dl. Roşoga. Toţi şefii de structuri organizatorice sunt cu el, punct şi atât. Ei ne-au subjugat în halul ăsta, dacă o spuneau de mult, o rezolvam să ştiţi” Greva celor trei a ajuns în atenţia mass-media, iar când aceasta a sosit la faţa locului li s-a spus că este societate privată şi nu pot ajunge în faţa Pavilionului Central, unde se aflau greviştii, ne-a mai spus Adrian Mugioiu. „Firma de pază nu a lăsat presa să vină aici, DSP-ul, Ambulanţa…deşi conform legii, am făcut informările către Prefect şi către Direţia Sănătate Publică, că de azi ne aflăm în greva foamei în faţa Pavilionului Central. Tot conform legii, Ambulanţa are obligaţia să vină să ne monitorizeze din trei în trei ore. Toţi cei care suntem în greva foamei am fost găsiţi cu tensiuni mari, imense, dumnealui având 18 cu 11 acum. Eu am avut de dimineaţă 17 cu 11, iar colegul cu tratament a avut 17 cu 10. Statului Român nu-i pasă de cetăţenii lui, în mod normal eu sunt cetăţean şi contribuabil al statului ăsta şi era normal să mă întrebe cineva….domnule mai trăieşti, ai nevoie de ceva, ce te-a îndemnat să faci un astfel de protest extrem?…că-mi pun în pericol viaţa, despre asta este vorba aici. Dacă vă uitaţi de jur împrejurul societăţii sunt numai camere de luat vederi, acolo voi sta. Dl. Urbanowski este în Pavilion la o şedinţă cu liderii de linişte, ne-a salutat de dimineaţă să ne spună ca idee că …exact ce duscutăm în cadrul şedinţelor Paritale.
Întrebat dacă cuiva îi pasă de ei, Mugioiu a spus că ar trebui „în primul rând autorităţilor. Domnul Urbanowski e polonez, a venit să exploateze cum fac toate multinaţionalele, dar statul român, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul, noul prefect… când are în prima zi de mandat trei grevişti ai foamei…ori fi nemulţumiţi… totuşi….ce-or avea…ce vor… putea să ne întrebe, să vină să stea de vorbă cu noi… Adrian Mugioiu susţine că până la ora la care i-am luat declaraţia (16.00) nimeni nu a venit să vorbească cu ei sau cu conducerea, nici prefectul, nici preşedintele CJ Vâlcea. „Eu vă spun, ca să ştiţi, în urmă cu patru ani de zile când a venit dl. Urbanowski aveam în medie 31 de zile de concediu de odihnă, iar acum avem 25. Ca idee dacă aţi merge, dacă cineva din instituţiile statului abilitate ar avea curiozitatea să vadă condiţiile normale de muncă în cadrul societăţii noastre, iar la fel, poate ca mi-ar da dreptate. Avem condiţii de muncă foarte precare şi muncim foarte greu, în comparaţie cu condiţiile de muncă pe care le avem pe hârtiuţă. Dl. Urbanowski are o echipă de lideri de linişte care garantează lliniştea în detrimentul salariaţilor care muncesc din greu şi mulţi dintre ei sunt la limită. Un echipaj de poliţie a fost solicitat de către conducerea USG, să protejeze greva spontană, dar aşteptau, în capătul străzii private, aprobare de la şefa de obiectiv, Golgojan. Alături de acest echipaj se afla şi unul de jandarmi. https://www.youtube.com/watch?v=zotgJTZupoI Vom reveni cu noi detalii! |
|
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
84311 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2007 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
508 Creat: 2025-08-06
Reducerea taxelor CECCAR
1226 Creat: 2025-07-20
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
389 Creat: 2025-08-07
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
477 Creat: 2025-08-03
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13302 Creat: 2025-06-04
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1388 Creat: 2025-07-30
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1016 Creat: 2025-08-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4821 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
134 Creat: 2025-08-07
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
119 Creat: 2025-08-11
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6356 Creat: 2024-11-02
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
108 Creat: 2025-08-07
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
341 Creat: 2025-08-03
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
129 Creat: 2025-07-26
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
63 Creat: 2025-08-08
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8354 Creat: 2023-03-14
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1116 Creat: 2025-07-07
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2808 Creat: 2025-07-09