Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
GREVA FOAMEI la Uzinele Sodice Govora |
/ #50036 GREVA FOAMEI la Uzinele Sodice Govora2017-03-23 10:21GREVA FOAMEI la Uzinele Sodice GovoraCâţiva angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora (USG) – CIECH – au intrat în greva foamei în această dimineaţă de joi, 23 martie 2017. Ei s-au postat în faţa companiei controlată de grupul polonez Ciech Chemical Group, având asupra lor pancarte prin care anunţă intrarea în greva foamei. Printre cei care protestează se numără şi liderul sindicatului Sodistul din cadrul Uzinelor Sodice Govora (USG), Adrian Mugioiu. Principala lor nemulţumire este aceea că în luna decembrie 2016 au cerut majorarea valorii tichetului de masa de la 9,50 lei la 15 lei, iar patronatul nu a raspuns nici pănă acum. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrați Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret (Biblioteca Brașov)!
3073 Creat: 2025-05-13
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
60742 Creat: 2025-04-22
Petiție pentru reintroducerea reducerii de 90 % la transportul feroviar pentru românii de pretutindeni
828 Creat: 2025-05-12
Revenire asupra deciziei de anulare a inscrierilor în aplicația informatică a Programului Rabla pentru Tractoare
394 Creat: 2025-05-12
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
27091 Creat: 2025-04-16
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
12877 Creat: 2021-04-05
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11846 Creat: 2025-02-13
Redeschiderea zborurilor directe Elveția–Moldova (Basel/Zürich/Geneva ↔ Chișinău)
215 Creat: 2025-05-13
GRATIERE 2025
16237 Creat: 2025-02-03
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
171 Creat: 2025-05-14
Activitatea grădinițelor din orașul Ialoveni pe parcursul vacanței de vară
145 Creat: 2025-05-12
Vrem o rută aeriană directă Bilbao – Cluj-Napoca/Cluj-Napoca - Bilbao
103 Creat: 2025-05-12
Pastrarea Verde a Canalului Matei Basarab- PETIȚIE PRIVIND CURĂȚAREA CANALULUI CC4 ȘI PROTEJAREA VEGETAȚIEI DIN OTOPENI
254 Creat: 2020-09-16
Vrem McDonald's In Turda!
931 Creat: 2025-05-04
Sa ne lase mesele in fata la A1
86 Creat: 2025-05-07
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
63 Creat: 2025-05-11
Apel pentru salvarea închisorii Piteşti
1692 Creat: 2022-10-08
Solicităm Primăriei Florești construirea unei platforme subterane de colectare a deșeurilor pe strada Șesul de sus nr 186
52 Creat: 2025-05-11
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
577 Creat: 2024-06-28
Renovare skate park tineretului buzau
37 Creat: 2025-05-11