Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Incendiul de la Oltchim, sancţionat cu avertismente |
/ #49207 Incendiul de la Oltchim, sancţionat cu avertismente2017-01-25 07:51Incendiul de la Oltchim, sancţionat cu avertismente„Incendiul din data de 08.09.2016, care a avut loc la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, întruneşte toate condiţiile pentru a fi încadrat ca INCIDENT PERICULOS, în conformitate cu prevederile art.5.lit.o), din Legea nr.319/2006”. Aceasta este concluzia procesului-verbal de cercetare a acestui eveniment, întocmit de Inspecţia Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea (ITM) şi înregistrat cu nr. 16.509/18.11.2016. Ca urmare, SC Oltchim, reprezentată prin administratorul special Bogdan Stănescu, a primit patru sancţiuni contravenţionale cu avertisment. Incendiul a avut loc la o hală de depozitare a materialelor folosite în procesul de producţie, cauza fiind, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi ITM „formarea unui arc electric la instalaţia de alimentare cu energie electrică, izolaţia îmbătrânită şi crăpată ducând la întreţinerea acestuia şi implicit la aprinderea izolaţiei”. La 50 de metri de locul incendiului se află depozitul de carburanţi – Depozitul MEA nr.2 care a ars făcea parte din depozitul de materii prime şi carburanţi. „Depozitul de carburanţi este amplasat în partea de vest a societăţii, la aproximativ 50 de metri de depozitul MEA nr.2 de materii prime”, subliniază ITM Vâlcea. – „În incinta depozitului MEA nr.2 de materii prime au fost depozitate mai multe substanţe/preparate chimice incompatibile, neluând în considerare riscurile care pot decurge din proprietăţile fizico-chimice ale agenţilor chimici prezenţi. Nu au fost respectate condiţiile de depozitare a substanţelor/preparatelor chimice impuse”. ”SC Oltchim nu a pus la dispoziţie documente care să ateste că în urma verificărilor efectuate la instalaţiile electrice din cadrul depozitului, acestea corespundeau atât fizic cât şi funcţional”. „Depozitul nu este dotat cu sistem automat de stingere a incendiilor, sau senzori termici, sau orice alt tip de alarmă în caz de incendiu”. „Depozitul MEA nr.2 de materii prime nu este dotat cu sistem automat de stingere a incendiilor, sau senzori termici, sau orice alt tip de alarmă în caz de incendiu. Depozitul MEA nr.2 era dotat cu sistem acustic de alarmare împotriva efracţiei”. – „În incinta depozitului MEA nr.2 de materii prime au fost depozitate mai multe substanţe/preparate chimice incompatibile, neluând în considerare riscurile care pot decurge din proprietăţile fizico-chimice ale agenţilor chimici prezenţi. Nu au fost respectate condiţiile de depozitare a substanţelor/preparatelor chimice impuse”. Administratorul special, patru sancţiuni contravenţionale cu avertisment Din cauza încălcării prevederilor legale de securitate şi sănătate a muncii, ITM Vâlcea a aplicat SC Oltchim, reprezentată prin administratorul special Bogdan Stănescu, patru sancţiuni contravenţionale cu avertisment.
|
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
81601 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
1902 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
490 Creat: 2025-08-06
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
477 Creat: 2025-08-03
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
369 Creat: 2025-08-07
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13249 Creat: 2025-06-04
Reducerea taxelor CECCAR
1117 Creat: 2025-07-20
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1316 Creat: 2025-07-30
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
997 Creat: 2025-08-01
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6350 Creat: 2024-11-02
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
336 Creat: 2025-08-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4804 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
111 Creat: 2025-08-07
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1108 Creat: 2025-07-07
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8343 Creat: 2023-03-14
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
120 Creat: 2025-07-28
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
66 Creat: 2025-08-07
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1370 Creat: 2025-07-22
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2802 Creat: 2025-07-09
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
212 Creat: 2025-07-28