Respectarea DREPTULUI LA EDUCATIE al copiilor cu alergii
Musafir |
/ #67 Pro2016-09-17 19:40Este adevarat ca, daca prima noastra fetita (3ani) ar fi fost depistata cu aplv, astazi nu am fi avut-o decat pe ea. Din fericire, Dumnezeu ne-a daruit inca o fetita (10 l) superba; din pacate, ne chinuie aplv. Regim strict de la 3 saptamani, analize costisitoare periodic, diversificare greoaie din lipsa de informatie-motiv pt.care am cerut permisiunea de a face parte din grup- si lapte praf special, costuri neprevazute pt.un venit mic. Nimic decontat pt.copiii cu intolerante/alergii. In afara celor direct implicati in cresterea copiilor cu astfel de probleme, nimeni nu stie cu adevarat cat de greu se creste un astfel de copil. Si eu m-am lovit de refuzul unei directoare de cresa de a primi fetita in colectivitate anul viitor. Sunt nevoita sa revin la serviciu. Mi s.a cerut sa rezolv "problema", de parca ar depinde numai de mine, si nu de organismul copilului meu, aflat deja pe regim. Culmea este ca sistemul in care lucrez, surd in repetate randuri la apelurile cadrelor didactice, este impotriva mea si a copilului meu. Prin urmare, o alta nerespectare a unui drept fundamental: dreptul la educatie. Cum sa privesti doi copii de la egal la egal, cand unul a frecventat gradi, iar celalalt nu? Oricat ne-am implica in educatia lui acasa, copilul are nevoie sa creasca si sa se dezvolte emotional si psihic si intre copii. Prin urmare, nu pot decat sa fiu in asentimentul Ralucai Apostol(sper ca nu am gresit numele) si sa semnez petitia din tot sufletul. Traiesc cu speranta ca fiica mea va ajunge sa tolereze lactatele, ca o voce puternica se va putea face auzita, iar copiii nostri vor depasi problemele care vin la pachet cu intolerantele/ alergiile de orice natura, printre care si frecventarea cresei/gradinitei. |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1692 Creat: 2025-09-11
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
632 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
457 Creat: 2025-09-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5611 Creat: 2025-06-14
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
31 Creat: 2025-09-13
Cristian Spune NU Drogurilor
31 Creat: 2025-09-13
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
83 Creat: 2025-09-12
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
26 Creat: 2025-09-13
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
609 Creat: 2025-09-09
Transportul în comun din Vânători.
16 Creat: 2025-09-13
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
748 Creat: 2025-08-17
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
150 Creat: 2025-09-09
🇭🇺„Közösségi teret a gencsi fiataloknak – a patika épületének megnyitását kérjük! 🇷🇴Un spațiu pentru tinerii din Ghenci! Cerem deschiderea clădirii farmaciei!
15 Creat: 2025-09-12
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
170 Creat: 2025-09-06
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1236 Creat: 2025-07-07
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3255 Creat: 2021-05-07
Petiția ARM-Un referendum și o dezbatere necesară: Reforma Constituțională
40 Creat: 2025-06-04
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
150 Creat: 2025-09-08
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
42 Creat: 2025-09-08
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
97 Creat: 2025-09-07