Petitie impotriva legii antilegionare


Musafir

/ #98

2015-08-18 14:30

Evreii şi-au numărat averile şi le-a ieşit că ar mai avea nevoie de ceva bani, pe care s-au gândit să-i scoată de la români !
Cică au fost omorâţi 400.000 de evrei şi doar unul face 50.000 de dolari, aşa că au pretenţie să le dăm fix 20 de miliarde de dolari pe care să-i împartă între ei nişte escroci, în frunte cu acest wiesel. Dacă bunicul meu a fost legionar, dar nu tăia nici o găină, d-apoi să mai omoare vreun om, eu trebuie să le plătesc acestor şmecheraşi nişte bani, că doar plătim toţi !
În schimb unul ca florian ( nume de boulean) nu numai că nu plăteşte nimic pentru crimele făcut de ta-su şi ceilalţi jidani sosiţi pe tancurile sovietice pentru a împlementa prin crimă şi teroare comunismul, dar mai şi primeşte o groază de bani pentru asta ( doar n-aţi crezut că ajunge ceva şi la cei care au suferit cu adevărat ! ), alături de un wisel şi ceilalţi ovreiaşi care ne iau de proşti pe noi, pe "goi" . cum ne numesc şi cum ar vrea să ne vadă ei !