Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREAN_TELE SA_LARIALE OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea |
/ #41135 Re: Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim2015-07-07 07:08Ce şanse sunt să ajungă Oltchim la o cifră de afaceri de 800 mil. euro? Gheorghe Piperea: Până la sfârşitul acestui an, dacă nimic imprevizibil nu se întâmplă, Oltchim nu poate ajunge la această cifră. În 2014 – 2015, Oltchim poate să ajungă din nou la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro. E o afacere care poate să fie făcută bună, însă cu o condiţie: să ni se permită să peticim sacul atât la fund, cât şi în părţi. Petre Ianc: Eforturile domnului Piperea şi ale echipei sale trebuie apreciate. S-a stopat o parte din pierderi. Este un drum lung, al cărui scop final este restructurarea şi privatizarea acestei companii în aşa fel încât în competiţia mondială în care sunt agrenate produsele sale, să fie eligibilă. Trebuie ca în perioada următoare să definim ce dorim de la Oltchim din punct de vedere tehnologic, financiar şi al personalului. Pentru partea tehnologică trebuie pornit de la evaluarea pieţei de desfacere pentru produsele de bază ale Oltchimului. Există o piaţa constant bună pentru toate produsele, inclusiv PVC-ul, care reprezintă o componentă importantă a activităţii Oltchimului. Trebuie stabilit care va fi sursa de materie primă pentru Oltchim, cu accent pe PVC, etilenă. A doua problemă mare e cea financiară. La acest nivel de datorii, e imposibil să cumpere cineva. O parte a acestei datorii ar putea fi rezolvată prin procedura de insolvenţă. Vom pierde în alte zone până la 16.000 de locu_ri de muncă. S-a gândit cineva la aspectul pierderilor locu_rilor de muncă? Din punct de vedere al tratamentului, la nivel macroeconomic trebuie să fim foarte atenţi. Nu putem să rezolvăm o problemă, nenorocind în amonte şi aval o grămadă de companii. Vor accepta creditorii o reducere a datoriilor de la 800 mil. la 200 mil. euro? Gheorghe Piperea: Vor fi obligaţi. Ceea ce trebuie să avem în faţă ca spectru este falimentul Oltchim. Din falimentul Oltchim poate să reiasă alte falimente şi disponibilizări de peste 15.000 de sa_lariaţi. De supravieţuirea Oltchim depind întreprinderi precum uzinele de la Govora, Salrom. Dacă intervine falimentul Oltchim, aceste locu_ri de muncă ori dispar în totalitate, ori sunt în pericol de a dispărea în proporţii mari. Faptul că AVAS pierde o parte din suma de 250 milioane euro, care conţine multe penalităţi, ar putea să ne sperie. În procedura de faliment, aceste sume se pierd în totalitate. Dar faptul că statul român, care pierde nişte bani din sumele plătite încă din 1995 cu titlul de garanţii de stat, pe care nu reuşea să le acopere Oltchim, nu trebuie să ne sperie decât dacă se ajunge la faliment, pentru că această societate când va ajunge din nou la cifra de afaceri de 1 mld. de euro, va redeveni un foarte mare contribuitor la bugetul statului şi un furnizor de muncă. Din 3.300 de sa_lariaţi, vom ajunge probabil la 10.000. Din acest plan de reorganizare unde se vor şterge datorii, nu pierd întreprinderi importante româneşti. Singura care pierde ceva bani e Electrica. Pierd însă traderii de produse finite şi materii prime care au făcut afaceri cu domnul Roibu la momentul respectiv în următorul fel: furnizorul de materie primă era şi în acelaşi timp cumpărător de produs. Oltchim până a intra în insolvenţă era captiv. Era forţat să facă ceea ce i se cânta de către aceşti furnizori, care au câştigat mulţi bani. În 2008, jumătate din minusul de 234 de milioane de lei se datorează acestor firme offshore sau care aparţin într-un fel sau altul fostei administraţii, schemei clasice de căpuşare, achiziţii la preţuri mai mari şi vânzări la preţuri reduse. Cea mai mare parte a pierderilor se datorează hiperinvestiţiei de la Arpechim, de la platforma petrochimică Bradu, unde s-au făcut „investiţii“ de 106 milioane de euro. Banii aceştia au fost împrumutaţi de la bancă doar în proporţii foarte mici, 8 milioane de euro de la CEC. Contractele de investiţii au fost făcute cu 3-4 firme, care aparţin sau sunt afiliate administraţiei vechi a Oltchim. Cele mai multe dintre acestea sunt deja în insolvenţă. Aceste sume au fost cheltuite în baza unui număr de 4.000 contracte, care sunt subcontracte, pe care deocamdată nu le putem vedea.
Gheorghe Piperea: Cu siguranţă da. Am făcut o analiză care arată că în 2009, dintr-un număr 3.500 persoane fizice sau juridice cu care Oltchim făcea afaceri până în momentul respectiv, numărul a ajuns la 1.500, dintre care 10 firme reprezentau peste 80% din CA a Oltchimului.
Gheorghe Piperea: Puneţi întrebarea asta DNA-ului, DIICOT-ului. Noi am făcut şi vom mai face o serie de sesizări.
continuare...
|
|
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1692 Creat: 2025-09-11
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
632 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
457 Creat: 2025-09-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5611 Creat: 2025-06-14
Cristian Spune NU Drogurilor
31 Creat: 2025-09-13
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
83 Creat: 2025-09-12
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
30 Creat: 2025-09-13
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
26 Creat: 2025-09-13
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
609 Creat: 2025-09-09
Transportul în comun din Vânători.
16 Creat: 2025-09-13
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
748 Creat: 2025-08-17
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
150 Creat: 2025-09-09
🇭🇺„Közösségi teret a gencsi fiataloknak – a patika épületének megnyitását kérjük! 🇷🇴Un spațiu pentru tinerii din Ghenci! Cerem deschiderea clădirii farmaciei!
15 Creat: 2025-09-12
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
170 Creat: 2025-09-06
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1236 Creat: 2025-07-07
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3255 Creat: 2021-05-07
Petiția ARM-Un referendum și o dezbatere necesară: Reforma Constituțională
40 Creat: 2025-06-04
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
150 Creat: 2025-09-08
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
42 Creat: 2025-09-08
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
97 Creat: 2025-09-07