MAGISTRATII TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU ERORILE JUDICIARE

P E T I Ţ I E

Privind iniţiativa de modificare a Constituţiei României, aş dori să vă reţin atenţia în ce priveşte art.52 alin.(3), care se propune a fi cu următorul cuprins: „(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.  Răspunderea statului este stabilită în  condiţiile legii, inclusiv în ceea ce priveşte magistraţii care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau cu gravă neglijenţă. Statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii”

Actuala formă de text este: „(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Prin urmare, modificarea textului constă în, înlocuirea textului „inclusiv în ceea ce priveşte magistraţii” din: „nu înlătură răspunderea magistraţilor” – în mod evident modificarea nu produce absolut nici un efect, nici benefic, nici juridic în: aflarea adevărului.

Pentru ordinea publică într-un stat de drept şi siguranţa cetăţenilor României, textul integral al art.52 alin.(3) Constituţia României, supus dezbaterii publice, trebuie să fie:

„Magistraţii răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, răspundere al cărui garant este Statul. Răspunderea magistratului nu se prescrie şi vinovăţia acestuia trebuie stabilită în condiţiile legii, erorile judiciare trebuie să atragă răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credintă sau gravă neglijenţă.”

Având în vedere şi principiul fundamental al art.16 alin.(2) „Nimeni nu este mai presus de lege” (deci, nu se are în vedere faţa omului!), armonizarea reală a textului art.52 alin.(3) Constituţia României ar trebui să constea în, înlocuirea textului: „Statul” cu „Magistraţii”, şi pentru siguranţa cetăţenilor introducerea textelor „răspundere al cărui garant este Statul.”, „Răspunderea magistratului nu se prescrie” şi „erorile judiciare trebuie să atragă...”.

Prin această formă de text s-ar produce o reformă reală a justiţiei „peste noapte”, fără „ani de tranziţie”, şi „roadele” adevărului judiciar nu vor întârzia să apară.

Din textul actual rezultă că soarta României este pusă în conştiinţa unor magistraţi care şi-au „delegat responsabilităţile” Statului, ori în realitate Statul se prezintă ca o structură amorfă în momentul săvârşirii unui abuz, sau este transformat în acest fel, deoarece magistratul „interesat” nu este „tras de mânecă” imediat, ci în cel mai fericit caz după ce fapta i s-a prescris, de aceea este folosită expresia „braţul lung al legii” (cu efect foarte scurt – a se vedea cazul „flota” sau „Roberta Anastasie”), deci magistratul este foarte conştient că „Statul ar putea răspunde”, şi... cu „n” artificii de reformulare a textului, se vrea exclusă răspunderea „patrimonială a magistratului”.

Magistratul „ispitit” îşi cântăreşte „riscul” în saci cu milioane de euro, raportat la câţiva ani de pedeapsă şi concluzionează că „merită!” deoarece este lipsit de „răspunderea patrimonială” şi poate păstra foloasele necuvenite, fiind tardivă acţiunea Statului! Spiritual vorbind, „Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit 40 de zile… (nu câteva minute!), oare „magistraţii” sunt scutiţi de acest test divin, într-o ţară creştină? (această observaţie se impune deoarece ne amintim că: toţi - ca unul, jură cu mâna pe Biblie!).

În momentul pronunţării - toţi magistraţii ne garantează că „nu comit erori”, deci în mod logic nu ar trebui să fie deranjaţi nici domniile lor de ceea ce chiar ei caută să ne convingă, aşadar dacă ne asigură că „balanţa justiţiei” a fost corect calibrată, trebuie să avem liniştea sufletească că Hotărârile justiţiei sunt de aşa natură încât o eroare i-ar putea afecta oricând şi direct chiar pe ei când au pretins injust că „s-a realizat aflarea adevărului”.

În calitate de cetăţean cred că, această modificare le va consolida credibilitatea şi independenţa în „actul de justiţie”, şi magistratul va fi responsabilizat în condiţiile legii când va scrie în Dispozitivul instanţei: „PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE”.

Azi, emiterea unei Hotărâri într-un mod real iresponsabil este o realitate, şi cum se va exercita dreptul „de regres în condiţiile legii”, dacă condiţiile prin lege se prescriu într-un an?

Prin urmare, convingerea este reală când pronunţă Hotărârea, că: „Statul va răspunde...” (...ceea ce este puţin probabil, dar este o altă discuţie, având în vedere că cele mai multe cereri la CEDO sunt respinse pe procedura necunoscută sau greşit aplicată de victima magistratului, şi victima rămâne victimă, iar Hotărârea greşită devine „practică judiciară”).

Prin urmare, sub această convingere, parte a magistraţilor din România li se conferă independenţa şi în afara condiţiilor legii, creditaţi injust cu credibilitate absolută şi salarii care au contribuit doar la „majorarea pretenţiilor”, şi prin activitatea ce urmează să o desfăşoare se vrea independent deşi este conştient că se află în afara condiţiilor legii, dar liber să se mobilizeze şi cu intenţia de a „stabili neadevărul judiciar”, prin metode de felul: „înlătură/nesocoteşte/ticlueşte” probe, „omite/denaturează” şi dă „concluzii” în baza cărora magistratul în realitate, are conştiinţa logico juridică coruptă, şi va pronunţa: „ÎN NUMELE şpăgii/corupţiei/influenţei”, cerând să fie pedepsiţi cei care pun în discuţie actul - fals pronunţat!

Dacă este să dăm un exemplu, sancţiunile propuse pentru „răspunderea patrimonială” produc efecte doar ulterior şi numai asupra celor vinovaţi, deci existenţa prevederii Constituţionale care stabileşte „raspunderea patrimonială”, nu poate atrage răspunderea magistratului nevinovat, el rămâne inamovibil în condiţiile legii.  Mai concret, (sub rezerva de a acorda respectul cuvenit), apreciez că nu va putea fi „răspunzătoare” niciodată respectabila doamnă judecător Mona Pivniceru pentru faptele mediatizate ale magistraţilor Daniel Morar, Koveşi Codruţa, Livia Stanciu s.a., toţi sunt independenţi - fără responsabilităţi patrimoniale.

Legitima întrebare ar fi: care din magistraţii premiaţi ar semna azi - retroactiv un angajament cu o asemenea răspundere? (după roade îi veţi cunoaşte!). S-ar face lumină în actele de justiţie cotroversate sau am asista la eschivări aparent logico-juridic justificate?

Reputaţia magistratului este afectată/consolidată doar de propria activitate şi cetăţeanul are certitudinea că îşi asumă şi el patrimonial responsabilitatea - când susţine că adevărul judiciar a fost înlăturat de însăşi magistrat prin metode de viclenie. Legea fundamentală trebuie să acorde simplu cetăţeanului dreptul de a beneficia în mod real de principiul: „Nimeni nu este mai presus de lege”, condiţii în care acesta să se poată adresa nemijlocit direct unui judecător ierarhic superior pentru a demara de îndată doar în şedinţă publică „cercetarea judecătorească a acuzaţiei”, cu respectarea dreptului oralităţii şi contradictorialităţii, ceea ce în prezent lipseşte cu desăvârşire. Modificarea art.96 alin.(6) – (8) din Legea 303/2004, se impune.

Adresarea cetăţeanului către un procuror în acest caz de cercetare doar a magistratului, este supusă „procedurii de a ţine dosarul ani de zile în sertar”! deci avem o altă metodă de abuz convenită de părţi, bine cunoscută, încălcarea dispoziţiilor art.306 C.pr.pen. este notorie.

În fine, apreciez că efectele produse de Hotărârea judecătorească fără „responsabilitate” produce efecte ireversibile asupra cetăţeanului, plus va fi invocată ca „practică judiciară” continuând „stabilirea neadevărului judiciar” şi Dispozitivul: „ÎN NUMELE LEGII” poate fi formal şi iresponsabil, un real dezechilibru al puterilor în stat. Este de notorietate faptul că persoanele iresponsabile sunt asimilate şi „nebunilor”, sau în alte scrieri - netrebnicilor, şi „iresponsabilitatea judiciară” a condus la formarea „dictatorilor”.

Motivez, prezenta privind măsurile de „reeducare” pronunţate de magistraţi în dosar 5719/111/2010, s.a, şi în sprijinul unei reale lupte responsabilizate împotriva corupţiei.