Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS ALERT OLTCHIM: |
/ #35689 Privatizarea Oltchim: Instanţa a dispus amânarea discuţiilor pentru confirmarea planului de reorgani2015-03-27 09:38Privatizarea Oltchim: Instanţa a dispus amânarea discuţiilor pentru confirmarea planului de reorganizare până la 22 aprilieInstanţa a dispus amânarea discuţiilor pentru confirmarea planului de reorganizare la Oltchim, iar următorul termen de judecată acordat este 22 aprilie, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti. Adunarea Generală a Creditorilor Oltchim din 9 martie a aprobat planul de reorganizare a activităţii combinatului propus de consorţiul de administratori judiciari format din BDO Business Restructuring SPRL iar acesta a fost supus aprobării judecătorului sindic la 25 martie, scrie Agerpres. Administratorii judiciari prevăd ca modalitate de reorganizare a societăţii restructurarea operaţională, restructurarea corporativă şi conversia parţială sau totală a creanţelor creditorilor bugetari în părţi sociale, precum şi vânzarea activităţii societăţii. Conform BVB, planul de reorganizare se înregistrează în termenul legal de 30 de zile şi prevede criterii clare cu privire la implementarea cu succes a acestuia şi ieşirea din insolvenţă a debitorului înainte de termenul maxim prevăzut de plan, respectiv de trei ani, cu posibilitate de prelungire. Potrivit documentului de reorganizare, valorificarea patrimoniului şi afacerii Oltchim SA se va putea realiza prin transferul afacerii şi patrimoniului Oltchim SA către o persoană juridică română (Oltchim SPV SRL) cu asociat unic Oltchim SA, cu personalitate juridică distinctă de Oltchim SA şi cu aport integral constituit de către aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar şi cesionarea părţilor sociale ce vor fi deţinute de către societatea debitoare în Oltchim SPV către investitor. Preţul minim de pornire a negocierii în procedeul de selecţie a ofertei câştigătoare în vederea achiziţiei părţilor sociale ale Oltchim este de 307 milioane euro, se menţionează în document. 'Orice ofertă fermă şi angajantă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente, pentru a putea fi validată de către Consorţiul de administratori judiciari: termenul de valabilitate a ofertei, care trebuie să acopere întreaga perioada de la depunerea ofertei până la plata integrală a preţului; preţul oferit pentru patrimoniul şi afacerea Oltchim SA, care va fi ferm şi necondiţionat, exprimat în euro; termenul de plată a preţului, iar acesta va trebui să fie plătit integral cu maximum 30 zile lucrătoare înainte de finalizarea perioadei de implementare a Planului de reorganizare', prevede documentul citat. De asemenea, pentru a putea fi validată, orice ofertă fermă şi angajantă va trebui să fie însoţită de o garanţie de participare în valoare de 5 milioane de de euro. Partenerul coordonator al RomInsolv SPRL, Gheorghe Piperea, declara într-o conferinţă de presă din 24 februarie că un eventual faliment al Oltchim ar fi 'un genocid economic pentru judeţul Vâlcea' în condiţiile în care aproximativ 5.300 de oameni produc, datorită combinatului, sume la bugetele locale şi virează contribuţii la asigurările de sănătate şi la pensii. Acesta a menţionat că planul de reorganizare a fost realizat având în vedere, în primul rând, rezultatele operaţionale pozitive ale Oltchim SA, înregistrate începând cu luna octombrie 2014. EBITDA (profitul înainte de taxe, dobânzi, deprecieri şi amortizări - n.r.) a crescut de la o medie lunară de plus 300.000 euro în trimestrul IV 2014, la plus 700.000 euro în luna ianuarie 2015. Principalii trei creditori ai Oltchim sunt Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Electrica şi BCR. Oltchim se află în insolvenţă de doi ani şi s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană, care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro. Combinatul vâlcean este deţinut de stat prin Ministerul Economiei cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 18,3182%, Polyolt Holding Limited - 14,0251%, alţi acţionari persoane juridice - 1,4832%, acţionari persoane fizice - 11,3673%. Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/ |
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
24542 Creat: 2025-02-03
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1341 Creat: 2025-06-28
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14870 Creat: 2021-04-05
Retragerea "Ordonanței Sărăciei" și protejarea personalului din instituțiile publice de cultură
1100 Creat: 2025-06-30
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1351 Creat: 2025-06-27
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
1008 Creat: 2025-06-23
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22016 Creat: 2025-05-26
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
316 Creat: 2025-06-28
Demisia Mihail Neamțu!
2609 Creat: 2025-06-25
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
552 Creat: 2025-06-26
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4162 Creat: 2025-06-14
REVENIREA LA REGIMUL PIETONAL AL STRĂZII MIRCEA CEL BĂTRÂN ÎN WEEKEND
209 Creat: 2025-07-02
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12701 Creat: 2025-06-04
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
165 Creat: 2025-07-02
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
143 Creat: 2025-07-01
Grevă generală -Ministrul David trebuie să plece!!!
375 Creat: 2025-05-21
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1242 Creat: 2025-06-23
Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care folosesc concentrator de oxigen: compensarea costurilor la energie
127 Creat: 2025-07-01
Mărturii despre contribuția pozitivă a domnului profesor Dan Popescu la cursul „Comunicare și negociere în afaceri"
119 Creat: 2025-07-02
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
431 Creat: 2025-06-25