Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Despre mărirea şi decăderea Oltchimului (VII)

Odiseea Oltchimului se apropie de final. Aici am rezumat numai etapele, aşa cum le-am gândit în chip personal, dar istoria de zi cu zi o puteţi găsi, evident, în colecţia ziarului Viaţa Vâlcii şi nu numai, din perspective diferite. Sigur că putem să dăm şi un pronostic. Acţionarul minoritar, care a investit atât de mult în decursul celor aproape şapte ani de când a preluat pachetul de acţiuni şi l-a îmbogăţit, nu-şi poate permite să piardă bătălia. Capacităţile sale manageriale par să fie uluitoare, dar resursele financiare sunt problema, pentru că acesta nu pare interesat de asimilarea fabricilor petrochimice. Efortul de a le pune în funcţiune ar fi enorm, iar reintroducerea pe piaţă a producţiei oferite de această zonă i-ar costa foarte mult. Circulă în acest moment ideea că cei doi polonezi, cel de la Sodă şi cel de la Oltchim, vizează cumpărarea împreună a CET-ului, pentru a-şi asigura utilităţile de energie şi apă. Aşa că nu e de mirare că stagnează încă realizarea Complexului Energetic CET Berbeşti. Poate fi şi asta o cauză. Până la urmă, mi se pare că era bun planul managerial iniţial al directorului general Constantin Roibu.

Apele se vor linişti, cu siguranţă, în momentul în care se va pune punct, cu pierderi irecuperabile ale statului român, odiseei industriei vâlcene. Pierderea tuturor şanselor pe care le-a avut Oltchimul a ţinut, după opinia mea, nu atât de managerii companiei vâlcene, cât mai ales de atitudinea absolut inexplicabilă a guvernelor României, dar şi a politicienilor locali. Ca să încheiem acest episod, aş da un simplu exemplu. În urmă cu doi ani, în octombrie 2012, dacă liderul local Ion Cîlea ar fi refuzat categoric să dea energie Oltchimului (prin aceasta Ion Cîlea credea că îşi protejează electoratul!), Guvernul României ar fi trebuit să urmeze calea firească şi poate că acum, cu toate capacităţile funcţionale, Oltchimul ar fi fost şi privatizat şi în altă poziţie pe piaţa naţională şi europeană.