Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS vine la OLTCHIM: |
/ #33377 Oltchim a închis luna ianuarie cu un profit de 700.000 de euro2015-02-06 17:58Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, a declarat că SC Oltchim S.A. a avut în luna ianuarie 2015 un profit de 700.000 de euro, situaţie care face societatea atractivă pentru mult discutata privatizare. "Oltchim a închis luna ianuarie cu 700.000 de euro profit, în condiţiile în care am reuşit să ducem la capacitate de lucru 30% din ceea ce mai este funcţional. Acest lucru îl face deja să devină tot mai atractiv şi a contat foarte mult în negocierile cu FMI şi cu Comisia Europeană", a declarat Tudose. Ministrul Economiei a declarat luna trecută, într-o întâlnire cu o delegaţie a salariaţilor de la SC Oltchim S.A., că susţine soluţia privatizării combinatului, dar prioritară este reorganizarea societăţii înainte de vânzare pentru atragerea unor cumpărători capabili să îi susţină activitatea. Totodată, Tudose a menţionat că recuperarea restanţelor salariale şi plata salariilor compensatorii pentru cei disponibilizaţi trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea combinatului. Combinatul Oltchim se află în insolvenţă de doi ani şi s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro.AGERPRES |
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
156 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1251 Creat: 2025-09-14
Diabetul nu are vârstă
637 Creat: 2025-09-05
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
122 Creat: 2025-09-14
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1830 Creat: 2025-09-11
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
69 Creat: 2025-09-12
#StopJocLaNenoroc
38 Creat: 2025-09-10
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
713 Creat: 2025-09-11
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
127 Creat: 2025-09-13
GRATIERE 2025
100584 Creat: 2025-02-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5666 Creat: 2025-06-14
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
15 Creat: 2025-09-15
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
772 Creat: 2025-08-17
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
123 Creat: 2025-09-07
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
52 Creat: 2025-09-13
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
623 Creat: 2025-09-09
MISCAREA "DESTUL"
83 Creat: 2025-09-11
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
161 Creat: 2025-09-09
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1250 Creat: 2025-07-07
Transportul în comun din Vânători.
38 Creat: 2025-09-13