Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective SC OLTCHIM SA RM VALCEA |
/ #31365 Combinatul Oltchim, la un pas de faliment2014-12-22 13:02Cei 969 de disponibilizaţi anunţă că, dacă până miercuri, 2 iulie a.c., nu primesc un răspuns favorabil în privinţa achitării salariilor compensatorii, vor solicita declararea falimentului companiei. Cei 969 de disponibili zaţi ai Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă, obţin, din partea administratorului special, promisiunea că şi-ar putea primi în curând salariile compensatorii. Luni, 30 iunie, într-o întâlnire care a avut loc la Ministerul Muncii, între un grup de lucru al acestui minister şi patru reprezentanţi ai disponibilizaţilor, administratorul special Bogdan Stănescu a spus, potrivit unui fost salariat al Oltchim, participant la discuţii, că miercuri, 2 iulie, urma să facă demersuri la Ministerul Muncii pentru un împrumut de 10 milioane de euro, care să acopere salariile compensatorii. Disponibilizaţii îi dau un ultimatum lui Stănescu: dacă până miercuri-seară nu le prezintă o soluţie convenabilă, deschid proces colectiv şi cer falimentul combinatului. „Noi le-am cerut salariile compensatorii, ei ne-au recomandat să ne apucăm de piscicultură” Ion Ţoanţă, unul dintre cei patru foşti salariaţi ai companiei, care au participat la negocierile de la Ministerul Muncii, a declarat pentru Indiscret în Oltenia că discuţiile au avut momente hilare, dacă situaţia celor 969 de oameni nu ar fi dramatică: „Noi am înaintat petiţii cabinetului primului -ministru, Ministerului Economiei şi Ministerului Muncii, în care solicitam salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Doleanţele ne-au fost dirijate către Ministerul Muncii, unde, luni, am avut o întâlnire cu un grup de lucru creat special pentru situaţia noastră. Când au auzit că vrem salarii compensatorii, adică bani, s-au mirat: «Bani, de unde? Noi nu vă dăm bani, dar vă putem ajuta să vă găsiţi locuri de muncă, să oferim oportunităţi să accesaţi fonduri pentru vânătoare, pentru activităţi de piscicultură»”. Ne-au mai sugerat să ne găsim de lucru la Drăgăşani şi, dacă facem asta, ne dau 1.000 de lei, iar dacă ne mutăm şi locuinţele, ne dau 3.500 de lei. Sigur, acestea sunt promisiuni de început, apoi, ce-o da Domnul! Cu alte cuvinte, o parte a acestei întâlniri a fost ca în bancul în care un însetat aleargă, aleargă, şi la un moment dat dă de unii cărora le cere apă. Ăia îi spun celui aproape mort de sete că ei nu îi pot oferi apă, însă îi pot arăta cel mai nou stoc de cravate”. Administratorul special promite banii Ion Ţoanţă a mai declarat că întâlnirea a avut şi o parte care poate da motive de optimism: promisiunea administratorului special, Bogdan Stănescu, de a face rost de 10 milioane de euro pentru salariile compensatorii: „Administratorul special ne-a spus că a găsit cadrul legal prin care se pot da banii pentru salariile compensatorii şi că, miercuri, 2 iulie, urma să aibă o întâlnire la Ministerul de Finanţe pentru găsirea soluţiilor în acest scop. Am înţeles că este vorba despre o formă de împrumut legală, în aşa fel încât forurile europene să nu îl considere ajutor de stat”. Ţoanţă a mai spus că a început, deja, numărătoarea inversă pentru administratorii companiei: „Pentru miercuri a fost stabilită o întâlnire cu salariaţii, în care le vom prezenta discuţiile de la Ministerul Muncii. Apoi, aşteptăm să vedem ce va face administratorul special la Ministerul de Finanţe. Dacă mâine seară, adică pe 2 iulie, nu avem un răspuns, contactăm casa de avocatură şi cerem falimentul combinatului”. Solicitarea falimentului ar putea avea urmări grave asupra perspectivei de revigorare a companiei şi a eventualei privatizări. Stănescu, în concediu? Potrivit însă unor surse, Bogdan Stănescu ar fi intrat, de marţi, 1 iulie, în concediu de odihnă. La discuţiile de la Ministerul Muncii, alături de Ion Ţoanţă, au participat Nicolae Burdoază, Cornel Mistreanu şi Nonica Subţirelu. Anul trecut, 969 de angajaţi ai combinatului aflat în insolvenţă au fost disponibilizaţi colectiv, ei având dreptul să primească, potrivit contractului colectiv de muncă, 12, 18 sau 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime. Pentru aceste salarii este nevoie de circa 10 milioane de euro, bani pe care Oltchim a anunţat că îi va plăti abia după privatizare. Însă cea de-a treia tentativă de privatizare a combinatului a eşuat în data de 6 iunie, când nu a fost depusă nicio ofertă angajantă pentru achiziţionarea acţiunilor deţinute de Oltchim S.A. la Oltchim S.P.V. O nouă încercare de vânzare a fost programată peste circa şase luni. De la începutul anului 2014, protestele pentru salariile compensatorii s-au înteţit, culminând şi cu câteva acţiuni de greva foamei şi pătrunderea, cu forţa, în sediul administrativ al companiei. |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
36003 Creat: 2025-02-03
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
5378 Creat: 2023-03-14
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2352 Creat: 2025-07-09
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
785 Creat: 2024-06-28
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1554 Creat: 2025-07-11
Interzicem Festivalul Beach Please in Romania
209 Creat: 2025-07-15
Solicitare de sprijin diplomatic și logistic pentru evacuarea soților palestinieni ai cetățenelor moldovene din Fâșia Gaza
62 Creat: 2025-07-16
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2356 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2863 Creat: 2025-07-04
Subiect eronat (I.A.4.) , titularizare învățători secția maghiară
83 Creat: 2025-07-16
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
127 Creat: 2025-06-30
Vrem McDonald's In Turda!
1071 Creat: 2025-05-04
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
663 Creat: 2025-07-05
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
543 Creat: 2025-07-13
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
878 Creat: 2025-07-07
Combaterea parazitismului, tăierea ajutoarelor pentru cei care refuză să muncească
18 Creat: 2025-07-17
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
560 Creat: 2025-07-13
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
546 Creat: 2025-07-02
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4374 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22154 Creat: 2025-05-26