Votati pentru mentinerea religiei in scoli
Musafir |
/ #1908 studierea religiei ține (și) de cultura generală2014-12-02 19:31Este necesară menținerea religiei în trunchiul comun întrucât, pe lângă educația în spiritul unor principii morale, sănătoase (cei care se opun probabil nu știu sensul expresiei ”ăsta-i un om fără nici un dumnezeu” - om fără nici o credință, om de nimic, fără principii, fără scrupule, găunos, animalic), se pot face numeroase conexiuni între religie și literatură, arte plastice, muzică, istorie... Fără studiul religiei, cultura generală, formarea spirituală, are mult de suferit. Nu le strică nici ateilor ca, pornind de la religie, să știe ce-i cu Pieta, Capela Sixtină, Jesus Christ (chiar și în varianta) Super Star, ori Silent Night, ce-i cu filmul - absolut excepțional - al lui Zeffirelli - Iisus din Nazaret, să știe de convergența colinde laice-colinde religioase, să înțeleagă poezia religioasă a lui Voiculescu, Psalmii arghezieni, Jurnalul fericirii al lui Steihardt sau Karamazovii lui Dostoievski, ori cum a fost cu stăpânirea romană pe vremea lui Pilat, ce-i cu fariseii și cărturarii vremii, să știe câte ceva măcar despre rolul (concret, istoric) ”revoluționar” al lui Iisus, nu le strică să-și completeze spiritul cu scrierile unor mitropoliți-literați (poeți, prozatori, dramaturgi, eseiști de mare valoare) ș.a.m.d. |
|
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
34656 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2139 Creat: 2025-07-09
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1483 Creat: 2025-07-11
Interzicem Festivalul Beach Please in Romania
116 Creat: 2025-07-15
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
689 Creat: 2024-06-28
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2317 Creat: 2025-07-09
Subiect eronat (I.A.4.) , titularizare învățători secția maghiară
50 Creat: 2025-07-16
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
539 Creat: 2025-07-13
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2831 Creat: 2025-07-04
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
520 Creat: 2025-07-13
Solicitare de sprijin diplomatic și logistic pentru evacuarea soților palestinieni ai cetățenelor moldovene din Fâșia Gaza
20 Creat: 2025-07-16
Susține Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești! Stopați blocajul abuziv care pune în pericol dreptul la educație!
20 Creat: 2025-07-16
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
637 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
529 Creat: 2025-07-02
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
857 Creat: 2025-07-07
Respect pentru spațiul public – opriți supravegherea ilegală a copiilor din parcul Dino!
14 Creat: 2025-07-15
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6063 Creat: 2024-11-02
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15106 Creat: 2021-04-05
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
919 Creat: 2025-07-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4357 Creat: 2025-06-14