Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #27236 un bagator de seama2014-10-06 05:08Combinatul Oltchim este ţinut “pe aparate”, iar după alegerile prezidenţiale va fi închis, susţin reprezentanţii PDL Vâlcea, transmite Agerpres. “De câte ori vorbesc despre Oltchim, miniştrii cabinetului Ponta, inclusiv premierul, spun cât de viteji sunt ei şi cum ţin piept solicitărilor Uniunii şi ale FMI de a închide combinatul. Adevărul este unul singur: au amestecat atât de mult lucrurile acolo, minciunile, încât nu ştiu ce secţii au mai pornit. Râd oamenii din combinat când aud că s-a pornit secţia de oxoalcooli. Este o minciună, au trimis un comunicat pe bursă că urmează să o deschidă. Adevărul este că fără Arpechim nu se va face nimic cu Oltchim, iar în cazul rafinăriei piteştene nu s-a făcut niciun progres”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PDL Vâlcea, Samoil Vîlcu. Acesta spune că în luna ianuarie combinatul va fi închis, iar cei peste 2.300 de salariaţi vor îngroşa numărul şomerilor. “Asta doar dacă nu va rămâne, în cel mai fericit caz, măcar o făbricuţă cu 300 de angajaţi. Guvernul ţine momentan combinatul pe aparate, că e campanie şi domnul Ponta ar pierde la greu voturile vâlcenilor, iar după alegeri îl vor închide”, a mai spus democrat liberalul. Acesta a mai menţionat eşecurile economice ale guvernării PSD în judeţ – Transalpina, Domeniul Schiabil şi Autostrada Sibiu-Piteşti. “În cazul Transalpinei, la anul nu mai avem ce deschide, după iarna asta se va deteriora atât de mult încât va ajunge ca acum 5 ani”, a mai spus Samoil Vîlcu. |
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1321 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
799 Creat: 2025-09-05
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
197 Creat: 2025-09-07
#StopJocLaNenoroc
115 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1885 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
278 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1310 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5698 Creat: 2025-06-14
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
363 Creat: 2021-01-31
GRATIERE 2025
100614 Creat: 2025-02-03
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
34 Creat: 2025-09-15
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
57 Creat: 2025-09-04
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
173 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13757 Creat: 2025-06-04
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
42 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
146 Creat: 2025-09-13
Petiție pentru responsabilitate fiscală: Eliminarea subvențiilor pentru partide și reducerea cheltuielilor politice până la echilibru bugetar
111 Creat: 2025-06-27
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
57 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
163 Creat: 2025-09-08