Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #26652 Circul Oltchim ajunge la Parchet2014-09-24 17:0304 Octombrie 2012,Privatizarea eşuată a combinatului siderurgic de la Râmnicu Vâlcea a scos la iveală fragilitatea actualului sistem de privatizare din România, iar acest scandalul creat în jurul încercării lui Dan Diaconescu de a prelua gigantul industrial Oltchim a ajuns, ieri, şi în atenţia procurorilor.Înainte de a demisiona de la conducerea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, organizatorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, a anunţat public că îl va reclama la Parchet pe Dan Diaconescu, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce acesta ar fi indus în eroare statul şi publicul că are banii necesari cumpărării gigantului industrial. În timp ce Vulpescu a susţinut că patronul de la OTV ar fi folosit acte false pentru a-şi atrage capital de imagine, Diaconescu i-a replicat, anunţând că, la rândul său, va formula plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta, dar şi împotriva fostului şef al OPSPI, care ar fi refuzat să semneze contractul de cumpărare a Oltchimului, deşi el a arătat că are lichidităţi, scoţând din bancă mai mulţi saci cu bani. Ponta vrea investitor strategic la combinatGuvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie, a anunţat premierul Ponta. Investitorul strategic va trebui să îşi asume datoriile combinatului, păstrarea locurilor de muncă şi derularea negocierilor pentru Arpechim. Noul director a ieşit cu şliţul desfăcutIeri, în prima zi de muncă, Mihai Bălan, noul director al Combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, a sosit la birou la ora 9.00. Elegant, parfumat şi uşor obosit, s-a dus să discute cu muncitorii în faţa pavilionului administrativ. Cu şliţul desfăcut la pantaloni, şarmantul director vorbea cu patos despre cum va pune pe picioare fabrica şi cum angajaţii îşi vor încasa salariile restante în maximum două săptămâni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/
![]() |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1337 Creat: 2025-06-28
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14863 Creat: 2021-04-05
GRATIERE 2025
24538 Creat: 2025-02-03
Susțin astrologia în România
61 Creat: 2025-07-05
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
56 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
92 Creat: 2025-07-02
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
26 Creat: 2025-07-05
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
164 Creat: 2025-07-02
Suspendarea temporară a lucrărilor pe șantierele care tulbură în mod repetat liniștea publică in Mun. Brasov
48 Creat: 2025-07-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4161 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22013 Creat: 2025-05-26
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
142 Creat: 2025-07-01
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
16 Creat: 2025-07-05
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
16 Creat: 2025-07-04
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
30 Creat: 2025-07-04
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
96 Creat: 2025-06-30
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1351 Creat: 2025-06-27
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1242 Creat: 2025-06-23
Demisia Mihail Neamțu!
2608 Creat: 2025-06-25
Petiție către factorii decizionali – În legătură cu situația Minei de Sare din Praid! Petíció a döntéshozókhoz – A Parajdi Sóbánya helyzetével kapcsolatban!
100 Creat: 2025-06-28