Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #25065 Licitaţia pentru Oltchim va avea loc pe 15 decembrie Citeste mai mult: adev.ro/na7aug2014-08-12 17:09
Administratorii Oltchim Râmnicu Vâlcea, companie aflată în insolvenţă, vor scoate din nou la vânzare, în luna decembrie, vehicolul investiţional Oltchim SPV, care deţine activele viabile ale combinatului chimic Noua încercare de vânzare va avea loc în 15 decembrie, potrivit unui anunţ al Oltchim transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti. Administratorii judiciari ai Oltchim sunt firmele Rominsolv şi BDO Business Restructuring. Încercările de până acum de vânzare a Oltchim SPV au eşuat. În acest an au fost organizate două astfel de proceduri, dar fără succes. Anterior, privatizarea a eşuat şi în toamna anului 2012, când „investitorul“ Dan Diaconescu a câştigat licitaţia, dar nu a avut bani să achite contravaloarea companiei. Oltchim SPV a fost înfiinţată în decembrie 2013, de Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim. Oltchim SPV a preluat activele combinatului chimic, evaluate la 305,24 milioane de euro, dar fără datorii. Combinatul chimic Oltchim a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013. Oltchim a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 136,2 milioane lei, cu 64,7% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut, şi pierderi de 56,2 milioane lei, în scădere cu 34,6%. Citeste mai mult: adev.ro/na7aug |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
514 Creat: 2024-04-16
Solicitare către Comisia pentru cercetarea abuzurilor,coruptiei si petițiilor ,catre Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1008 Creat: 2024-04-12
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
2797 Creat: 2024-03-04
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
989 Creat: 2024-03-03
Introducere examen de cunoștințe sectoriale pe Dunăre
131 Creat: 2024-04-16
VREM PARC INDUSTRIAL IN COMUNA BRADU, ARGEŞ
76 Creat: 2024-04-17
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4353 Creat: 2023-03-14
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
203 Creat: 2024-04-14
Solicităm Amazon să modifice categoria unor cărți de la gastronomie la fantasy.
71 Creat: 2024-04-09
Concediu menstrual
1268 Creat: 2023-11-15
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
3644 Creat: 2023-11-03
Spune NU mutarii temporare a gradinitei cu program prelungit Lumea Copiilor (cartierul Unirii)
151 Creat: 2024-04-15
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
20 Creat: 2024-04-11
Petiție pentru realizarea unei bucle de legătură a liniei de metrou proiectată a avea capătul la Aeroportul Otopeni cu linia de metrou care are capătul în Bucureștii Noi
103 Creat: 2024-02-25
PENSIONARI SI VIITORI PENSIONARI CU ANI MUNCIȚI ÎN GRUPELE DE MUNCA FURAȚI DE PSD-PNL PRIN NOUA LEGE A PENSIILOR 360 DIN 2023 !
172 Creat: 2024-04-12
Reducerea nivelului de dificultate al Examenului de Bacalaureat la disciplina matematică profilul real.
1423 Creat: 2024-04-04
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2094 Creat: 2024-01-29
Ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății
2807 Creat: 2020-04-25
Adoptati L 147/2024(proiectul de lege pentru aprobarea oug19 /2024- cu Amendamentul admis de comisiile permanente ale Senatului)
1176 Creat: 2024-04-10
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4209 Creat: 2023-12-09