Se pregătește o nouă lege care îți ia dreptul de a alege! Tăcerea noastră e un vot PENTRU!

Te privește, dacă ești crescător de câini de rasă!
Te privește, dacă ești cetățean al acestei țări și ignorând faptul că este o petiție care dorește să facă lumină în chinologie respingând instaurarea unui monopol, te privește pentru că este despre dreptul fiecărui cetățean, de a alege!

Nu este un zvon. Este o inițiativă legislativă reală aflată în dezbatere la Camera Deputaților. Semnalăm pe această cale  existența a cel puțin două inițiative legislative înregistrate la Camera Deputaților care, în opinia noastră fundamentată, prezintă un caracter vădit discriminatoriu și ridică serioase probleme de compatibilitate atât cu dispozițiile Constituției României, cât și cu legislația națională în materia prevenirii și sancționării discriminării, precum și a garantării egalității de șanse și de tratament. 

1)    Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor – înregistrată la Camera Deputaților sub nr. PLX318/2026

Conform prevederilor acestei propuneri legislative, în cuprinsul Legii nr. 205/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se propune introducerea unui nou articol, mai exact art. 141, conform căruia: ”Se adaugă Articolul 141 şi va avea următorul cuprins: „(1) Este interzisă dresarea unui animal pentm a ataca omul, un alt animal sălbatic sau domestic şi organizarea de teste sau probe în acest sens, cu excepţia câinilor utilitari de pază; (2) Nu pot fi dresaţi sau testaţi în acest scop câinii din rasele de ciobănesc româneşti, omologate de Asociaţia Chinologică Română la Federaţia Chinologică lnternaţională, metişii acestor rase, precum şi orice alţi câini folosiţi pentru paza stânelor şi fermelor, însoţirea şi întoarcerea turmelor şi cirezilor, aşa cum aceştia sunt definiţi de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările si completările ulterioare"  

2) Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului    nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân - înregistrată la Camera Deputaților sub nr. PLX317/2026

Conform prevederilor acestei propuneri legislative, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001, cu modificările și completările ulterioare, se propune modificarea art. 14 după cum urmează: ”Articolul 14 va avea următorul cuprins: (...) (2)         În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresia „câine de rasă” are următoarea semnificație: orice câine pentru care se prezintă un certificat de origine eliberat de o organizație chinologică recunoscută de Federația Chinologică Internațională și care atestă apartenența câinelui la o rasă omologată (definitiv sau provizoriu) de FCI, înscrierea acestuia într-un registru genealogic și cuprinde datele de identificare ale  săi; (3)         Pentru puii cu vârsta de până Ia trei luni, în lipsa unui certificat de origine propriu, dovada apartenenței Ia o rasă omologată -se face in baza certificatelor de origine ale genitorilor săi din aceeași rasă, însoțite de declarația de montă și fătare vizată de o asociație chinologică recunoscută de FCI, din care rezultă identitatea părinților, detalii despre montă și nașterea puilor din acea montă; (4)         Rasele de câini sunt rasele de câini omologate definitiv sau provizoriu de către Federația Chinologică Internațională; (5)         În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile „câine metis” și „ câine de rasă comună” au următoarea semnificație: orice câine care nu deține un certificat de origine emis de o organizație chinologică recunoscută de Federația Chinologică Internațională (FCI), indiferent că prezintă sau nu trăsături morfologice ce pot sugera apartenența parțială la una sau mai multe rase omologate;”

 Cu privire la aceste alegații, atragem atenția asupra faptului că, în prezent, în România, în domeniul chinologiei activează 3 asociații chinologice naționale,

------------------------------------------
Dacă propunerile trec în forma actuală:

  • o singură entitate privată va fi favorizată prin lege;
  • celelalte asociații vor fi împinse în afara sistemului;
  • crescătorii vor pierde libertatea de alegere.

Asta înseamnă, concret: mai puține drepturi, mai puține opțiuni și dependență forțată de un singur sistem.

- - - 

Solicităm revizuirea în profunzime a proiectului legislativ aflat în dezbatere parlamentară, astfel încât acesta să nu genereze efecte de monopolizare, excludere sau limitare a pluralismului organizațional în domeniul vizat.

În mod concret, semnatarii acestei petiții, în marea lor parte crescători de câini de rasă precum și asociațiile chinologice constituite legal pe teritoriul României solicită:
reanalizarea dispozițiilor care, în forma actuală, pot conduce la favorizarea unei singure entități private în detrimentul altor structuri asociative legal constituite;
garantarea expresă, în textul legii, a principiului liberei alegeri și a nediscriminării între organizațiile din domeniu;
asigurarea unui cadru concurențial echitabil, în care accesul la drepturi, recunoaștere sau participare să nu fie condiționat exclusiv de afilierea la o singură structură;
consultarea reală și transparentă a tuturor părților interesate (asociații, crescători, arbitri, specialiști) înainte de adoptarea unei forme finale;
evaluarea impactului instituțional, economic și social al măsurilor propuse, inclusiv asupra libertății de asociere și a dreptului de alegere.

Considerăm că orice reglementare în acest domeniu trebuie să respecte principiile pluralismului, proporționalității și echilibrului instituțional, evitând crearea de dependențe administrative sau profesionale de o singură structură privată.

Scopul demersului este protejarea unui cadru corect, deschis și competitiv, în care dreptul de alegere al participanților să fie efectiv garantat, nu doar formal declarat.



 

 

bb16e7f4-e9d7-47fc-ae49-bcbef2c3a41d.png

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Ciolac Paul va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face informația publică pe internet.


Trebuie să verificăm că ești om.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție către un număr de 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...