Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia

ai pi

/ #17645 ...

2014-01-17 17:24

a absolut inimaginabil cu am ajuns un astfel de individ să stea moţ în capul unei naţiuni şi să facă ce-l taie capul! cum de-a reuşit să închege o astfel de reţea de mafioţi, inseraţi în cele mai importante instituţii ale justiţiei şi serviciilor secrete, cu mîna mizeră a cărora exercită presiuni şi săvîrşesc grave abuzuri, echivalente cu cele ale regimurilor dictatoriale.
este un mare mare pericol, nu numai pentru naţiunea asta, în spiritul căreia a injectat numai ură, frică şi desnădejde, dar chiar, prin imitaţie, şi pentru ţările considerate a fi democrate. căci pretutindeni sunt amatori de folosire abuzivă a puterii. de văzut cum l-a apărat de demitere partidele soră din occident!