Abuzurile din Romania trec oceanul
Musafir |
/ #242012014-01-13 09:37Dacă am răsfoi un simplu manual de istorie, am observa de la bun început că, profitând de instabilitatea care urmează oricărei revolte populare sau revoluții, anumite persoane, după ce în numele poporului preiau puterea politică, economică și militară, uită de promisiunile date și încep să-și asuprească propriul popor. Să nu-l uităm pe Oliver Cromwell, cel mai proeminent comandant militar al Angliei care imediat după Revoluția din 1642 și-a masacrat proprii supuși. În Franța, Maximilian de Robespierre, plasat în fruntea Comitetului Salvării Publice, a ghilotinat sute de oameni nevinovați, doar pe baza unor acuzații neîntemeiate. Același lucru l-a făcut și Iosif Vissarionovici Djugajvili, însă la o scară mult mai mare. Cu ajutorul unei Comisii Extraordinare numite Ceka, transformată mai târziu în KGB, a trimis în fața plutonului de execuție mai mulți concetățeni decât au murit în al Doilea Război Mondial (peste 20. Milioane). În Germania, după Republica de la Veimer, a urmat Hitler, în Italia Mussolini, în Spania după Războiul Civil a urmat dictatura generalului Francinsco Franco, în Ungaria Miklós Horthy, în numele căruia au fost deportați aproape 170.000 de evrei, români și maghiari. Nu trebuie omis reprezentantul khmerilor roșii care, în numai trei ani, a asasinat aproximativ 2 milioane de cambodgieni, iar la noi – Ana Pauker și urmașul ei Ceaușescu. Nu ne-am săturat de ei. Mai vrem unul care, cu ajutorul acelorași mecanisme pe care le folosise predecesorii săi, însă ceva mai perfecționate, va transforma România într-un stat bananier, iar pe locuitorii săi în simpli sclavi. |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi, cetățeni ai României, ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la suspiciunile tot mai frecvente privind posibila fraudare a alegerilor din România, în special prin implicarea unor persoane din afara granițelor țării, în mod special din Republica Moldova. În urma observațiilor din spațiul public, a raportărilor din presa națională și a experiențelor relatate de alegători, considerăm că există indicii serioase privind: Prezența neobișnuit de mare la vot în secții din diaspora (în sp...
Reclamă petiție
Promovați aici
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Anularea cetăteniei Române persoanelor din Republica Moldova ce nu săvârșesc o activitate , nu au o proprietate, nu plătesc taxe și impozite sau au doar o adresa fictivă pe teritoriul României! Această petiție vizează doar persoanele fără contribuție reală în România sau cu adrese fictive, nu este un act de discriminare....
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
În ultimele luni, România a fost martora unei escaladări periculoase a discursului instigator la ură, violență și sfidare a ordinii constituționale, venite din partea lui George Simion, liderul partidului AUR. Acest individ a: instigat public la revolte și confruntări cu instituțiile statului; folosit un limbaj agresiv, amenințător și denigrator împotriva oponenților politici, jurnaliștilor și cetățenilor cu alte opinii; încurajat idei antieuropene, antidemocratice și a legitimat violența...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
APEL „Salvați Sala Teatrul 3 CUB (Teatrul Național Iași)” Distrugerea Teatrului CUB ar reprezenta un semn catastrofal pentru cultura românească, pentru mișcarea teatrală de la noi și din afara granițelor: prima sală de spectacole construită în România, după multă vreme, urmează să fie și primul Teatru distrus! Încetarea și/sau întreruperea activității în această sală s-ar traduce într-un deficit financiar (încasări=venituri proprii, neîndeplinirea propunerilor din proiectul de management aproba...
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
Solicitare de retragere a tuturor avizelor si anularea, de indata, fara drept de a fi reprogramat, a evenimentului "Bucharest Pride 2025" programata pentru ziua de ajun a Sarbatorii Crestin - Ortodoxe si nationale de Rusalii (Pogorarea Duhului Sfant). CĂTRE, Domnul Primar General al Municipiului București DAN Nicușor. Spre știință: Direcția Cultură, Învățământ, Turism Direcția Administrație Publică Stimate Domnule Primar, Stimați Domni/Doamne – Președinți ai Direcțiilor sus amintite, Subsem...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
1850 Creat: 2025-05-26
Cerere de anulare și reluare a alegerilor din 18 mai 2025
13203 Creat: 2025-05-19
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
11163 Creat: 2025-05-19
GRATIERE 2025
16786 Creat: 2025-02-03
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
20295 Creat: 2025-05-19
ROMÂNII ÎȘI IAU ȚARA ÎNAPOI
197 Creat: 2025-05-27
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
7637 Creat: 2025-05-20
PETIȚIE COLECTIVĂ privind reglementarea montării suporturilor de uscat rufe în exteriorul clădirilor de locuințe
38 Creat: 2025-06-02
Apel pentru salvarea închisorii Piteşti
1832 Creat: 2022-10-08
PETIȚIE PENTRU REVIZUIREA DECIZIEI DE DIZOLVARE A CAMPIONATULUI DE HANDBAL DE TINERET
266 Creat: 2025-05-30
Interzicerea fumatului în toate spațiile publice, închise și deschise !
32 Creat: 2025-05-31
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
8046 Creat: 2025-05-21
Reabilitarea urgentă a străzii Salubrității din Sector 1, București
26 Creat: 2025-06-02
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
39273 Creat: 2025-05-11
Infiintarea unui Consulat in Nordul Germaniei, in landul Niedersachsen-Hannover
1881 Creat: 2021-06-27
Reducerea orelor de funcționare a cazinourilor
16 Creat: 2025-06-02
Cerem demilitarizarea educației din România: scrisoare publică către Ministerul Educației
72 Creat: 2025-05-31
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
111 Creat: 2025-05-29
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
61398 Creat: 2025-04-22
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
993 Creat: 2025-04-16
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie