R: Dar în privința atitudinii în societate? Ce credeți că pot face oamenii obișnuiți pentru a susține familia?
DC: Ar trebui sa fim mai atenti, in primul rand, la educatia pe care, ca parinti, le-o oferim copiilor. Exista astazi o varietate enorma in privinta simbolurilor cu care cresc copiii nostri, de la papusile deformate in ai caror ochi sclipesc capete de morti, au 4 degete, antene in loc de urechi, taieturi cusute pe diferitele parti ale corpului, denumiri de monstri, personificari ale unor stafii si zombie, la desenele animate in acelasi registru declamand superficialitatea si morbidul, articolele vestimentare si accesoriile de scoala, practic lumea in care-si traiesc copilaria zi de zi folosind asemenea simboluri care ii obisnuiesc cu anormalitatea, incercandu-se pe toate caile sa se inoculeze ideea ca tot ce exista pe lume reprezinta realitati normale si de sine-statatoare. Moartea e normala, dar nu de sine-statatoare, e normala doar raportata la viata, intr-un proces care se deruleaza intreaga viata. Homosexualitatea e o realitate, dar nu poate exista in sine.
Si nu este putin lucru o papusa ciudata, un penar cu cap de mort, un desen cu zombie etc, daca va ganditi ca lumea in care copiii traiesc va deveni reperul pentru dorintele si visele lor de viitor. Cum, oare, ar putea ajunge sa viseze un copil care creste inconjurat de asemenea jocuri/jucarii, filme si simboluri monstruoase? Ce anume il va inspira pe el? Cum isi va manifesta grija fata de semeni, fiind obisnuit de mic cu morbidul si raceala afectiva?
Ar trebui sa intelegem ca prezenta noastra, ca parinti, le este absolut necesara copiilor, timp de cel putin 4-5 ore pe zi, dar ca prezenta aceasta trebuie sa fie una activa, implicativa, directa, calda, nu pasiva, jocuri interactive, contact direct al privirilor, discutii constructive, nu abandonarea copilului in fata televizorului/calculatorului pentru linistea parintelui. Copiii cresc, si cresc foarte repede, n-ar trebui sa-i saracim de ceea ce le apartine pe drept – atentie, grija ocrotitoare, caldura sufleteasca, iubire, pilda, dialog, joaca interactiva, contact permanent cu familia, insuflarea increderii in propria persoana, dar si dojana ferma si onesta pentru faptele necuviincioase si pentru atitudinile de rasfat exagerat. Aici trebuie sa fac mentiunea ca un copil neascultator este dojenit degeaba, daca parintele afiseaza fata de el un comportament agitat, grabit si care doar pretinde, fara a lasa loc de apropiere calda, sau daca parintele este stresat insa crede ca poate interpreta fata de copil rolul omului echilibrat. Copiii au un sistem propriu de perceptie care nu da gres niciodata si, din comportamentul nepotrivit al copilului, trebuie si noi sa intelegem ca noi, ca parinti, avem nevoie sa ne rezolvam intai problemele personale, pentru ca in fata unui copil nu te prezinti cu sufletul murdar sau sarac si nici nu faci troc cu sufletul lui pe simboluri, televizor/calculator/tableta pentru linistea ta. Caci, daca esti parinte, nu mai poti fi afacerist sau om dedicat muncii, care vine seara obosit si vrea relaxare, ci iti dedici afacerile si intreaga munca bunastarii copilului si-ti gasesti resursa de viata numai in momentele de interactiune cu copilul.
Mai apoi, cred ca cei care au copii trebuie sa caute sa faca orice le-ar putea fi de folos pentru a nu divorta cand simt ca aluneca din coconul familiei, pentru ca in mod sigur se vor regasi pana la urma, chiar daca ar trece ani. Copiii merita lectia propriei noastre smerenii, iar Dumnezeu rasplateste aceasta intelepciune. Si, daca totusi s-au destramat familii, mamele care-si cresc singure copilasii ar trebui sa inteleaga ca copilul are nevoie de prezenta tatalui si sa nu puna piedici cand tatal doreste sa-si pastreze si sa-si creasca relatia cu copilul, ba chiar cu rabdare sa incerce sa-l atraga cat mai aproape de copil, caci poate copilul nu a avut de suferit prin prezenta tatalui in timpul casatoriei. In acelasi timp, o mama ramasa singura nu trebuie sa se lase coplesita niciodata de greutati, pentru ea nu exista imposibil si nici renuntare, Maica Domnului o tine sanatoasa si puternica anume pentru a-si putea creste copilasul, si va spun din proprie experienta ca nimic nu poate sta in calea unei mame care doreste binele copilului ei si care se roaga ca binele pe care-l doreste ea sa fie binele placut lui Dumnezeu. Totodata, o mama singura este greu de inteles si acceptat de cei care nu traiesc aceasta experienta, pentru ca mereu se grabeste ca oaia sa ajunga acasa la pui, sau la cumparaturi sau la gatit sau la treaba administrativa/casnica si poate nu mai are timp sau dispozitie de socializare, dar niciodata nu trebuie sa se lase coplesita de deznadejde, iar lacrimile ei sa nu-i fie vazute de copilas, ci doar de Maicuta Domnului. Nu avem voie, ca parinti, sa ne intristam copiii cu greutatile noastre, oricat de imposibil de trecut ar parea, caci le-am otravi sufletele inalte, din care putem gasi mereu resurse si stalpi pentru fericirile pe care le cautam!
Ca atitudine, o mama singura n-ar trebui niciodata sa accepte apropierea alaturi de un barbat care nu are in intentie de la bun inceput protejarea ei ca mama, in primul rand, impreuna cu copilul, caci o mama nu mai poate fi niciodata doar o simpla femeie, ramane mama pana moare, iar orice barbat care considera ca un copil este o greutate, nu a ajuns la conditia demna de-a fi considerat barbat. Sa nu uitam de Iosif!
Ma aplec mai mult asupra acestui aspect pentru ca este un aspect cu care societatea se confrunta din ce in ce mai des, si pentru ca vorbesc din suflet, din proprie experienta esuata, la randul meu, si aproape ca nu stiu daca pe degetele de la o mana mai pot numara familiile pe care le cunosc intregi sau care sa nu aiba probleme de comunicare pe care, pastrand aparenta casniciei, le rezolva implicand o terta persoana in mod secret. N-ar trebui sa procedam asa, caci secretul atrage dupa sine minciuna, deci pacatul si pedeapsa. Iar daca noi reusim sa intelegem totul ca adulti, copiii sunt in formare si ii debusolam, in loc sa le structuram o baza solida pentru a se simti stapani pe sentimentele lor.
Cred cu naivitate ca absolut orice poate fi facut pentru a sprijini familia, de la simple poze folosite in reclamele de pe produse, in care sa se prezinte o familie traditionala, pana la ateliere cu tematica educationala pentru copii si parinti, de sustinere, de regasire a resurselor generatoare de armonie in familie, si chiar programe in care sa-i apropiem pe copii de bunici, prin prisma activitatilor pe care bunicii le fac si/sau le-au facut de-o viata si predand stafeta nepotilor, in felul asta responsabilizandu-i si pe batrani si pe copii pentru a perpetua ideea de familie.
Dar poate cel mai important aspect ar fi sa nu ne speriem foarte tare de noile schimbari din societate, sa le luam ca atare, pana la urma devin realitati..., oricat ne-ar displacea, insa sa tinem pavaza credinta, sa facem noi la noi in casa, in familie, ceea ce stim si simtim ca este placut lui Dumnezeu, depasind blocajul emotional negativ al instaurarii legislatiei internationale. Cu inima sus sa nu renuntam la traditiile noastre! Eu ma gandesc, de ex., la martirii inchisorilor comuniste, care asa cum puteau, in secret, in liniste, folosind un ciot de lumanare un an intreg, invatand pe de rost Evanghelia, nu renuntau sa tina intre ei, nestiute decat de ei, slujbe, in acele conditii in care unii dintre ei zaceau uscati de boli si topiti de foame. Asta este ceea ce trebuie sa facem noi, in orice conditii. Si sa fim convinsi ca e singura cale spre libertate, spre Lumina.