APLICAREA VOLUNTARIATULUI IN COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMANIA
Balar Mitica#52 Jun 02, 2022, 10:44
Din Colegiu adunate și-n Colegiu înapoi date!
Din Colegiu adunate și-n Colegiu înapoi date!
În mai puțin de 30 de zile avem prima ședință a Convenției Naționale, ședință în care vom alege Președintele și membrii Comitetului director. În acest context, din când în când, mai arunc privirea pe îmbâcsita pagina oficială de internet a Colegiului, la rubrica 'Alegeri 2022', poate mai apare vreo informație (CV pentru candidați și reprezentanți, modalitatea de desfășurare a ședinței etc.), dar nu ... n-ai să vezi!
Mă întreb, retoric bineînțeles, dacă nu cumva cei 748 de reprezentanți merită mai multă considerație, măcar acum în prag de alegeri. Îmi dau seama însă, că LIPSA DE RESPECT a rămas cel puțin la fel de mare ca acum trei ani, când voiau să desființeze acest "mamut cu care nu se poate lucra", acest "organism greoi și imposibil de convocat", ignorându-ne pe toți, reprezentanți și psihologi de rând, deopotrivă.
Cum tăcerea aceasta este suspectă, am încercat, prin diverse mijloace, să iau pulsul vieții organizației noastre profesionale, iar cele aflate să le împărtășesc cu voi.
În primul rând, cu dezamăgire, constat că problemele fundamentale ale comunității sunt ignorate în continuare, iar elucubrațiile de noaptea minții ale unora vechi, care se reinventează ca noi (după cinci ani de mandat dezastruos), nu contenesc să apară pe tot felul de surse, expunându-și indecent cele mai năstrușnice gânduri (rezidențiat, mentorat etc.), dându-se loviți de amnezii incriminatorii (au vrut legea psihoterapiei, dar acum acuză inițiatorul că a tradus prost din germană), mințind cu NERUȘINARE în ședințele convențiilor filialelor că legea psihologului a fost retrasă din Parlament, poziționându-se într-un dispreț total față de legile în vigoare (Legea nr. 200/2004, Legea nr. 213/2004, Legea nr. 1/2011 etc.), prin elaborarea a tot felul de norme profesionale aberante care să fie fundamentate într-un viitor incert, manifestând atitudini și comportamente arogante de vătafi parveniți - "colegiul este un loc de mârâieli și cârâieli", "rapoartele psihologilor sunt de gâgă", "nu întrebi găinile cum să le faci cotețul", iar exemplele pot continua.
În acest timp, psihologii sunt exasperați că nu le sunt recunoscute diplomele de studii universitare de master sau ale altor formări profesionale legale, că nu pot ieși din supervizare sau nu pot accede la o altă treaptă de specializare pe motive arbitrare și atitudini belicoase ale membrilor comisiilor aplicative, că sunt amânați sine die pentru proceduri aberante de tip administrativ, că răspunsurile sunt întârziate cu lunile sau anii și multe altele de acest fel.
În al doilea rând, SECRETOMANIA privind modalitatea de desfășurare a alegerilor la Convenția Națională este încă o SFIDARE la adresa întregii comunități a psihologilor. În maniera caracteristică, grupul organizat de interese Dafinoiu&company eludează cu bună știință (pentru a câta oară?!) precizările unor acte normative, precum:
a) ROFI din 24.11.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 116 din 14.02.2019, care la Art. 15(4) prevede „Convocarea se face pentru ședințele ordinare ale Convenției cu cel puțin 3 luni înainte de data stabilită pentru desfășurare, iar pentru ședințele extraordinare cu cel puțin 1 lună înainte de această dată”, și
b) Hotărârea nr. 5 din 18.12.2020 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România și ale filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România, publicate în Monitorul Oficial nr. 77 și 77 bis din 25.01.2022, care la Art. 20 (1) prevede că „În baza convocatorului, la data, ora și în locația stabilite pentru desfășurarea ședinței Convenției naționale a Colegiului, se prezintă reprezentanții filialelor teritoriale la Convenția națională a Colegiului, în conformitate cu lista reprezentanților desemnați întocmită potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (4).”
Până acum, indiferent de modul de organizare adoptat, fizic, online, sau hibrid, ar fi trebuit să cunoaștem toate informațiile aferente convocării ședinței Convenției Naționale pentru alegerile forurilor de conducere (locația, data și ora, ordinea de zi, modalitatea de desfășurare) și nicidecum informații disparate, incomplete, selective și filtrate manipulativ.
Prin MANIPULĂRI și minciuni au stat 5 ani la conducerea CPR. 5... cu un an în plus față de termenul legal! Oare chiar se întrevede SCHIMBAREA aceea despre care îmi tot spuneți că avem nevoie? Vedem în 28 mai...
În ultimul rând, am primit recent un e-mail, de la CPR, prin care mi se aducea la cunoștință un aviz profesional. Mare mi-a fost mirarea că, pe lângă semnătura electronică a președintelui fără mandat, Ion Dafinoiu, a apărut și semnătura noului director executiv, în persoana doamnei Antonia Pop. Cred că, în mandatul echipei de vis ... trăit ca un coșmar, este al treilea directoraș. Fascinat cum s-au mai jucat ei de-a baba oarba cu organizația noastră profesională!
Chiar și așa, eu cred că tot demisionata eminență cenușie Laura Pătruț controlează, în continuare, activitatea administrativă a Colegiului și veghează cu strășnicie la securizarea în alegeri a propriei poziții, a poziției co-locatarului ei și a pozițiilor diverșilor săi fini, afini și parteneri din „Universitaria leur amour pour toujours!”.
Puterea în mâna unor parveniți, este o armă extrem de periculoasă.
Burebista Marcela#53 Jun 02, 2022, 10:58
Rezultate
Later edit: avem rezultatele alegerilor pe alegericpr.ro
După prima zi la Colegiu:
- firma de IT e de negăsit
- angajații, la mai toate întrebările, ridică din umeri
- atât de mult au externalizat, încât nu e nimeni capabil să facă o adresă către Monitorul Oficial
- nu pot posta pe pagina de internet două dispoziții urgente pentru convocarea Cd și CC
- nu pot publica rezultatul alegerilor
NOAPTEA MINȚII...
Cu gândul la voi,
Musafir#54 Jun 02, 2022, 13:23
EU SUNT ... CONSTRUCTORUL!
Până când candidaturile vor fi validate și postate pe site-ul CPR, unde veți putea vedea CV-ul fiecărui candidat, inclusiv al meu, mi-a încolțit ideea de a vă face un crochiu personal. Așadar, am decis că cel mai bine pot să îl materializez făcând apel la Twenty Statements Test (TST) elaborat de Manfred Kuhn (1950) și dezvoltat de Kuhn&McPartland (1954) pentru a măsura conceptul de sine prin raportare la grup.
Sarcina este simplă, la prima vedere, solicitând 20 de răspunsuri diferite la întrebarea „Cine sunt eu?”, care pot fi grupate în cinci categorii: afilierea la grupuri sociale, convingeri ideologice, interese, idealuri și autoevaluări.
Pentru prezentare, îmi voi direcționa răspunsurile prin raportare la elemente de interes pentru organizația noastră. Trebuie să precizez că toate afirmațiile, chiar dacă vizează persoana mea, reflectă rezultatul unei munci de echipă - fără de care nimic nu s-ar fi putut sau nu s-ar putea realiza.
În primul rând, am să vin cu fapte din trecut, care îmi consolidează prezentul, și pe care le consider fundamentale pentru prefigurarea acțiunilor viitoare.
Eu sunt ... cel care, în 2002, am construit primul sistem funcțional al activității de psihologie din Armata României, fundamentat pe o structură organizațională integrată și complexă de psihologie.
Eu sunt ... cel care, între 2000 și 2002, împreună cu ai mei distinși colegi, am contribuit activ la reorganizarea Asociației Psihologilor din România.
Eu sunt ... cel care, între 2002 și 2004, am militat alături de alți psihologi entuziaști la promovarea unei legi a profesiei de psiholog în România.
Eu sunt ... cel care, în 2004, în calitate de membru în Comitetul director provizoriu, am pregătit Adunarea de constituire a Colegiului Psihologilor din România, în conformitate cu Legea 213/2004.
Eu sunt ... cel care, în calitate de membru al Comitetului director și președinte al Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, am conceput și elaborat Normele metodologice de aplicare a Legii 213/2004 aprobate prin HG 788/2005.
În al doilea rând, proiecții...
...după un mandat de Președinte al Colegiului Psihologilor din România, prin faptele mele, îmi doresc să spun că:
Eu am fost ... cel care, în 2022, am eliminat timbrele profesionale, am rezolvat conflictul de interese din forurile de conducere ale Colegiului și am scos supervizații de sub gheara flămândă a uliilor hămesiți.
Eu am fost ... cel care, în anul 2023, am creat condițiile modificării și completării, în mod democratic și onest, a Legii nr. 213/2004, am creat noi nișe profesionale în care psihologii să își desfășoare activitatea, am adoptat norme simple, coerente, clare, strict necesare și adecvate carierei profesionale și am restabilit relații reale de lucru cu ministerele care au în subordine psihologi.
Eu am fost ... cel care, în anul 2024, am pregătit încheierea unor programe din fonduri nerambursabile accesate în beneficiul societății și al comunității psihologilor, am deschis dialogul lucrativ cu toate ministerele de resort pentru recunoașterea serviciilor psihologice ca parte a strategiei naționale pentru reforma în domeniul sănătății publice.
Eu am fost ... cel care, în anul 2025, am început pregătirea alegerilor pentru mandatul 2026-2030 și am asigurat accesarea de fonduri la nivel de filiale regionale descentralizate.
Eu am fost ... cel care, în anul 2026, am făcut un bilanț spectaculos, împreună cu colegii aleși de voi, bilanț în care am putut constata o creștere semnificativă a gradului de încredere a populației în utilitatea și calitatea serviciilor oferite de psihologi, am trăit cu bucurie acel moment în care nu a mai existat aviz psihologic dat la preț de dumping, am văzut cum, de la an la an, psihologilor le-a crescut nivelul de trai și am pus bazele unui Colegiu întradevăr colegial, reprezentativ pentru profesie și centrat pe obiectivele psihologilor, cei mulți și corecți și în care, timp de 4 ani, nu s-au mai manifestat presiuni ale grupurilor de interese sau tentative de fraudă și corupție.
Edmond Cracsner
Musafir#55 Jun 02, 2022, 13:31
MINCIUNI NOI, METEHNE VECHI
Mă sună astăzi o veche și dragă cunoștință, cu care nu am mai vorbit de 5 ani, să mă întrebe franc: "Dl. Cracsner, mi s-a spus astăzi că sunteți candidatul Universitaria, iar Ciumăgeanu e iepure. Vă rog, spuneți-mi dacă este adevărat, sau nu."
Mărturisesc că sunt șocat! Iar dacă aș știi că urmăritorii mei cred așa ceva ... aș fi extrem de dezamăgit! Mă gândesc, însă, că ai mei votanți nu pleacă urechea la asemenea mizerii.
Nici nu știu dacă mincinoșii, care răspândesc asemenea porcării, cred ce spun, sau o fac pentru a-și crește șansele, șubrede de altfel, de a fi votați.
Știți că nu sunt eu acela care să vă spună pe cine să votați, dar, date fiind împrejurările, am să vă spun cu cine NU VOI VOTA EU.
De ce NU VOI VOTA NICIUN CANDIDAT UNIVERSITARIA la aceste alegeri?
În primul rând, pentru că nu împărtășim aceleași valori. În al doilea rând, pentru că știu că vor termina profesia asta.
Acum ceva ani în urmă, aceleași minți luminate, care vor să preia (din nou) frâiele psihologiei, au reușit să pună monopol pe Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar rezultatul a fost dezastruos: au făcut criteriile de intrare în învățământ după CV-ul lor la momentul respectiv, nu după realizările lor când erau la început de carieră. Disperarea lor de a închide ușile în urmă, pentru a nu "împărți" câștigurile ... este patologică! Tot asta vedem deja (unii dintre noi) și în psihologie. Dacă am luat treapta de principal acum 10-15-20 ani, trebuie să îi ajut și pe cei care acum vor să intre în profesie și să prospere, nu să strâng cercul la vârf, asigurându-mă că cei care vin din urmă au de trecut atât de multe obstacole, că nu vor ajunge niciodată la același nivel.
De aici și strategia de a ține psihologii "în bancă" ani și ani la rând! Le este inoculată ideea că nu sunt suficient de pregătiți, că mai au de învățat și trebuie să fie recunoscători că au de la cine învăța ... Mi-e silă!
Oameni ăștia au transformat psihologii în sursa lor de venit și nu trebuie să îi lase să se ridice! Cum să îți ții colegul 5 ani în supervizare? E sinistru așa ceva!
Piața pentru psihologi este atât de restrânsă, încât peștii mari, îi mănâncă pe cei mici. Psihologi cu experiență, dar fără busolă morală, s-au agățat ca lipitorile de cei aflați la început de drum, intrați în această profesie cu gânduri bune, dar care își pierd entuziasmul pe parcurs.
Pentru binele profesiei vă rog: nu votați niciun reprezentant Universitaria - citiți, întrebați, verificați cine au fost cei care au votat orbește tot ce li s-a ordonat, ANALIZAȚI CINE AU FOST CEI CARE I-AU SUSȚINUT ACUM 5 ANI și deschideți ochii! Sunt oameni care v-au mințit de nenumărate ori. Nu duceți în Comitetul director vânzători de teste! Vor găsi mijloace de a corupe "merele bune" din jurul lor ... Limitați (în mod ideal eliminați) accesul la vârf al persoanelor aflate în conflict de interese! Adică al tuturor acelora care au "un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin."
Nu în ultimul rând, dați șansa unor oameni mai puțin cunoscuți să încerce să schimbe ceva ...
Revin, în încheiere, la ideea aceea de echipă. Eu pot lucra cu oricine credeți voi că merită să ajungă în forurile de conducere, dar, vă rog, să vă asumați votul, de data asta!
Cu sinceritate,
Edmond Cracsner
| This discussion has been closed. |
SFÂRȘITUL RUȘINII?