Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures!
Ce s-a intamplat? Nu au avut loc alegeri valide? De ce?
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
Constitutia spune clar ca invatamantul se realizeaza DOAR in limba romana! In limbile minoritatilor se realizeaza in anumite conditii, reglementate prin lege. Aceste legi nu trebuie sa incalce art. 32, aliniatul 2), care spune ca limba de invatamantul se realizeaza in limba romana!
UMF Tg. Mures sectia maghiara exista, invatamantul se realizaeza in limba maghiara, doar practica se realizeaza in limba maghiara si este perfect normal fiindca traim in Romania, unde limba comuna de comunicare a tuturor etniilor este romana! Prin acest acord, de stabilire a practicii in limba romana practic se realizeaza si invatamantul in limba roamna al celor care au facut facultatea la sectia maghiara.
Infiintarea unei facultati strict maghiare este in afara Constitutiei si practic in afara legii. In cazul in care legea invatamantului permite acest lucru, legea este gresita, probabil votata din necunostinta de cauza si trebuie modificata. Legea incalca constitutia!
Re: #2472 Dac
Peter. tu faci mari confuzii intre istorie si probleme particulare.
In Transilvania maghiarii au fost mereu minoritari. Uneori au fost minoritari chiar si Ungaria! Romanii majoritari au fost ignorati in acel sinistru Unio Trium Natiorum. Romanii aveau interzis la stabilirea in orase, la construirea de biserici ortodoxe, samd.
Nici amprenta, nici cizma ungureasca nu se sterge, nici istoria de Ip, Treznea sau Moisei nu se uita. Ele nu pot fi ignorate, dar sint istorie. Chiar daca esti maghiar, nu esti vinovat de ceea ce a facut un alt maghiar, indiferent daca este sau nu ruda cu tine.
Istoria nu este falsificata, este foarte corecta, ca "place la tine" sau nu "place la tine"!
Ungurii au trimis 460000 de evrei in lagarele de concentrare. Inclusiv din Transilvania. Este un fapt. Ca si altii au fost la baza ideii de deportare, nu absolva statul maghiar de aceste crime de razboi.
Antonescu nu a trimis nici un evreu din Romania in lagarele germane de exterminare! Evreii deportati in Transnistria erau cei din Basarabia si Bucovina si aveau ideologia bolsevica sau organizau atentate ca acela de la Odesa! Foarte multi au fugit in URSS, linia frontului fiind volatila.
America este un fel de stat, Franta este un alt fel de stat. Mie imi place Franta. Acolo toti sint francezi, nu exista minoritati, toti trebuie sa stie franceza si gata. In plus francezii au pus bazele democratiei moderne: liberté, égalité, fraternité
Ce se intimpla in Ucraina, se intimpla si in Ungaria, Harghita si Covasna.
Caragiale s-a manifestat liber, chiar daca avea origini grecesti. Petrovic a fost obligat sa isi schimbe numele ca sa poata publica si pentru ca ungurii l-au facut sa ii fie rusine ca este slovac.
Romanii nu ascund istoria, maghiarii da. Nu ne certam cine a fost primul aici e stie: au fost tracii, getii, dacii si romanii. Locul nu a ramas niciodata gol. Ungurii au venit aici pe la 900, dupa ce au trecut multe alte popoare migratoare. Hunii nu sint unguri!
Ai dreptate: toti trebuie sa fim egali, adica sa nu ne discriminam, sa respectam legile statului in care traim, sa nu folosim energia pentru ura fie ea de culoare a pielii, de apartenenta la o etnie, samd.
Eu sint destept, romanii sint destepti, tu ce faci? Te destepti?
Presupun ca si tu te opui segregarii pe criterii etnice, ca teoria se poate invata in limba maghiara dar practica medicala sa se faca in limba romana ca de asta semnezi petitia!!
Re:
Legea de pina acum si constitutia, inclusiv hotaririle guvernului, nu obligau la infiintarea de facultati bazate pe segregarea etnica.
Autonomia universitara a permis ca decizia sa fie pentru mentinerea perfect legala a actualei forme de invatamint in care se asigura instruirea teoretica in maghiara si practica clinica in romana.
Altfel spus se respecta si constitutia si legea si prevederile europene, totul la standarde foarte ridicate.
Modificarea politica a HG, impune fara a consulta conform legii senatul UMF, adica incalcind si legea si constitutia si normativele europene.
Aceasta petitie tocmai asta face: protesteaza impotriva incalcarii legii de catre guvern. Avem 16000 de oameni constienti.
Chiar daca la inceputul infiintarii acestei facultati s-a predat in maghiara, aceasta facultate a fost infiintata de statul roman! Neplacut pentru maghiari, dar asta e! E o institutie a statului roman, fie ca va place sau nu.
S-a vorbit in limba maghiara la UMF pentru ca s-au pus presiuni politice inca de atunci si s-au pus incet bazele viitoarei Regiuni Autonome Maghiare! Daca nu era acest fapt, nu se realiza in limba maghiara! Dar, indiferent in ce limba s-a facut, e o institutie a statului roman care nu poate fi luata doar asa, pentru ca vor unii lideri maghiari!
faptul ca suntem maghiari sau romani tine doar de educatie (nu e nimic genetic aici); nu pot sa Re:
PETITIE
Re:
Conducerea UMF a refuzat să acceptă legea educaţiei (lege acceptată şi la UBB Cluj şi la Universitatea de Arte din Târgu Mureş) conform căreia universitatea ar deveni instituţie multiculturală în faţa legii.
Legea prevede şi înfiinţarea linniilor minoritare care este refuzat în mod nelegal de către conducerea universităţii.
Ca urmare ministrul n-a putut accepta carta universităţii (aceasta nefiind armonizată cu legile în vigoare).
Conducătorii de la UMF au acceptat totuşi carta, deşi nici Senatul nu era capabil să ia decizii în lipsa senatorilor maghiari (care nedorind să asiste la acceptarea cartei nelegale, nu au participat).
Carta universităţii în momentul de faţă este una nelegală, deoarece a fost acceptată doar de senatorii români, iar ministerul n-a aprobat-o (deoarece încalcă legile în vigoare).
Rectorul ales de acest "Senat" este deci ilegitim (chiar inexistent) în faţa legii, rctorul "oficial" fiind încă profesorul Copotoiu (ultimul care era ales în mod legal), însă mandatul lui expiră la 1 aprilie.
Dacă până la 1 aprilie Senatul nu alege un rector sau rector interimar nou, atunci universitatea n-o să aibă rector în mod oficial (cel acceptat doar de partea română a senatului nefiind legitim, nu are voie să semneze nimic).
Dacă conducerea nu respectă legile, nici subvenţiile nu le mai primesc de la minister (căci nu au cartă).
Acuma conducătorii români le folosesc pe studenţii inconştienţi (majoritatea nici nu ştie ce semnează şi pt ce protestează) pentru ultima lor încercare de a evita respectarea legilor la UMF.
Re: PETITIE
Gresesti. Tatarii nu au nimic de a face cu Basescu sau romanii. Sint oameni de mult bun simt. Lepra de Basescu, idotul de Boc sint altceva.
Re:
"Chiar daca la inceputul infiintarii acestei facultati s-a predat in maghiara, aceasta facultate a fost infiintata de statul roman! Neplacut pentru maghiari, dar asta e! E o institutie a statului roman, fie ca va place sau nu."
Absolut corect! Dar şi românii trebuie să respectă acest lucru, "fie ca va place sau nu". Această universitate e o instituţie a statului român. Deci trebuie să fie respectate în cadrul acestei instituţii toate legile statului!
Respectaţi Legea Educaţiei la UMF!
Re:
Constituţia spune clar că:
"Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc PRIN LEGE." (Constituţia României)
Conducătorii de la UMF încalcă această lege (Legea Educaţiei) şi ca atare ŞI CONSTITUŢIA.
Iar voi în mod inconştient asistaţi la aceasta.
Respectaţi legile României! Respectaţi Constituţia!
| This discussion has been closed. |