Revenirea la un Definitivat uman: cu nota 7 și examen în toamnă
Toate gradele didactice sa revina la minim 7. Nu doar definitivatul !
Cea care este vinovata de aceasta situatie este Andronerasca(abramburica). Ea a abramburit tot invatamintul.
Doresc sa aveti bafta cu aceasta petitie si sa se rezolve cu bine.
Am semnat aceasta petitie, pentru ca am sustinut anul acesta examenul de definitivat si m-am vazut nevoita sa ies din sala de examen pentru ca nu am avut suficient timp pentru asimilarea unui munte de material bibliografic in numai 3 saptamani. Mi s-ar fi parut normal ca, daca tot au marit nota si timpul de pregatire a fost foarte scurt, macar sa diminueze bibliografia.
Sunt curioasa, cati dintre profesorii care au luat definitivatul in trecut ar putea sa-l mai ia si in conditiile actuale?
As cere de asemeni si revenirea la vechiul format, adica nu un singur examen, care mi se pare mai omenesc!
Mai bine va apucati de invatat din timp! Cine nu e capabil, sa paraseasca sistemul!
Consider ca acest mod de a susține examenul este o discriminare în raport cu profesorii care l-au susținut deja, iar cerințele nu se pot încadra în 4 ore de examen. E foarte mult de scris într-un interval relativ scurt. In aceste condiții, la trei încercări nereușite, cariera didactica este compromisă definitiv. Cred ca cineva își bate joc de cadrele didactice si as fi curios daca acel cineva ar putea sa promoveze un asemenea examen.
| This discussion has been closed. |