Revocarea secretarului de stat Gigi Dragomir, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale

Numit la conducerea instituției în data de 04.10.2017, deși nu avea legătură cu domeniul resurselor minerale, și-a numit doi consilieri, care, ca și acesta, aveau competențe în cu totul alte domenii: Gildo Vasile (fost șef al Direcției Rutiere București, pensionat după scandalul cu pedofilul din MAI, pe care l-a protejat) și Ursărescu Dorinel (fost deputat, condamnat cu suspendare pentru acte de corupție și urmărit penal în alt dosar pentru trafic de influență). 

După sosirea în instituție, acesta a adus la conducerea diverselor direcții, persoane aflate în cercul de cunoscuți al baronului PSD Arsene Ionel, în vederea protejării intereselor acestuia.

Astfel, urmare a demersurilor ilegale întreprinse de către Gigi Dragomir, Negreț Eugen, Ursărescu Dorinel, Carmen Tănasă și  Doinița Isache (toți numiți în funcții publice prin presiuni exercitate de către Arsene Ionel) a fost instituit un monopol asupra balastierelor din zona Moldovei, în scopul favorizării numitului Ginel Vlăsie, apropiat al liderului PSD menționat anterior.

Totodată, Gigi Dragomir era sprijinit în demersurile sale ilegale de către reprezentanți ALDE din cadrul Secretariatului General al Guvernului, care mușamalizau rezultatele controalelor, dar și de către vicepreședintele ANFP, Andreea Arcan, aceasta fiind numită în funcție tot prin filiera instituită de către Arsene Ionel.

În vederea înlăturării din instituție a persoanelor incomode, numitul Gigi Dragomir a emis ordine ilegale, aceste fiind ulterior anulate de către instanță (http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000857510&id_inst=3&fbclid=IwAR0WJqQTf74sEaIrAJD1Ad_7jd-VKMkDvXZg4kvUfEPfs5DI7AoutS5-Rpw).

În acest moment, la nivelul Guvernului s-a decis revocarea din funcție a acestui individ acestui individ, dar, pe fondul conflictelor dintre diverse ”găști”, care doresc să impună o nouă conducerea, se amână publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Deoarece păstrarea într-o funcție de decizie a unui individ incompetent și șantajabil este un risc la adresa siguranței naționale (https://www.profit.ro/stiri/politic/surpriza-rosia-montana-gold-corporation-a-semnat-cu-anrm-prelungirea-cu-5-ani-a-concesiunii-aurului-de-la-rosia-montana-redeventa-a-fost-majorata-cu-50-19041023?source=biziday), pe fondul lipsei de implicare a reprezentanților instituțiilor abilitate, consider că o petiție în vederea revocării din funcție a unui analfabet funcțional este ultima soluție.

Vă mulțumesc!


Prioteasa Sorin    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Prioteasa Sorin să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...