Apel la solidaritate cu Teatrul arădean

MIX_8883-678x316.jpg

Către:

MINISTERUL CULTURII,

MINISTERUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE,

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII,

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,

UNITER  

 

În atenția:

Domnului Ministru BOGDAN GHEORGHIU,

Doamnei Ministru VICTORIA VIOLETA ALEXANDRU,

Domnului Ministru NELU TĂTARU,

Domnului Președinte ASZTALOS CSABA,

Domnului Președinte ION CARAMITRU  

 

 

     Stimata Doamnă, Stimați Domni,

     Angajații Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad reclamă public atitudinea abuzivă a autorităților locale față de funcționarea instituției noastre în această perioadă de mare încercare. DEZAPROBĂM PUBLIC SUSPENDAREA REPETIȚIILOR, A DIFUZĂRII ONLINE A SPECTACOLELOR LIVE, INTERZICEREA ACTIVITĂȚII ÎN REGIM DE MUNCĂ ONLINE/TELEMUNCĂ, FIIND ÎN IMPOSIBILITATEA DE A RĂMÂNE ACTIVI ȘI ÎN CONTACT CU PUBLICUL. Colectivul nostru face tot ce îi stă în putință pentru obținerea contextului legal care ne poate permite continuarea activității. Îndemnăm, pe această cale, publicul și colegii din toată țara să ne susțină, iar pe autoritățile ierarhice superioare le rugăm să se autosesizeze spre rezolvarea acestui abuz, care a dus la scăderea dramatică a rolului artei în societate, poziția noastră fiind complet desconsiderată în fața publicului.

     În data de 20 noiembrie 2020 activitatea noastră a fost suspendată complet pe baza articolului 2 din Hotărârea nr. 3 din 18.11.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Arad, deși în această hotărâre nu este menționat clar la ce tip de activitate se referă interdicția („Organizarea și desfășurarea activității, cu public sau fără public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau de concerte, (...) este interzisă“). Au fost, astfel, întrerupte: repetițiile noului proiect al Trupei Dramă, „Școala și Familia“, după I.L. Caragiale, în regia lui Cristian Ban, repetiții desfășurate până la data de 20 noiembrie în condiții de siguranță maximă, numai cu câte trei actori în același timp în spațiul scenic, păstrând distanța regulamentară și purtarea măștilor de protecție pe toată durata desfășurării repetițiilor, în spații aerisite și dezinfectate la maxim 45 de minute cu lămpi UV, repetiții pentru un spectacol la care atât decorul cât și costumele sunt definitivate; repetițiile la spectacolul „Punguța cu doi bani“ (Trupa Marionete), spectacol în regie colectivă, cu doi actori, repetiții, de asemenea, desfășurate cu respectarea tuturor normelor de siguranță specificate mai sus la care decorul și costumele sunt realizate în procent de 100%. Încă două proiecte pregătite pentru a fi oferite publicului de Trupa Marionete, realizate în regie colectivă cu câte doi și, respectiv, trei actori, fără contribuție financiară din partea teatrului – „Capra cu trei iezi“ și „Prostia omenească“ – au rămas la stadiul de repetiții generale. De asemenea, a fost suspendată activitatea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” de transmitere live pe platforma Scena Online Arad Live, care apăruse ca o alternativă la imposibilitatea desfășurării activității artistice cu publicul în sală, în urma unui parteneriat între Centrul Cultural Județean Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biblioteca Județeană A.D. Xenopol, Complexul Muzeal Arad și Inspectoratul Școlar Județean. Această platformă a permis continuarea activității artistice, înregistrând chiar audiențe record cu ocazia ultimelor spectacole oferite de către Teatru (aproximativ 1500 de vizualizări/spectacol).

     Ceea ce ne dorim noi, corpul artistic și cel tehnic ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, este să ni se ofere posibilitatea de a ne continua activitățile în condiții de maximă siguranță sanitară, fără a ni se îngrădi nu doar dreptul nostru la muncă, ci și dreptul arădenilor de a avea un moment de reconectare la valorile culturale pe care teatrul le poate oferi prin experiențele profund umane reprezentate prin arta sa – drept garantat, de altfel, de art. 33 din Constituția României, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ și Filarmonica Arad fiind singurele instituții de spectacol din municipiu și din județ. De asemenea, ne dorim o reglementare clară a desfășurării activităților teatrului, ca instituție de spectacol aflată sub coordonarea metodologică a Ministerului Culturii. Fie că este vorba de un produs artistic care se vede pe scenă sau unul ce poate fi accesat în mediul online, munca individuală a actorului, în spatele scenei, este necesară. Fiind o meserie vocațională, avem în mod constant nevoie să ne îmbunătățim abilitățile, lucru realizabil și cu ajutorul mediului online, apelând la workshop-uri sau activități de dezvoltare profesională individuală (exerciții fizice, exerciții de logică a lecturii, exerciții de dicție, exerciții de atenție) – toate acestea pot fi înregistrate și pontate ca activitate oficială, inclusiv dacă sunt făcute online. De asemenea, spectacolele aflate în repertoriul teatrului trebuie menținute la un nivel maxim de performanță artistică, iar prin imposibilitatea reluării reprezentațiilor în fața publicului, acestea riscă degradarea calitativă. Prin urmare, considerăm că este absolut necesară întreținerea acestor spectacole ale patrimoniului cultural local și național prin intermediul repetițiilor de text care se pot desfășura și folosind platforme din mediul online.

     Din nefericire, domnul primar Călin Bibarț, care este și președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență Arad, și-a afirmat public poziția nefavorabilă față de activitatea angajaților teatrului nostru în mediul online prin fraze precum: „nu sunt de acord cu statul acasă; statul acasă și ne facem că muncim”;  „nu pot fi de acord cu sută la sută din program stăm acasă și zicem că studiem“ (citate preluate din emisiunea „E marți, e Bibarț – audiențe în direct“, difuzată de postul tv online LaStradaTV în data de 24.11.2020, la ora 17:00). Poziția domniei sale, prin care contestă necesitatea artei în contextul actual, când sănătatea are cel mai mult de suferit, a dus la desconsiderarea noastră de către cetățenii orașului Arad. Departamentul artistic împreună cu managementul teatrului au întocmit și au propus ordonatorului de credite, Primăria Arad, o serie de proiecte care se pot desfășura exclusiv online, proiecte de mare însemnătate pentru perioada nefastă prin care arădenii trec acum.

     Ținem să vă aducem la cunoștință că, în urma hotărârii CLSU, suntem – dacă nu singura – printre puținele instituții profesioniste din domeniul cultural care nu pot funcționa nici măcar în regim de muncă online pentru că autoritățile locale nu doresc să accepte termenul „telemuncă“ în domeniul artistic. Totuși, Centrul Municipal de Cultură Arad a anunțat, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că transmite online un concert înregistrat în Palatul Administrativ Arad. La nivel național, teatrele își continuă activitatea (fie online, fie în persoană la repetiții). Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de artă, în toate formele ei. Însă, și artiștii, și arta au nevoie de oameni, deși nu pare sau nu se vede uneori. Acum, cu muzee, teatre, biblioteci, cinematografe închise, ce poate să facă artistul? Găsim în online accesul liber la tururi virtuale, expoziții organizate de diverse galerii de artă, spectacole de teatru prezentate în transmisiuni live și festivaluri organizate de teatre precum cele din Ploiești, Pitești, Cluj, Timișoara, sau organizate chiar de UNITER în București – FNT.  

     În aceste condiții:

     Rugăm Ministerul Culturii să intervină pentru a da un semnal clar autorității locale că Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ trebuie să funcționeze în continuare, așa cum alte instituții de cultură din țară funcționează în condițiile actuale.

     Rugăm Ministerul Muncii și al Protecției Sociale să ia act de lipsa aplicării legii și de îngrădirea dreptului la muncă.

     Rugăm Ministerul Sănătății să inspecteze situația în care se află Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad în vederea reluării activității.

     Cerem respectuos Președintelui Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării să cerceteze această situație și să ia act de acest caz de discriminare.

     Rugăm UNITER să vină în sprijinul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

     Rugăm publicul spectator să ne fie alături, așa cum a fost la fiecare eveniment organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad.  

     Noi, artiștii din domeniul teatral, am fost din cele mai vechi timpuri observatori tăcuți ai efemerității întregii lumi. Războaie, asupriri, oprimări politice, molime, epidemii – nimic nu ne-a oprit. V-am primit în sala de spectacol, iar atunci când nu s-a putut, am găsit alternative – uneori neașteptate. Teatrul nostru nu a cunoscut asemenea vremuri de restriște până acum, așa că vă cerem ajutorul spre a ne relua activitatea și a vă putea bucura sufletele în continuare. Ne înclinăm!  

     Semnatari:  

Alexandrescu Loredana

Balica Liliana

Ban Cristian

Blaga Cosmin

Blaga Oltea

Bordaș Cristi

Butariu Carmen

Calotă Sorin

Chirilă Irina

Cosma Maura

Danciu Alina

Dancu George

Darie Peter Dorina

Dinu Iulia Alexandra

Doba Adina

Dogaru Ștefan-Gheorghe

Donat Cecilia

Dorobanțu Nuți

Dorobanțu Sorin

Dragoș Iulia

Elek Andrei

Florea Constantin

Florescu Emanuel

Gemes Elena

Ghiniță Adriana

Grădinaru Nicoleta

Horga Ioan

Ivașcu Elena

Knapik Attila

Kristi Pabin Lavinia

Kun Oana

Licu Diana-Ioana

Lovas Zoltan

Lupan Cosmin

Mazilu Marius

Mezei Krisztina-Maria

Moș Izabela

Moș Mircea-Marcel

Mureșan Gheorghe

Neciu Bogdan

Onica Florina-Paula

Palii Marina

Papp Peter Florian

Parfeni Marian

Pavicsits Robert

Peter Ioan

Petrean Varjasi Angela

Pityu Fekete

Poenaru Sergiu

Popa Alexandru Cristian

Rus-Vid Florina

Rogojină Oana Mihaela

Sabău Roxana

Stan Ion

Statnic Ștefan

Stanciu Călin

Șandor Mihaela

Șod Cornelia

Tari Elena

Tofan Mariana

Valea Florica

Văran Oana Cătălina

Vlaga Bogdan Carmen

Vostinar Miriana    


Trupa Dramă și Trupa Marionete ale Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Trupa Dramă și Trupa Marionete ale Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...