PENTRU UN TRANSPORT PUBLIC MODERN ŞI EFICIENT la REDIU începând de la 1 ianuarie 2023
PETITIE TRANSPORT PUBLIC la REDIU - mulţumiri pentru implicare
2022-12-12 09:13:35Din partea Asociaţiei Rediu lui Tătar şi a iniţiatorului petiţiei, Gabriel Liga-Vararu, adresăm mulţumiri tuturor celor 119 semnatari ai documentului care şi-au exprimat în acest fel susţinerea pentru stimularea unui dialog constructiv cu autorităţile responsabile, Primăria Rediu şi Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi (AMTPI), în vederea creării, după data de 1 ianuarie 2023 a unui sistem de transport viabil şi eficient în comuna Rediu, judeţul Iaşi.
Mulţumim dlui Primar Ciprian Grosu, dlui Viceprimar Ştefan Paraschiv şi dlui Eduard Boz, Directorul AMTPI care în prezenţa a aproximativ 30 de locuitori ai comunei, au participat la o dezbatere publică în data de 10 decembrie, în urma căreia s-a stabilit, de comun acord:
Asociaţia Rediu lui Tătar
INVITAŢIE LA DEZBATERE PUBLICĂ
2022-12-09 16:43:56Mai repede decât ne-am aşteptat, Primăria Rediu organizează MÂINE, 10 DECEMBRIE, de la ora 14.00, în Sala de conferinţe din Rediu, dezbaterea publică pe tema trasării noului sistem de transport public.
Este o bună ocazie pentru a ne ANUNŢA PROPUNERILE legate de orar, conectivitate ş.a., în faţa autorităţii locale, cea care va avea rolul principal în organizarea sistemului de transport.
Asociaţia Rediu lui Tătar
Distribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Cum să promovați o petiție?
- Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
- Contactați-vă prietenii
- Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
- Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
- Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
30260 Creat: 2025-02-03
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
2542 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2534 Creat: 2025-07-04
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
1795 Creat: 2025-07-09
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1124 Creat: 2025-07-06
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1101 Creat: 2025-07-09
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1014 Creat: 2025-07-11
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
861 Creat: 2025-07-05
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
769 Creat: 2025-07-07
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
479 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
481 Creat: 2025-07-02
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
374 Creat: 2025-07-10
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
298 Creat: 2025-07-06
PETIȚIE PENTRU MENȚINEREA PERSONALITĂȚII JURIDICE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 200
237 Creat: 2025-07-10
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
226 Creat: 2025-07-04
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15064 Creat: 2021-04-05
: Solicitare infiintare baza sportiva cu teren de fotbal omologat pentru competitii oficiale
187 Creat: 2025-07-08
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1520 Creat: 2025-06-28
Stop facturării apei de ploaie și a pierderilor din rețea! Vrem tarife corecte la apă în județul Hunedoara!
145 Creat: 2025-07-10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4303 Creat: 2025-06-14