500 pentru Zoom
Domnule rector profesor doctor arhitect Moiceanu, după cum știți, în data de 2 iulie 2021 a fost organizată sesiunea de susținere publică a tezei de doctorat "Conceptul de organizare a procesului proiectare. Metodologie. Management." a domnului Virgil Profeanu.
Deoarece ne aflăm încă în stare de alertă, susținerea a fost organizată pe Zoom.
Contul de Zoom de pe care a fost organizată sesiunea este unul care permite maxim 100 de participanți și unii dintre colegii arhitecți nu au putut participa.
Dat fiind interesul major al arhitecților pentru această teză, pentru autorul său, pentru activitatea sa în ultimii ani în domeniul urbanismului și al arhitecturii și pentru ce ar putea însemna pentru renumele și onorabilitatea profesiei și a Universității eventuala acordare a titlului de doctor domnului Profeanu, vă rugăm ca pentru susținerea din august să modificați abonamentul de Zoom pentru a permite accesul unui număr de 500 de participanți.
Vă mulțumim pentru înțelegere
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am eliminat informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) al Uniunii Europene impune un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale și ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. 47 |
| Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți.
Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel?
Alte petiții care v-ar putea interesa
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie