Vrem RASTELURI pentru BICICLETE în toate trenurile CFR!
Transportul bicicletei cu trenul a fost, mereu, o problemă pentru pasionații de ciclism, indiferent dacă aleg să pedaleze pe șosea sau preferă potecile montane.
Deși CFR percepe o taxă pentru transportul bicicletei în foarte puținele trenuri care au în componență un vagon dotat cu rasteluri, spațiile destinate cicliștilor sunt foarte mici, iar cei care vor să transporte bicicleta la munte sau la mare riscă să constate că, deși au plătit taxa pentru bicicletă, cele câteva locuri din rastel au fost deja ocupate.
Totodată, bicicliștii au fost puși, de foarte multe ori, în situația de a transporta bicicleta pe culoarul din fața WC-ului sau de a se certa cu ”nașul” din cauza bicicletei, care ”n-are ce căuta acolo” și ”încurcă circulația”.
Pe majoritatea rutelor CFR din țară, cicliștii nu beneficiază de rasteluri pentru biciclete și, teoretic, nu au dreptul de a transporta bicicleta cu trenul. Unii dintre ei nu sunt lăsați să urce bicicleta în tren, în timp ce alții sunt nevoiți să dea ”nașului” eterna șpagă, care să le permită să obțină un lucru la care un cetățean european, dintr-o țară civilizată, are tot dreptul.
Suntem MULȚI cei care ne dorim condiții civilizate de călătorie cu trenul și care apelăm la CFR pentru a transporta bicicleta. Avem dreptul la o călătorie decentă, VREM SĂ NE FACEM AUZIȚI și îi cerem companiei CFR să introducă, în componența trenurilor de pe TOATE RUTELE MAJORE de călătorie din țară, VAGOANE DOTATE CU RASTELURI PENTRU BICICLETE!
Cu această petiție ne vom adresa conducerii CFR și Ministerului Transporturilor și le vom demonstra că suntem o voce puternică, de care trebuie să țină cont.
eMunte.ro Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
6723 Creat: 2023-03-14
GRATIERE 2025
37005 Creat: 2025-02-03
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1814 Creat: 2025-07-11
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2500 Creat: 2025-07-09
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
602 Creat: 2025-07-02
Cancer Voice - „Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
612 Creat: 2025-07-13
Împotriva folosirii nejustificate a titulaturii „Mitropolit al Întregii Moldovei” de către mitropolitul Vladimir.
47 Creat: 2025-07-18
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2909 Creat: 2025-07-04
PETIȚIE PENTRU MENȚINEREA PERSONALITĂȚII JURIDICE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 200
306 Creat: 2025-07-10
Interzicem Festivalul Beach Please in Romania
243 Creat: 2025-07-15
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2389 Creat: 2025-07-09
Solicitare de sprijin diplomatic și logistic pentru evacuarea soților palestinieni ai cetățenelor moldovene din Fâșia Gaza
91 Creat: 2025-07-16
Nu impozitați românii după prețurile din anunțuri! Stop taxării imobilelor la valoarea de piață!
39 Creat: 2025-07-14
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
153 Creat: 2025-06-30
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22177 Creat: 2025-05-26
România, prietenă cu animalele! Permiteți accesul câinilor de companie în spațiile publice comerciale și culturale!
27 Creat: 2025-07-17
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
555 Creat: 2025-07-13
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
890 Creat: 2025-07-07
Subiect eronat (I.A.4.) , titularizare învățători secția maghiară
94 Creat: 2025-07-16
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
673 Creat: 2025-07-05