Susținem cadrele medicale împotriva vaccinării obligatorii - O chestiune de conștiință

Ne găsim într-o situație fără precedent într-o Românie a secolului 21, o Românie care se pretinde modernă, un stat care potrivit Constituției ar trebui să fie unul suveran, cu un Parlament care ar trebui să fie apărător al statului de drept și al libertăților cetățenești, cu un președinte care ar trebui să fie garantul libertății și bunăstării tuturor cetățenilor României.

În loc să vină cu soluții ferme, explicând în mod logic și argumentând științific toate măsurile care sunt luate datorită așa numitei “pandemii”, politicienii României, aleși de poporul român tocmai pentru a reprezenta interesele românilor, se eschivează și produc legi sau reguli tocmai împotriva celor pe care ar trebui să îi reprezinte și să îi apere.

Partidul Alianța Renașterea Națională se solidarizează cu cadrele medicale din România care se opun vaccinării forțate și se opun obligativității de a performa sau accepta un act medical așa cum este vaccinul anti-Covid, dar și impunerii unor restricții pentru acei cetățeni care refuză vaccinarea în virtutea dreptului și libertății de a dispune de propriul lor corp.

“Este mai mult decât sinistru și totalitar pentru un stat care se autodefinește ca fiind unul de drept și democratic să constrângă oamenii să acționeze împotriva convingerilor lor, a conștiinței lor și fără consimțământul lor. Este și mai alarmant când statul și lacheii lui folosesc pârghii dintre cele mai josnice și mârșave pentru a-și atinge scopul. Astfel de constrângeri se aplică celor care săvârșesc fărădelegea, nu unei clase de cetățeni de elită, educați, morali și bine informați, cum sunt medicii și cadrele medicale ale României”, declară domnul Peter Costea, președintele ARN.

Partidul Alianța Renașterea Națională lansează petiția “SUSȚINEM CADRELE MEDICALE ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII – O chestiune de conștiință” și vă invită să vă alăturați acestui efort ajungând până acolo încât să ne protejăm cadrele medicale prin orice mijloace, inclusiv prin ieșirea în stradă. 

Cadrele Medicale constituie resursa umană de cel mai mare preț a României în aceste zile de strâmtorare.

Cadrele Medicale merită solidaritatea noastră!

Vaccinarea obligatorie nu este diferită de sterilizarea forțată a femeilor în China comunistă, nici de abuzurile împotriva femeilor musulmane sau a diverselor grupuri etnice din state totalitare ale lumii.

Astfel de constrângeri sunt echivalente și la fel de culpabile din punct de vedere moral.

Prin această petiție solicităm autorităților locale și centrale a României, președintelui României, primului ministru al României și guvernului pe care îl conduce, autorităților implicate în mod direct în gestionarea crizei provocate de virusul Covid 19, să înceteze de îndată obligarea personalului medical din România la a se supune unui act medical îndoielnic, împotriva conștiinței, împotriva libertății de alegere, împotriva Constituției României și Tratatelor Internaționale la care România este parte.

De asemenea, cerem să dispună de îndată încetarea oricărei presiuni din partea conducerii spitalelor, din partea Ministerului Sănătății sau a direcțiilor de Sănătate Publică din teritoriu asupra și împotriva cadrelor medicale care sunt împiedicate să desfășoare activitatea pe care au jurat că o vor desfășura penru binele cetățenilor și apărarea vieții acestora.

Noi, cetățenii României, ne alăturăm cadrelor medicale care au curajul să spună adevărul, care au curajul să se opună manipulării și răspândirii unor informații eronate și false, solicitând pe această cale respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărui cetățean al României.

Despre proiectele ARN

ARN este o mișcare conservatoare, pro-valori, pro-familie naturală, pro-România, născută din munca miilor de voluntari care, au lucrat în sprijinul candidaturilor europarlamentare independente pro-valori.

Am inițiat mai multe petiții, prin care am cerut în mod direct autorităților să respecte drepturile noastre și să ia măsuri pentru diferite abuzuri, cum ar fi:

Implică-te și tu în lupta împotriva abuzului actualului guvern, pentru apărarea drepturilor, libertăților și valorilor creștine!

Semnează acum petițiile lansate!

-------

  • Implică-te pentru apărarea valorilor și credinței creștine! Oricine, indiferent de vârstă, cunoștințe sau aptitudini, poate contribui. Doar împreună putem reuși! Vezi cum poți contribui.
  • Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, abonează-te la canalul de YouTube ARN și la canalul de Telegram ARN și WhatsApp.

Urmărește-ne și pe:

✦ Website ✦ Facebook ✦ Instagram ✦ Twitter


Alianța Renașterea Națională    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Alianța Renașterea Națională să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...