Stop defrisariilor

Defrisarile si consecintele acestora


Scris de Slavila Emilia
Sâmbătă, 29 Mai 2010 19:50
1 2 3 4 5

Incalzirea globala este, fara nici o indoiala, cea mai dezbatuta problema de mediu la ora actuala la nivel mondial, insa problema de mediu cu adevarat serioasa o reprezinta disparitia padurilor, ea fiind atat o cauza a incalzirii globale, cat si o consecinta a acesteia, deoarece padurea absoarbe cantitati imense de dioxid de carbon, iar in momentul defrisarilor toata cantitatea absorbita revine in atmosfera, sporind astfel cantitatea de gaze cu efect de sera.
Defrişarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creşterea aridităţii climatului, la intensificarea vitezei vânturior şi la apariţia inundaţiilor catastrofale.

Pădurea reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric, fiind totodată ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare decât oricare alt ecosistem natural.

Prin acest impact progresiv asupra naturii şi îndeosebi prin distrugerea pădurilor, s-au dereglat echilibrele fizice şi ecologice instaurate de multe milenii în natură. Importanţa crescută care se acordă în prezent protecţiei mediului înconjurător natural sau divers umanizat, după parerea mea se explică tocmai prin mulţimea efectelor negative ale acestui impact, ale urbanizării şi industrializării accelerate şi a folosirii intensive a resurselor mediului, care au dus la eroziunea solului, alunecări de teren, torenţialitate accelerată a apelor curgătoare, inundaţii, agravarea secetei, secarea sau reducerea drastică a debitelor reţelei hidrografice, înrăutăţirea climei în general, formarea furtunilor de praf, poluarea aerului, reducerea stratului de ozon, poluarea apelor şi solului, poluarea fonică.

Functia hidrologica a padurii

Suprafeţele mari de pădure din zona forestieră, prin alcătuirea structurală şi prin procesele fiziologice ale componenţilor ei, influenţează puternic procesele hidrologice şi deci circuitul apei în natură.
Vegetaţia forestieră participă la acest proces prin următoarele: frânează scurgerile de suprafaţă; înlesneşte infiltraţia şi percolarea profundă a apei din precipitaţii; alimentarea izvoarelor; asigurarea permanenţei şi regimului moderat al debitelor apelor curgătoare;
Intervenţia brutală în structura echilibrată a ecosistemului forestier prin tăierea rasă a pădurii, duce la creşterea scurgerii totale cu 40 % în primii ani de după tăierea pădurii.
Tăierile rase pe suprafeţe mari au dezavantajul de a favoriza eroziunea pe terenurile in pantă, de a deregla ciclul bioelementelor, de a tulbura brusc bioclima din apropierea solului şi alte consecinţe rezultând din modul exploatării, scoaterii lemnului, folosirii maşinilor, etc.
Functia antierozionala a padurii

Retenţia însemnată a precipitaţiilor în coronament, topirea lentă a zăpezii, reţinerea însemnată a apei în litieră şi orizonturile humifere ale solului, puternicul drenaj biologic al solului şi consolidarea profundă a acestuia fac din pădure cel mai bun scut protector al integrităţii terenurilor forestiere.
Rărirea puternică sau dispariţia pădurii, în asemenea situaţii, se soldează de cele mai multe ori- mai ales în anii bogaţi în precipitaţii – cu punerea în mişcare a terenului pe grosime însemnată, prin procese de eroziune accelerată, alunecări, surpări, mai ales pe terenurile în pantă cu stabilitate slabă, alcătuite din argilă, marne argiloase şi nisipoase, nisipuri, pietrişuri, care la anumite grade de umezire formează veritabile „ paturi de alunecare”.
Pădurea are un rol important în ameliorarea şi restaurarea solului afectat sau distrus prin eroziune şi alte procese de degradare.
Functia climatica a padurii

Influenţele favorabile ale pădurii asupra climatului se manifestă cu intensitate remarcabilă în special în reflectarea, diminuarea pătrunderii şi absorbţiei radiaţiilor, atenuarea extremelor de temperatură, distribuţia precipitaţiilor, reducerea evapotranspiraţiei, creşterea umidităţii atmosferice, atenuarea intensităţii vânturilor.
Cercetările( A. Baumgartner, 1971) au stabilit că pădurile au cea mai mare capacitate de absorbţie a radiaţiilor faţă de alte categorii de folosinţă a terenului(culturi agricole, pajişti, etc).
Combaterea zgomotului

Cercetările făcute în acest domeniu au arătat că în înteriorul masivelor plantate, împădurite, zgomotul scade cu circa 20%. Spaţiile mari, deschise din mijlocul masivelor plantate măresc intensitatea zgomotului. De asemenea, plantaţiile în aliniament, de-a lungul străzii, reduc intensitatea zgomotului.
O altă consecinţă a defrişărilor forestiere o reprezintă fenomenul de înmlăştinare. Acesta este rezultatul acumulării unor cantităţi excesive de apă, fie sub formă de apă freatică – când nivelul apei din sol ajunge la suprafaţă, fie de apa din precipitaţii când straturile impermeabile ale solului împiedică pătrunderea apei în adâncime, provocând stagnarea ei la suprafaţă, până la evaporare. Acest fenomen apare mai frecvent în subzona molidişului, în arboretele de molid, şi în subzona stejarului, arboretelui de cer şi gârniţă.
De ce sa protejam padurile

Ø Padurea furnizeaza cea mai mare cantitate de oxigen; astfel aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, prin aprovizionarea acesteia de catre arbori şi arbuşti (vegetaţie)
Ø Absoarbe o importanta cantitate de CO2 (gaz cu efect de sera), contribuind la reducerea poluarii şi având o influenţa benefica asupra mediului
Ø Fixeaza solul, impiedicând alunecarile de teren şi eroziunile provocate de ploaie sau vânt
Ø Filtreaza apa provenita din precipitaţii, prin scurgerea acesteia printre straturile de muşchi şi frunze moarte, asigurând o apa limpede şi curata
Ø Reduce mult din marimea viiturilor, în cazul ploilor torenţiale, prin reţinerea unei mari cantitaţi de apa în coronament şi litiera şi cedarea acesteia treptat
Ø Este o sursa înca puţin exploatata de medicamente şi remedii naturale
Ø Reprezinta un sistem ecologic complex care adaposteşte numeroase specii de plante şi animale, multe dintre ele fiind ameninţate cu dispariţia, datorita adaptarii la condiţiile specifice de aici
Ø Are un mare impact estetic, peisajele în care apar paduri fiind de preferat terenurilor ocupate de culturi agricole sau alte amenajari antropice
Ø Este un loc apreciat de recreere si cu efecte terapeutice recunoscute
Ø Are o mare importanţa educativ - ştiinţifica, atât pentru noi cât şi pentru generaţiile urmatoare


Consecintele defrisarilor

s-au intensificat procesele de eroziune a solurilor;
sunt tot mai frecvente secetele;
s-au intensificat alunecările de teren, ce produc grave pierderi materiale economiei naţionale;
a degenerat starea masivelor forestiere;
a sărăcit flora şi fauna, s-a creat pericolul dispariţiei unor specii de animale şi plante. În Cartea Roşie, ediţia a 2-a, sunt înscrise deja 210 specii de plante şi animale periclitate (faţă de 55 specii, pe care le conţinea ediţia 1-a).
defrisarea padurilor reprezinta factorul principal al incalzirii globale
Despăduririle şi efectele acestora asupra mediului

Pădurea are funcţii multiple ecologice, sociale şi economice şi este suportul unui bogat tezaur de informaţie genetică şi ecologică (Giurgiu, 1995). Activităţile umane exercită o presiune accentuată asupra fondului forestier prin despăduriri, prin fragmentarea arealului şi prin conversia utilizării terenurilor spre alte destinaţii.

Conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), suprafaţa acoperită cu păduri la nivel mondial, în anul 2000, era de 3,866 milioane ha, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din suprafaţa terestră (Fig. 4.3.). Dintre acestea, 95% sunt păduri naturale şi 5% sunt plantaţii. Cea mai mare pondere a suprafeţelor împădurite revine Europei, Americii Latine şi Caraibelor (peste 25% fiecare), urmate de regiunea Asia-Pacific (19%), Africa (17%) şi America de Nord (12%). Cele mai extinse sunt pădurile tropicale (47%) şi cele boreale (33%).

Pădurile influenţează modificările globale ale climei şi în acelaşi timp sunt influenţate de aceste modificări. Tendinţele de încălzire ale climei vor determina probabil o migrare a limitei pădurii spre poli şi o modificare a ecosistemelor forestiere. Deşi productivitatea şi capacitatea de absorbţie a CO2 atmosferic se pare că vor creşte, pădurile vor fi afectate de poluare, de diferite maladii şi de fenomene extreme care vor contribui la degradarea lor.

Dacă suprafaţa ocupată de pădurile boreale va fi aproximativ aceeaşi în anul 2050, pentru pădurile tropicale se prevede o reducere drastică a suprafeţelor împădurite şi o degradare a acestora datorită activităţilor umane. Pentru unele păduri din regiunile temperat-continentale se prevede o reducere a arealului datorită tendinţelor de aridizare a climei şi accentuării fenomenului de uscare a pădurii, în special în silvostepă.

Pădurile stochează 40% din carbonul reţinut de ecosistemele terestre, iar degradarea acestora şi despăduririle generează circa 20% din emisiile anuale de carbon în atmosferă. De asemenea, incendiile frecvente conduc la eliberarea carbonului înmagazinat, accelerând creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă (Fig. 4.4.). Astfel, în perioada 1997-1998 au avut loc numeroase incendii de proporţii, corelate cu anii secetoşi cauzaţi de El Niño. Incendiile din Brazilia au crescut cu 50% în perioada 1996-1997 şi cu 86% între 1997-1998. Frecvenţa şi intensitatea incendiilor de păduri vor creşte în următorii 100 de ani (WMO, 2004). Aproximativ un sfert din suprafaţa continentelor este acoperită cu păduri, jumătate dintre acestea întâlnindu-se în regiunile tropicale.

Pădurile tropicale ocupă aproximativ 3 miliarde hectare şi deţin cea mai ridicată biodiversitate, peste jumătate din suprafaţa pădurilor tropicale fiind distribuită între 3 ţări: Brazilia, Indonezia şi Zair (World Resources, 2000-2001). Pădurile tropicale au un rol esenţial în desfăşurarea ciclului carbonului prin faptul că absorb CO2 din atmosferă şi înmagazinează cantităţi ridicate de carbon, ca urmare a regenerării rapide a arborilor şi a cantităţii ridicate de biomasă. În acest context, despăduririle din zonele tropicale afectează direct modificările globale ale mediului.

După cel de-al doilea război mondial s-au intensificat despăduririle în zonele tropicale în legătură cu creşterea rapidă a populaţiei care solicită noi terenuri, cu accentuarea sărăciei, distribuţia inegală a terenurilor şi cu modificările în utilizarea terenurilor. Extinderea terenurilor de cultură în detrimentul pădurilor, forma de proprietate, precum şi o serie de factori politici au contribuit într-o largă măsură la despădurirea a mii de hectare.

Acţiunile antropice au redus suprafaţa forestieră în anul 2002 cu 16-20%, comparativ cu anul 1988. Unele ţări, cum sunt Brazilia, Argentina, India şi Indonezia au printre cele mai ridicate rate anuale de despădurire (250 000 ha/an). Conform estimărilor realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) procentul de împădurire a crescut în ultimii 20 de ani cu aproximativ 3% în ţările industrializate şi s-a redus cu 10% în ţările în curs de dezvoltare. Estimările efectuate de FAO (2000) au pus în evidenţă că în deceniul trecut ritmul global de despădurire a fost de 9 milioane ha/an, cu o pondere mai mare în zona tropicală. Ritmul general de despădurire s-a redus totuşi în a doua parte a ultimului deceniu, concomitent cu amenajarea plantaţiilor pentru industrie, cu un ritm anual de 3 milioane ha/an. Pentru viitor, se estimează că până în anul 2050 vor mai fi transformate 10 miliarde de hectare de ecosisteme naturale în terenuri agricole (WMO, 2004). Despăduririle vor continua să reprezinte cel mai semnificativ proces de modificare a utilizării terenurilor în regiunile tropicale.

În Africa principala cauză a reducerii suprafeţei forestiere o reprezintă agricultura de subzistenţă practicată sub presiunea creşterii accentuate a populaţiei rurale; în America Latină despăduririle sunt legate de extinderea fermelor şi a localităţilor şi de construcţia lacurilor de acumulare.

Experimentele la scară mare referitoare la relaţia biosferă-atmosferă în Amazonia au pus în evidenţă că despăduririle efectuate până în prezent au produs un dezechilibru în proporţie de 44% al ciclului apei, influenţând şi transportul umidităţii spre sudul Braziliei (Busalacchi et al., 2005).

§Extinderea suprafeţelor împădurite la nivel regional

Africa deţine 17% din suprafaţa împădurită a globului (650 milioane hectare), în acest continent fiind înregistrată cea mai mare rată de despădurire, anual fiind defrişate 5 milioane de hectare (UNEP, 2002).

În regiunea Asia-Pacific sunt peste 18% din pădurile globului, cea mai mare suprafaţă fiind în ţările Pacificului de Nord şi ale Asiei de Est, care deţin împreună peste 30% din suprafaţa totală a acestei regiuni. Rata anuală de despădurire cea mai ridicată se înregistrează în Asia de Sud (2,3 milioane ha anual). În această regiune o pondere semnificativă o au mangrovele, cu peste 40% din suprafaţa existentă la nivel mondial. Acestea sunt afectate de diferite forme de degradare, peste 60% din mangrovele Asiei fiind deja convertite la alte utilizări (acvacultură, orezării, areale urbane şi industriale). Studii recente au pus în evidenţă faptul că amploarea pagubelor generate de valurile devastatoare tsunami, din decembrie 2004, a fost amplificată de distrugerea prealabilă a mangrovelor din ţările afectate.

Incendiile constitute o altă cauză majoră a reducerii suprafeţelor împădurite, fiind cauzate de secete şi de incendierea artificială a suprafeţelor pentru curăţirea terenurilor

În Europa, pădurile acoperă aproape 45% din suprafaţă, ceea ce reprezintă 27% din suprafaţa împădurită a Terrei. Suprafaţa acoperită cu păduri este în creştere, în special în ţările din Uniunea Europeană. În România, pădurile ocupă peste 6,6 milioane hectare, ceea ce reprezintă 28% din suprafaţa ţării.

Una dintre cele mai importante regiuni forestiere ale globului este America Latină şi Caraibe, cu peste un sfert din pădurile Terrei, în special păduri tropicale. Bazinul Amazonului deţine cea mai mare suprafaţă a pădurilor tropicale umede, cu peste 20 de tipuri, fiind ecosistemul cu biodiversitatea cea mai complexă de pe Terra. Acestea sunt afectate de despăduriri, cu o rată ridicată (0,48%), în 10 ani (1990-2000) fiind distruse aproximativ 47 milioane ha.

În America de Nord circa un sfert din suprafaţă continentului este acoperită cu păduri, ceea ce reprezintă 12% din suprafaţa împădurită a globului. Pe acest continent sunt localizate peste o treime din pădurile boreale ale Terrei, peste 95% dintre acestea fiind naturale (UNEP, 2002).

Asia de Vest deţine sub 0,1% din suprafaţa pădurilor globului, ceea ce reprezintă 1% din suprafaţa regiunii. Condiţiile climatice limitează creşterea pădurii, astfel că regenerarea pădurilor degradate este foarte dificilă.



Cautare RSS Comments (0)
Doar utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.!

Mihai Isan Catalin    Contactați autorul petiției