Solidari cu Emilia Șercan

Untitled_design_(23)1.png

CONTEXT
Trăim un război provocat de una dintre cele mai corupte și toxice conduceri de pe harta actuală a lumii, în imediata noastră vecinătate. Orice om de bun-simț vrea să se simtă apărat într-o asemenea situație, în țara lui. Din păcate, nu este cazul în România. Dincolo de discursul politicienilor, atitudinea și prezența publică a instituțiilor specializate în apărare lasă mult de dorit, dacă nu chiar lipsește. De ce? Pentru că la vârful lor au ajuns, prin impostură, oameni care nu sunt în stare de o prestație onorabilă. Și care, după cum s-a întâmplat foarte recent, încearcă să intimideze vocile critice la adresa acestei neputințe.

FAPTE
Emilia Șercan, o jurnalistă de investigație apreciată și recunoscută la nivel internațional, lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, a dezvăluit în luna februarie suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a actualului premier, Nicolae Ciucă. De atunci, este supusă unei campanii de intimidare și ponegrire publică. Nu este prima campanie de acest tip orchestrată împotriva ei, având în vedere că de-a lungul timpului a derulat investigații asemănătoare cu privire la impostura altor personaje-cheie de la vârful statului român: prim-miniștri, miniștri ai educației, miniștri ai apărării, cadre militare etc.

Folosirea pârghiilor de putere ale unui stat pentru descurajarea reacțiilor incomode la adresa neregulilor de la vârful său ține de practicile unor vremuri de tristă amintire și nu poate să treacă nici astăzi nesancționată. În mai multe țări din lume activiști anticorupție și jurnaliști de investigație au avut de luptat cu această atitudine păguboasă și uneori au fost reduși la tăcere prin crimă.

Emiliei Șercan îi sunt acum încălcate drepturile omului chiar de către instituțiile chemate să le apere. Hărțuirea unei femei prin publicarea fără consimțământ a unor fotografii personale este absolut inacceptabilă. Amenințarea unui jurnalist imediat ce face o dezvăluire probată impecabil este absolut inacceptabilă. Scurgerea unor informații din ancheta penală deschisă pentru pedepsirea acestor fapte chiar din cadrul Poliției este absolut inacceptabilă. Nu putem rămâne pasivi, s-ar crea un precedent periculos pentru libera exprimare a presei, dar și a societății civile din România.

CE VREM
Solicităm demisia, și nu pensionarea subită!, a responsabililor: a premierului Nicolae Ciucă, a ministrului de interne Lucian Bode și a inspectorului general al Poliției Române, Benone-Marian Matei.

O instituție are conducători. Iar lipsa unui răspuns prompt din partea lor, dovadă de nepăsare și rea-voință, dă un semnal greșit întregii instituții. De asemenea, cerem promptitudine în anchetarea acestui caz de o gravitate extremă și neimixtiunea factorului de decizie politic în anchetarea cazului. Altfel, domnii Ciucă și Bode permit cu bună știință transformarea României într-un stat în care apărătorii sunt, de fapt, abuzatorii - astăzi, ai Emiliei Șercan, mâine ai oricăruia dintre noi.
Este în joc siguranța unui cetățean român, a unui jurnalist onest, a unui om. Iar rezultatul demersului nostru ne privește și ne va privi pe toți.

O petiție inițiată de comunitatea civică Integritate pe Bune.


Teodora Braneci    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Teodora Braneci să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...