Sistarea Totală a Vânării Sportive a Ursului Brun

Doamnă Ministru al Mediului, Grațiela-Leocadia GAVRILESCU,

În luna octombrie 2016, în urma presiunilor argumentate ale societății civile ”pro natura”, Ministrul Mediului de atunci, Doamna Cristiana Palmer, a revocat proiectul de derogare privind sezonul de vânătoare al anului 2017, în care urmau să fie  permisă uciderea cinegetică a unui număr mare de urși, lupi și pisici sălbatice.

De curând, presiunea cercurilor cinegetice (din România și străinătate) asupra Ministerului Mediului, susținând derogarea de la lege privitor la  ursul brun s-a reluat, cerându-se acordarea, pe județe, a tradiționalei și ilegalei ”cote de recoltă”.

Prin această petiție publică vă rugăm Doamnă Grațiela-Leocadia GAVRILESCU să binevoiți ca uzând de prerogativele funcției dumneavoastră să vegheați ferm la respectarea legii, după cum urmează:

A. Să se interzică total vânătoarea la ursul brun – atât ”pentru trofeu”, cât și ”la selecție” - specia beneficiind , conform legislației românești și europene, de protecție integral, cu interzicerea vânării tot timpul anului.

B. Să sisteze  - drept consecință - acordarea de către Ministerul Mediului a ”cotei de recoltă” la specia urs brun, care cotă  – ilegal – an de an a fost până acum acordată prin repartiție numerică pe județe, în funcție de solicitările organizațiilor de vânătoare (membre sau nemembre ale AGVPS), în funcție de solicitările firmelor private organizatoare de vânătoare (pe valută,  mai ales) și ale Direcțiilor Silvice județene. 

De menționat că această ”cotă de recoltă” ținea cont strict de aceste solicitări de vânătoare comercială, ele uneori fiind acordate și în teritorii (județe ) unde numeric urșii sunt extrem de puțini. 

C. Vă rugăm, Doamnă Ministru să nu mai acceptați nicidecum  acordarea ”cotelor de recoltă” la ursul brun, pe județe etc., sub motivația periculozității și a pagubelor produse de acestă specie, mizând pe un fapt cu totul eronat: acela că împușcând un număr de exemplare, scade ”presiunea” pe comunitățile omenești și pe cele ale crescătorilor de animale.

Soluționarea unor astfel de situații excepționale fiind expusă la punctul următor (D).

D. În situația excepțională când într-un anume loc populat cu urși, există atacuri repetate asupra oamenilor, gopodăriilor și șeptelului aflat la pășune, împușcarea ursului ”vinovat” poate fi acordată prin derogare de la lege în condițiile în care este vorba de un anume exemplar bine identificat, dovedit ca ”nărăvit” prin întâmplări repetate, demersul fiind consecința unei documentări serioase. 

Iată, Doamnă Ministru o  serie de argumente și situații din instituțiile statului precum și din teren privitoare le solicitările noastre de mai sus. Ne însușim aceste argumente, așa cum sunt expuse pe site-ul Wildlife România, sub semnătura lui Nicolae R. Dărămuș:

…………………………………………………………………………………………………….

     Este  vorba despre un fapt cronic și, deopotrivă, revoltător, care se întamplă an după an în Parlament și Ministerul Mediului. Faptul durează  de când câteva specii de sălbăticiuni (declarate dept ”carnivore” de către oamenii de știință și ”stricătoare” de către ignoranți) au devenit, grație legislației europene, ”specii strict protejate”, adică animale a căror vânare este complet interzisă.  

     Ce se întâmplă este simplu și barbar: se legiferează derogări de la lege, rezultând acte normative prin care împușcarea a sute de exemplare din speciile ”strict protejate” este permisă. 

     Motivația oficială – dovedind că ”banii n-au miros” și că  oamenii de știință (de la ICAS), ignoranții (din Parlament) și responsabilii Ministerului Mediului sunt pe-o mână  - este cea a pagubelor, a potențialului de periculozitate asupra comunităților omenești precum și – culmea prostiei !- a faptului că habitatul natural nu mai suportă (din cauza restrângerii sale, prin invazia antropică ”civilizatoare”) numărul și densitatea indivizilor speciilor vizate . Iată cum ”mintea cocoșului” judecă în sfatul țării: dacă pădurile României se restrâng prin defrișări, trebuie uciși și locuitorii de drept ai acestora, în loc de a fi oprit – prin legi și pază  -  exact primul fenomen.

     Motivația reală a legiferării atentatului la biodiversitatea carpatină este însă veche, banală și atotputernică: interesul firmelor particulare de vânătoare pentru uciderea contra cost – neaoș spus, pe valută – a ursului brun. Și, cum Irod  a tăiat toți pruncii ca să-l taie și pe Iisus, tot așa și  legislativul țării ( susținut mai cu seamă de ignoranții de știință de la ICAS-ul brașovean), ascunde sutele de urși meniți vânării, într-o masă de lupi și pisici sălbatice , vezi bine și aceste specii fiind (după creierașele acelorași inși) atît supranumerice,  cât și periculoase. 

     Ce prevede legislația europeană – adoptată și de România – în cazul amintitelor ”specii integral protejate”?; în cazul ursului brun, de pildă , pentru care interesul cinegetic este mare… Prevede că uciderea  prin împușcare se poate aproba , prin derogare de la lege, doar în cazul unor indivizi bine identificați care, în mod repetat, sistematic, au afectat viața comunităților locale (așezări omenești stabile și turme)

     ”Principiul” după care însă acționează atât aleșii neamului, cât și acoliții lor  - cercetătorii ICAS-ului brașovean - este cel al reducerii ”presiunii” acestor specii asupra comunităților omenești, prin scăderea – cu sutele de exemplare – a  numărului de urși, lupi și pisici sălbatice. Este ca și cum, spre a reduce riscul crimelor și al șterpelirii portofelelor,  poliția ar împușca , la grămadă, toți oamenii dintr-o piață, cu speranța că printre cei trimiși în lumea drepților se află și câțiva potențiali criminali și hoți de buzunare.

      Și acum, câteva realități ”românești” necesar a fi cunoscute și recunoscute:

1. Recensămintele oficiale ale ursului brun – anume spre a se favoriza vânătoarea comercială - susțin cifre umflate ( între 6000 și 7000 de exemplare). Cele peste 500 de exemplare adulte programate a fi ucise vânătorește prin derogare reprezintă însă cel puțin o pătrime din numărul real al urșilor adulți – și apți de reproducere! - din România, care număr nu trece de 2000.

2. Exagerarea  - prin mediatizarea panicată – a pagubelor și  a frecvenței conflictelor dintre om și urs, precum și a celor dintre posesorii de turme și urs este o altă realitate anapoda. Dintotdeauna  în Carpați aceste conflicte – absolute ocazionale – au fost prezente, iar șansa României de a mai avea în fauna sa ursul brun  se cere a fi conservată printr-un sistem de asigurări și despăgubiri financiare, dublate de metode locale moderne (active, tehnice) menite îndepărtării  potențialilor prădători .

3. Confictele dintre om și urs sunt generate de prezența și presiunea antropică tot mai mare asupra habitatului natural ursin. Nu se întâlnesc ciobanii cu urșii în centrul Bucureștiului…

4. Hrănirea cronică a urșilor în ”punctele de observație" este una dintre cele mai nocive practici antiecologice. Combătută drastic, de către adevarații oameni de știință,  peste tot în lumea cu adevarat civilizată , ea este argumentată de către ignoranții de știință de la ICAS-ul brașovean, prin termenul de ”hrănire de abatere”: o năzărire cu iz miorițic. Chipurile, spre a se abate atenția și pofta urșilor de la turme, ei sunt hrăniți de către om, cu cereale, granule ”concentrate” , precum și cu diverse resturi din industria alimentară, de la pâine și melasă, la pește alterat, carne și…ciocolată. 

5. Această hrană de oricine antropică , fiind – de regulă – mai gustoasă decât cea naturală , precum și extrem de ușor de găsit și consumat, produce o adevărată dependență (”drogare”) a urșilor, aceștia migrând de pe întinse suprafețe montane spre punctele de hrănire ( puncte de observație și , de fapt, deopotrivă, de vânătoare, prevăzute cu adaposturi omenești confortabile ). 

6. De remarcat faptul că zisa ”hrănire de abatere”  nu se face  în locurile izolate,  unde umblă și se adăpostesc urșii, ci strict dinaintea observatoarelor de vânătoare pomenite precedent, acestea fiind în majoritatea covârșitoare a cazurilor  ”la drum auto” (drum forestier), adică amplasate la relativ joasă altitudine și fiind extrem de accesibile. Căci vânătorul – mai cu seamă cel occidental – nu este învățat cu mersul pe jos… 

7. Zona acestor puncte de hrănire (observație și împușcare) constituie  locul unde urșii se intersecteaza frecvent  cu oamenii (muncitori forestieri, turiști), precum și cu vitele mari, lăsate la tradiționalul păscut liber și nesupravegheat, în pășunile din marginea drumurilor de pădure și pe pâraie.

8. O dovadă flagrantă a interesului strict vânătoresc al conținutului derogării propuse o constituie intervalele în care  ursul brun poate fi vânat: toamna (octombrie-decembrie), adică atunci când turmele sunt coborâte din munte și primăvara (martie-mai), când turmele nu sunt încă urcate în munte. În aceste interval nu e cum sa fie identificați eventualii urși carnivori, pentru simplul fapt că prada lor – oile, vacile – lipsește din habitat. 

9. În contextul mai înainte subliniat, este firesc ca, deși an de an se dau aceste derogări de la lege, privitoare la speciile strict protejate – a se citi ”privitoare la urs” -  și deși în fiecare an cad sub glonț sute de urși bruni în întregul lanț carpatic, în anul următor atât pagubele în șeptel cât și accidentele soldate cu victime onenești rămaân la același nivel: o dovadă că ucigandu-se ”la grămadă” urșii, presupușii ”vinovați” rareori se află printre cei omorâți.

10. La falsa imagine  a densității și numărului uriaș de urși în Carpați ( în ochii necunoscătorilor) contribuie aglomerarea acestora în anumite zone naturale cu fructificație bogată: afinișuri și zmeurișuri întinse, straturi de ghindă și jir, sau chiar la vedere, în livezile de meri, peri și pruni, ori la pubelele orașelor perimontane. Cum spuneam, acestora adăugându-li-se amintitele puncte de hrănire/observație/împușcare. Este vorba de un adevărat spectacol – care mediatizat impresionează – fără ca lumea să înțeleagă că urșii din aceste locuri sunt "migrați" de pe  foarte întinse teritorii "golite de urși" (cum se întâmplă și in Alaska, Kodiak, Columbia Britanică sau Kamceatka, atunci când în răurile Pacificului intră somonul. Aglomerările cu pricina nefiind așadar semnificative statistic pentru realitatea densităților de urși din Carpați. 

11. Drumurile forestiere și tăierile haotice de pădure, ultimele produse prin licitarea și raderea ( în cursul iernii) a unor parcele de pădure aflate în locurile cu bârloage sau ( vara) în locurile frecventate de urși ,  produc neliniștea habitatelor ursine, știut fiind faptul ca specia iubește sihăstriile și locurile inaccesibile. Reproducerea, hrănirea, sarcina și odihna speciei sunt astfel grav tulburate de drujbe, de TAF-uri de camioanele cu remorcă, precum și de muncitorii forestieri. 

12. Culegerea la scară  industriala a fructelor de pădure (de către întreprinzătorii pauperi, de către angajații firmelor de profil, de către Regia Națională Romsilva) produce o puternică sărăcire a habitatului ursin, exact în hrana naturală a acestei specii.

13.  Prezența stânilor și a turmelor (în urma "privatizării" terenurilor) în pajiștile alpine dar și prin păduri constituie  un alt factor de conflict, de presiune și neliniște. Este factorul care, inevitabil fiind, se cere a fi contracarat prin metodele moderne: sisteme de asigurare si despăgubire, garduri electrice, precum și pază activă (câini ciobănești în număr moderat, arme de foc nonletale – cu gloanțe de cauciuc), alte mijloace zgomotoase.

14.  Uciderea cu arma (prin vânătoarea comercială) a exemplarelor viguroase ( căutate  ca trofeu, mai ales în condițiile plății paușal/exemplar, indiferent de dimensiune) produce o selecție negativă în genitorii speciei. Ceea ce va conduce în viitor, pe lângă scăzământul numeric al urșilor din Carpați, și  la un scăzământ calitativ biologic. Este foarte posibil, dacă lucrurile vor evolua anapoda, ca urșii carpatini să ajungă în scurtă vreme la dimensiunea și numărul celor din Pirinei…urși ceva mai mari decât un berbec…

15. Autostrăzile – fragmentând Carpații – sunt un alt factor care, impiedicând deplasarea urșilor dintr-un masiv într-altul, va contribui la reducerea șanselor de întâlnire, reproducere și hrănire. Podurile care – uneori și rar – traversează autostrăzile sunt doar niște iluzii, praf în ochii ecologiștilor, ele nefiind folosite decât eventual si întâmplător de către fauna de mici dimensiuni. Cu totul altceva ar fi parcurgerea zonelor alpine de către tuneluri lungi, fapt care se arată deocamdată costisitor și, deci , de evitat.

16.  În condițiile în care societatea civilă, biologii,cercetătorii silvici și parlamentarii nu vor înțelege  realitățile mai înainte expuse, tratând cu generozitate biodiversitatea carpatină - pentru care ursul brun reprezintă un adevărat ”barometru” -  ursul brun din Carpați va păși în anii următori pe calea extincției, asemenea urșilor din întreaga Europă de vest. 

Situațiile enumerate mai sus au fost cele care  - mânate de aceleași interese cinegetice și economice - s-au întamplat și perpetuat în intreaga Europă de vest, în secolele XIX și XX, conducând la extincția acestei specii.

3urs.jpg
4urs.jpg

5urs.jpg

Subliniez: binecuvântarea de a mai avea în fauna țării (grație ”rămânerii în urmă” a României) ursul brun (și pe celelalte carnivore mari – lupul, râsul) se cere a fi prețuită, menținută si respectată prin asumarea conflictelor, a pagubelor si prin găsirea și aplicarea tuturor metodelor moderne și eficiente. Unele au fost mai sus enumerate.

       Uciderea ursului brun "la grămadă"  și "cu program" este dovada unui grav primitivism mental.

 Toate acestea ar trebui arătate și susținute nu numai de către adevărata societate  civilă iubitoare de viață și de țară, cât și de către - de pildă - cercetătorii ICAS-ului brașovean și cei ai Universității Transilvania din același oraș… Ii pomenesc pe aceștia întrucât ei au monopolizat de zeci de ani ”opinia științifică” și autoritatea privitoare la tema acestei dezbateri. Cu de la cine putere si cu ce autoritate, nu am înțeles…Și, mai ales, nu se știe….



1urs.jpg2urs.jpgfoto: Nicolae Dărămuș
.................................................................................................................................................................

Doamnă Ministru Grațiela-Leocadia GAVRILESCU, cu nădejdea că argumentele și solicitările acestei petiții sunt convingătoare și, deopotrivă legale și legitime (morale), primiți gândul nostru bun și mulțumiri.

Semnături...

 


Cristian Ilea / Asociația Wild Watch    Contactați autorul petiției


SAU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook