Salarii egale la nivelul Uniunii Europene
Noi Cetateni din Romania ai Uniunii Europene , consideram ca suntem profund discriminati pe baza nivelului salarial pe care il incasam in Romania.
Din acest motiv consideram ca UE ar trebui să creeze condiţii şi norme de lucru identice pentru toţi cetăţenii UE pe baza unui cod al muncii omogen, armonizând condiţiile pentru angajaţi şi drepturile şi obligaţiile pentru angajatori. Acest cod va include dreptul la salarii şi ore de lucru decente şi va trebui să cuprindă principiul egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă pentru lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin precum şi pentru lucrătorii din alte state membre UE. 333
Diferența între nivelul salarial din Europa de Vest și cea de Est este cauza „migrației tăcute” a tinerilor din țările estice spre Occident. Constatăm faptul că pe tineri îi interesează această inițiativă, deoarece ei sunt cei care mai repede sau mai târziu pleacă din țară pentru a obține un loc de muncă în străinătate mai bine plătit iar cei în vârstă observă faptul că nepoții pleacă de lângă ei în străinătate.
Deoarece au trecut 30 de ani de la schimbarea regimurilor, suntem membri de 10 ani ai Uniunii Europene, mai mult de 10 ani așteptăm să ne ridicăm la nivelul Occidentului sau Europei, dar să se realizeze și egalizarea din punct de vedere al veniturilor, atât între Est si Vest. Din păcate, am constatat că în loc să ne apropiem de nivelul de trai din Occident, din ce în ce mai tare suntem lăsați în urmă.
Din aceasta cauza dorim ca Parlamentul Romaniei , Parlamentul Uniunii Europene precum si Comisia Europeana sa ia act de aceasta petitie si sa pregateasca demersurile pentru realizarea regularizarii salariilor la intregul nivel European.
Hajek Richard Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1341 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
201 Creat: 2025-09-07
Diabetul nu are vârstă
811 Creat: 2025-09-05
#StopJocLaNenoroc
119 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1889 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
279 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1318 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5704 Creat: 2025-06-14
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
365 Creat: 2021-01-31
GRATIERE 2025
100617 Creat: 2025-02-03
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
60 Creat: 2025-09-04
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
35 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
149 Creat: 2025-09-13
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
175 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13758 Creat: 2025-06-04
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3272 Creat: 2021-05-07
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
43 Creat: 2025-09-15
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
58 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
163 Creat: 2025-09-08