VREM RESTAURAREA MONARHIEI CONSTITUȚIONALE ÎN ROMÂNIA!
Susținem Monarhia pentru a fi reinstaurată în România. Monarhia Constituțională reprezintă soluția pentru viitorul României, pentru bunăstarea, pentru echilibrul și punerea acestei țări în rândul țărilor de prestigiu și aici mă refer la celelalte Regate din Uniunea Europeană. Vrem să trăim decent și în pace. Ne-am săturat de certuri și de pasarea vinei între partidele politice din Parlament. Românii din sectorul bugetar (profesori, polițiști și medici) vor echitate socială. Fără echitate socială și fără buna conducere a acestei țări România și fără schimbarea conducerii României, țara noastră va avea mult de suferit. Avem un sistem politic corupt. În România totul trebuie schimbat începând cu Președintele țării, Guvernul și Parlamentul. De aceea cerem domnului Președinte Klaus Johannis ca de bunăvoie să pună în aplicare organizarea unui Referendum privind modificarea Formei de Guvernământ (de la cea de Republică, la cea de Monarhie Constituțională). Monarhia va readuce țara pe drumul cel bun. Monarhul este trimisul Lui Dumnezeu pentru un popor, iar prin ungerea cu mir sfințit devine un sfânt, un apărător al credinței, un bun cârmuitor și totodatăcheia dezvoltării acestei țări. Prin urcarea sa la Tronul unei țări Regele sau Regina are 3 Mari responsabilități: Să apere credința cu toată puterea și cu tot sufletul, să fie mereu în slujba statului ( în timpul Încoronării Regele sau Regina spune unele ca acestea: Nu am venit să mă slujiți, ci am venit ca să slujesc) și nu în ultimul rând să asigure un trai mai bun poporului său. Deci dragi români vă roagă un monarhist cu experiență să îmi fiți alături în demararea acestei petiții și să o semnați și voi. Să readucem România pe făgașul cel bun și în topul Țărilor asacum era de dinainte de '47. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Constantin Costeluș Petronel Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
32100 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1794 Creat: 2025-07-09
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
434 Creat: 2025-07-13
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2146 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2733 Creat: 2025-07-04
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
427 Creat: 2025-07-13
DEMISIA Domnule Ministru DANIEL DAVID
92 Creat: 2025-07-08
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6027 Creat: 2024-11-02
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
590 Creat: 2025-07-05
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1191 Creat: 2025-07-11
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
824 Creat: 2025-07-07
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
82 Creat: 2025-07-05
NU BEACH PLEASE, SALVAȚI GENERATIA TÂNĂRĂ
33 Creat: 2025-07-13
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
250 Creat: 2025-07-04
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4338 Creat: 2025-06-14
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
412 Creat: 2025-07-10
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
898 Creat: 2025-07-05
PETIȚIE PENTRU MENȚINEREA PERSONALITĂȚII JURIDICE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 200
253 Creat: 2025-07-10
OVIDIU DRAGOȘ ARGESANU sa recunoasca public abuzul fata de paciente
45 Creat: 2025-07-06
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15082 Creat: 2021-04-05