Renovarea terenurilor de joacă în grădinițele din mun.Chișinău

Petitie_terenuri_de_joaca1.png Consiliului Municipal Chișinău

Primarul general al  municipiului Chișinău, D-lui Ion Ceban

Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău

 

PETIȚIE 

         În conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova din 19.07.2018, în special art.9, dorim să sesizăm și să Vă chemăm la acțiuni concrete în privința problemei terenurilor de joacă învechite și deteriorate de pe teritoriul grădinițelor municipiului Chișinău. 

         În municipiul Chișinău activează circa 160 instituții de învățământ preșcolar, care sunt frecventate de peste 38.000 copii. Marea majoritate a terenurilor de joacă sunt cu o vechime de cel puțin 30-40 ani și sunt formate din instalații de bare metalice ruginite, vopsite de zeci de ori, leagăne rupte, care scârțâie de vechime, mese, scaune și nisipiere cu scânduri deteriorate și putrezite, cu obiecte ascuțite (ținte), tobogane ruginite, fără mânere și fără bare de siguranță și, desigur, sunt nelipsite cauciucurile uzate, care au misiunea de „a înfrumuseța”  tot acest mediu „pentru dezvoltarea armonioasă” a copiilor de vârstă preșcolară.

         În tot acest timp, terenurile de joacă ale copiilor aflate pe teritoriul grădinițelor nu au fost evaluate și nici nu au fost propuse măsuri de asigurare a protecției copiilor în timpul aflării acestora la terenul de joacă. În rezultat, avem sute de cazuri de copii accidentați în timpul orelor de joacă: căderi de pe tobogane, copii vătămați din cauza țintelor ieșite din lemnul nisipierelor, meselor și scaunelor. Această situație limitează și dreptul copiilor la joacă, din lipsa unui teren cu echipament dotat și sigur, dar și creează conflicte între copii, având acces limitat la obiectele de pe terenul de joacă. 

         Situația respectivă s-a format ca urmare a lipsei de atenție din partea autorităților municipale pentru asigurarea condițiilor decente și favorabile pentru educarea copiilor în instituțiile de învățământ preșcolar, inclusiv și dotării acestora cu terenuri de joacă sigure, în corespundere cu standardele stabilite prin Ordinul Ministrului Educației, Culturii și Cercetării nr. 253 din 11.10.2017,, STANDARDE MINIME DE DOTARE A INSTITUȚIEI DE EDUCAȚIE TIMPURIE” și a altor acte normative relevante, precum:

  • Instrucțiunea privind ocrotirea vieții și sănătății copiilor în instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova elaborată în conformitate cu Codul Educației al Republicii Moldova (nr.152 din 17 iulie 2014);
  • Regulamentul Sanitar (Hotărârea Guvernului nr. 1211 din 4 noiembrie 2016);
  • Regulamentul de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie (Ordinul Ministrului Educației nr.297 din 22.04.2016), etc.

        Pe an ce trece, problema terenurilor de joacă ale instituțiilor preșcolare din mun.Chișinău devine una tot mai prioritară și necesară de soluționat, iar lipsa mijloacelor financiare nu  mai poate servi drept scuză pentru ignorarea acestei probleme majore, cu care se confruntă zilnic peste 30.000 copii. 

        Astfel, în calitate de locuitori/locuitoare ai mun.Chișinău, care contribuie prin achitarea taxelor și impozitelor la formarea bugetului municipal, dar și părinți ai copiilor ce frecventează instituțiile de învățămînt preșcolar, întru respectarea drepturilor copilului la condiții de dezvoltare armonioasă și de siguranță maximă, dreptul la odihnă şi timp liber, dreptul de a participa la jocuri şi la activităţi recreative proprii vîrstei sale, dreptul de a beneficia  de condiții sigure în corespundere cu standardele  stabilite,

SOLICITĂM:

Primarului General a Municipiului Chișinău, Ion Ceban,

  • Includerea de urgență în proiectul de buget pentru anul 2021 a unei prime tranșe de 40 milioane lei destinate renovării terenurilor de joacă din instituțiile de învățământ preșcolar din mun.Chișinău.
  • Instituirea unui grup de lucru (format din reprezentanți ai Primăriei, Consiliului mun.Chișinău și ai grupului de inițiativă „Părinți pentru terenuri de joacă sigure”), care să aibă drept misiune evaluarea stării terenurilor de joacă, stabilirea costurilor și unui grafic de renovare a acestora, cu considerația gradului de uzură a terenurilor de joacă existente și principiului distribuirii echitabile a resurselor financiare între IET.  

Consilierilor municipali  din Chișinău,

  • Elaborarea și includerea în ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău a unui amendament la proiectul de buget  privind alocarea unei prime tranșe de 40 milioane lei destinate renovării terenurilor de joacă din instituțiile de învățământ preșcolar din mun.Chișinău.
  • Susținerea prin vot a inițiativei menționate mai sus.
     

Reieșind din competența Dumneavoastră de a elabora și vota bugetul municipal Chișinău, dar și modificări/amendamente la acesta, considerăm că putem să demonstrăm împreună utilizarea banilor publici în interesul comunității.

În temeiul prevederilor din Codul Administrativ, solicităm răspunsuri în scris, de la fiecare dintre autoritățile/ destinatarii acestei petiții în termeni legali, la adresa liderelor grupului de inițiativă:  

Elena Nofit, str.N.Costin 44/1, ap.57, 

AO „Părinți Solidari”, bd. Moscovei 7/2, ap.1 

La fel, pentru detalii, puteți să ne contactați telefonic sau prin e-mail: 

Elena Nofit - 06974992/ elena.nofit@gmail.com 

Ala Revenco - 079660035/revencoala@gmail.com 

Mariana Dobrovolschi - 079339414/ ichcharmante@rambler.ru

Silvia Dolghii - 060945773/ silviamihaidolghii@gmail.com 


autorii petiției    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe autorii petiției să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...