REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
PETIȚIE ON-LINE pentru organizarea unui REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI Având în vedere că în prezent Klaus Iohannis continuă să rămână Președinte al României și să exercite această funcție contrar disp. art. 83 din Constituție, deși mandatul său de Președinte, cu o durată de 5 ani de la data depunerii jurământului, a expirat în data de 20.12.2024 și nu a fost prelungit prin lege organică pentru caz de război sau catastrofă, întrucât Statul Român nu se află într-o astfel de situație, solicităm românilor să înlăture dispoziția abuzivă și neconstituțională dată cei 9 judecători ai Curții Constituționale prin Decizia 32/06.12.2024, care contravine dispozițiilor constituționale ale art. 83 și care în mod abuziv îl menține pe Klaus Iohannis în funcția de Președinte al României peste mandatul expirat la data de 20.12.2024 și pentru o perioadă nedeterminată. Această înlăturare se poate face legal și constituțional prin referendum, voința poporului fiind suverană, în sensul semnării petiției on-line prin care poporul român solicită demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de Președinte al României, pe care în acest moment o exercită abuziv și neconstituțional. Facem precizarea că la acest moment Klaus Iohannis și cei 9 judecători CCR, împreună cu alte persoane politice se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare a poporului român, sens în care la Parchetul de pe lângă ICCJ București, DIICOT și Parchetul Militar sunt depuse mai multe plângeri penale împotriva acestuia și a grupului infracțional organizat constituit în vederea loviturii de stat din 06.12.2024, dată prin Decizia nr. 32 a CCR. Numai în acest mod putem restabili ordinea constituțională și democrația pentru poporul român. Autorul petiției: Semnează această petiție: 08.01.2025
MOCANU GEORGE
HĂLMACIU ILIE
STANCOVICI CRISTIAN
Cristian Stancovici Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1702 Creat: 2025-09-11
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
644 Creat: 2025-09-11
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
609 Creat: 2025-09-09
Diabetul nu are vârstă
470 Creat: 2025-09-05
Rapid cere respect!
359 Creat: 2025-09-14
Concediu menstrual
1502 Creat: 2023-11-15
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
170 Creat: 2025-09-06
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
152 Creat: 2025-09-09
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
150 Creat: 2025-09-08
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5614 Creat: 2025-06-14
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
750 Creat: 2025-08-17
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
97 Creat: 2025-09-07
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1237 Creat: 2025-07-07
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
85 Creat: 2025-09-12
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3255 Creat: 2021-05-07
Salvarea de la casare al vagonului V3A-93M-EPC #326 de la Depoul Titan.
72 Creat: 2025-09-09
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
3068 Creat: 2025-07-09
MISCAREA "DESTUL"
56 Creat: 2025-09-11
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
11110 Creat: 2025-08-14
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
42 Creat: 2025-09-08