„Predictibilitate!” Publicarea mai devreme a calendarelor olimpiadelor școlare!
Doamna Ministru al Educației,
Pornind de la promisiunea pe care ați făcut-o în data de: 10.09.2024 cu directorii școli din județul Bihor: „Predictibilitate! Vom publica mai devreme calendarele olimpiadelor școlare. A fost una dintre temele discuției cu directorii de școli din județul Bihor, cu care m-am văzut astăzi, și știu că este una dintre solicitările primite atât de la părinți, cât și de la profesori.”
Solicităm următoarele:
1. Planificare și Organizare Eficientă: Elevii care doresc să participe la olimpiade trebuie să-și gestioneze eficient timpul alocat pregătirii temeinice pentru concursuri/olimpiade, iar un calendar stabilit din timp ar facilita acest proces. Din păcate în ultimii ani școlari calendarele olimpiadelor școlare au fost publicate destul de târziu. Acest lucru este contraproductiv, mai ales pentru elevi care nu dispun de mult timp în vederea pregătirii eficiente pentru aceste competiții
2. Motivare: Calendarele olimpiadelor trebuie să fie afișate mult mai devreme față de anii trecuți (29.01.2024 și 19.01.2023). Prin publicarea din timp a calendarelor de la olimpiade elevii vor fi mai motivați să se pregătească temeinic, iar profesorii îi pot susține prin sesiuni de pregătire programate corespunzător.
3. Evitarea suprapunerilor: Publicarea timpurie a calendarelor va reduce suprapunerile cu alte activități școlare și extrașcolare, așadar va fi redus stresul suplimentar asupra elevilor și profesorilor. Totodată solicităm predictibilitate pentru ca aceste calendare odată afișate să nu se mai schimbe datele, deoarece periclitează planurile stabilite inițial de profesori, părinți și elevi.
4. Suport pentru părinți și profesori: Părinții și profesorii vor avea mai mult timp pentru a se organiza și a le oferi copiilor resursele necesare pregătirii eficiente pentru olimpiade.
În consecință, credem că promisiunea pe care deja ați făcut-o se va materializa. Pentru a rămâne în parametrii „României Educate,” pentru o educație de calitate și pregătire temeinică a elevilor noștri, vă rugăm să (ne) respectați întocmai. Publicarea mai devreme a calendarelor olimpiadelor școlare va contribui la dezvoltarea armonioasă a tinerelor talente din România și la o participare mai eficientă în competiții atât din partea profesorilor cât și a părinților.
Vă mulțumim anticipat pentru atenția acordată!
Profesori din învățământul preuniversitar, părinți și elevi,
Cuth Petru Școala Profesională Poienile de Sub Munte Contactați autorul petiției