Petiție pentru un Consiliu Național al Audiovizualului pe bune!

Consiliul Naţional al Audiovizualului este o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Este de asemenea unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale. Adică doar el are datoria de a se asigura că informațiile pe care cetățenii români le primesc de la televizor și radio sunt factuale, cu o separare clară între fapt, opinie și divertisment, că nu manipulează opinia publică prin știri false și că nu discriminează sau amenință pe nimeni. Pe scurt, o responsabilitate imensă pe care CNA eșuează să o îndeplinească, pentru că este definit așa încât să nu o poată îndeplini vreodată.

CNA este condus de un consiliu format din 11 membri. Ei sunt cei care trebuie să monitorizeze constant ce se difuzează la TV și radio, să identifice neregulile și să aplice sancțiunile care se cuvin (amenzi, somații etc.). Aceştia sunt numiţi pentru un mandat de şase ani de Parlamentul României în felul următor:

• 3 la propunerea Senatului

• 3 la propunerea Camerei Deputaților

• 2 la propunerea Președintelui României

• 3 la propunerea Guvernului.

În actualul consiliu CNA avem un poet, un fost membru al echipei de campanie al unui partid politic, foști directori, consilieri sau experți prin Prefecturi, Parlament sau diverse ministere, un violoncelist cu masterat în "Negocieri juridice și politice", un antreprenor pe plan local și numai 3 jurnaliști și o persoană cu experiență reală în televiziune. Practic, din 11 membri, doar patru au, măcar pe hârtie, o experiență (neevaluată) în spate care îi califică pentru rol.

Desigur, am putea spune că diversitatea experiențelor și modurilor de abordare ar fi binevenită într-un domeniu atât de complex ca audiovizualul, atâta timp cât membrii CNA ar demonstra că își fac treaba cum trebuie. Însă ei sunt protejați de această minimă datorie, deoarece au rang de secretari de stat (președintele CNA are chiar rang de ministru), iar legea nu permite impunerea de criterii de performanță unor funcții publice atât de înalte, ci doar angajaților sau funcționarilor publici. Adică, cu cât ai mai multă putere în România, cu atât ai mai puțină responsabilitate și există cu atât mai puține așteptări despre capacitatea ta de a-ți face treaba.

Cui ne adresăm?

  • Parlamentului României

Ce cerem?

Solicităm Parlamentului (responsabilul moral și legal al modului în care se desemnează numirile) să redefinească mecanismul de numire a membrilor CNA, așa încât să ia în considerare experiența și independența celor propuși. Această solicitare este în acord cu prevederile art.30 alin.5 din Directiva (UE) 2018/1.808 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) având în vedere evoluţia realităţilor pieţei.

De ce este important?

Pentru că unul din trei români se încrede în informațiile primite de la TV, iar cetățenii au dreptul la știri corecte și reale, nu la dezinformare.

Pentru că rolul CNA în societate este foarte important. Este singurul organ care poate stopa derapajele și manipularea din mass-media.

Pentru că CNA primește un buget mare pentru a ne proteja de dezinformare, manipulare și discriminare în domeniul audiovizualului, principala noastră sursă de informare și formare de opinii. Acest buget ar trebui folosit pentru a-și face treaba pe bune.

Pentru că o majoritate a membrilor CNA numită fără a se avea în vedere în primul rând competențele în domeniu ale celor propuși, ci fiind făcută strict pe criterii politice, permite perpetuarea unei situații în care cei 11 membrii cu putere de decizie nu au experiența și abilitățile necesare pentru a identifica și sancționa corect derapajele trusturilor media. Si, chiar dacă le-ar avea, nu au oricum independența necesară pentru a putea sancționa eficient posturile afiliate politic.

Semnează pentru un CNA performant și dă mai departe către un prieten.

---

Petiția face parte din campania de advocacy „Transparență și competențe în funcții publice” din cadrul proiectului WATCH PR, derulat de Asociația Casa Bună în parteneriat cu RISE Project, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.


Andreea Cristina Smeu - voluntar în cadrul proiectului WATCH PR - Watchdog - Advocacy - Transparență- Corectitudine - Harta Politicii Românești    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Andreea Cristina Smeu - voluntar în cadrul proiectului WATCH PR - Watchdog - Advocacy - Transparență- Corectitudine - Harta Politicii Românești să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...