Petiție pentru introducerea concediului menstrual plătit în România

Noi, semnatarele și susținătorii acestei petiții, cerem recunoașterea unei realități pe care milioane de femei o trăiesc în tăcere, lună de lună.

Femeile merg la muncă, au grijă de copii, îngrijesc pacienți, conduc echipe, operează, predau, creează și muncesc în timp ce pierd sânge, în timp ce îndură dureri abdominale, migrene, amețeli și oboseală extremă.
Totul cu zâmbetul pe buze, pentru că „așa trebuie”.

Menstruația nu este o boală, dar nici ceva ce poate fi ignorat. Este o realitate biologică ce afectează energia, concentrarea și starea fizică. În acele zile, corpul trece printr-un efort vizibil, dar adesea neglijat de societate.

Noi nu cerem favoruri. Cerem respect și înțelegere.
Cerem ca statul român să ofere femeilor 2 zile libere plătite pe lună, acoperite de stat, pentru a-și putea asculta corpul fără teamă că își vor pierde locul de muncă sau venitul.

Alte țări — precum Spania, Japonia, Indonezia, Coreea de Sud — au făcut deja acest pas.
România poate arăta că își respectă femeile, că le înțelege și că le susține nu doar cu vorbe, ci și prin fapte.

Solicităm:
1. Introducerea concediului menstrual de 2 zile libere plătite pe lună, acordat la cererea angajatei;
2. Asigurarea confidențialității motivului solicitării;
3. Promovarea sănătății feminine și a echilibrului între muncă și viață personală.

4.Acordarea unei reduceri de minimum 50% la produsele de igienă menstruală (absorbante, tampoane, cupe menstruale) pentru toate femeile, prin sprijin guvernamental;
5. Posibilitatea oferirii gratuite a produselor de igienă menstruală în școli, spitale și instituții publice, pentru combaterea sărăciei menstruale și sprijinirea fetelor și femeilor cu venituri reduse.

Menstruația nu oprește o femeie să fie puternică, dar uneori corpul are nevoie de o pauză.
Să fim o țară care înțelege asta.

Semnează și susține această petiție pentru sănătate, demnitate și respect.


Bendea Teodora-Maria, Iercosan Amalia Roxana    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Bendea Teodora-Maria, Iercosan Amalia Roxana va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom publica online adresa dumneavoastră.

Nu vom publica online codul dumneavoastră poștal.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție către un număr de 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...