Petiție anti-alcool la ședințele Consiliului Local Oltenița

Petiție anti-alcool la ședințe și activități publice ale aleșilor locali

 

O nelămurire de care probabil mulți dintre voi v-ați lovit este dacă o persoană care consumă des și exagerat alcool se poate vindeca la un moment dat, ori poate să se oprească de la consumul de băuturi alcoolice.

Cunoaștem că din punct de vedere medical, alcoolul alterează psihicul în timp, apoi internările în spital pentru diverse boli sunt cauzate de fapt de consumul excesiv de alcool. Persoanele în stare de ebrietate comit deseori infracțiuni, jignesc, pot deveni violenți verbal sau fizic. Este cu atât mai grav când o astfel de persoană reprezintă o comunitate locală în calitate de consilier, cel ce este ales să reprezinte cetățenii unui oraș.

Orice băutura alcoolică (vin, bere, spirtoase) conține întotdeauna o mică cantitate de alcool metilic. S-a demonstrat că acesta provoacă multe boli ingrijorătoare. Alcoolul este o substanță psihoactivă și un toxic celular cu efect tranchilizant asupra sistemului nervos central. După consumarea unei anumite cantități, apare senzația că cel care a băut devine mai puternic, mai curajos, crește debitul verbal, aparent și capacitatea de muncă. Aceasta este medical așa-numită fază de excitație. Se datorează „biciuirii” sistemului nervos și constă într-o slăbire a proceselor de inhibiție, fiind unul din primele efecte ale acțiunii toxice a alcoolului.

Câteva divergențe între doi consilieri locali oltenițeni, unul dintre aceștia venind deseori în stare de ebrietate la ședințele de consiliu local, au apărut în urma unor atacuri la persoană. Disensiunile s-au lăsat cu jigniri și amenințări, vocabular suburban și atacuri la persoană din partea unuia dintre consilieri, care consumase băuturi alcoolice. Pe acesta l-au trădat nu doar mirosul ci și culoarea pielii feței. Exceptând lipsa de educație și posibil ceva probleme medicale, atmosfera creată de acest consilier este una degradantă, de circ, care aduce grave prejudicii unei adunări locale și face de rușine comunitatea pe care o reprezintă.

Consumul exagerat de alcool poate provoca demența alcoolică, tulburări cerebeloase, neuropatia periferică alcoolică, accidente cerebrale, boli ale stomacului, pancreasului, complicații și modificări cardiace, complicații metabolice, hematologice, renale sau pulmonare, el afectând atât pe consumator cât și mediul sociale în care acesta conviețuiește.

Dat fiind că toate conflictele murdare care s-au produs între respectivul consilier violent verbal, agresiv, consumator de băuturi alcoolice și alt consilier mult mai în vârstă decât el s-au declanșat de câteva ori, pentru a evita situații neplăcute, pentru ca atmosfera din ședințe să nu mai fie viciată, pentru păstrarea cât de cât a unui grad de respect între aleșii locali, presă și invitați sau oltenițeni, cerem ca toți consilierii locali și Executivul oltenițean să fie verificați cu aparate etilotest la ședințele de Consiliu Local, la toate acțiunile publice unde se dezbat problemele locale. Ar fi bine ca ei să înțeleagă că starea de ebrietate este nocivă și nu face bine nimănui, astfel să ia singuri măsuri.Ce fac după ședințe nu privește comunitatea local și nici mass media. În cazul în care se demonstrează că au consumat băuturi alcoolice, cerem ca aceștia să părăsească sala de ședințe, cerem ca, din respect față de alegători și cetățenii orașului, ședințele locale publice să se desfășoare civilizat și constructiv.

 

https://www.youtube.com/watch?v=ILf3d434as4

https://www.youtube.com/watch?v=Vqokufyf-DM

https://www.youtube.com/watch?v=GVmH3C4RnkU

 

 

Sunteți de acord ca toți consilierii locali și Executivul oltenițean să fie verificați cu aparate etilotest la ședințele de Consiliu Local și la absolut toate acțiunile publice unde se dezbat problemele locale?

 

 


Societatea Civila Olteniteana    Contactați autorul petiției