Oprirea construcției din Parcul Central Piatra Neamț, de lângă Curtea Domnească

   La un metru de zidul care încercuia Curtea Domnească au fost începute lucrări pentru construcția unei terase de alimentație publică, având trei module și doi beneficiari, construcție care are, conform panoului de informare, un caracter provizoriu pe o durată de 5 ani. Din cele observate de noi, semnatarii petiției, începerea construcției a adus modificări estetice și funcționale parcului și obiectivului istoric „Ruine zid istoric Curtea Domnească” prin eliminarea pavajului existent, săpături în apropierea Zidului istoric, turnarea unor fundații din beton care nu reprezintă caracter provizoriu, utilizarea unor materiale inestetice (PFL, PAL) care nu sunt în concordanță cu specificul zonei.

     Nu știm detalii concrete despre cum a fost emis avizul de către Ministerul Culturii pentru această construcție” provizorie” hidoasă care strică aspectul zonei istorice a orașului. În noiembrie 2010, ne opuneam acestei construcții prin petiția „Nu vrem sa distrugeți singurul parc din Piatra Neamț", inițiată de dl. Pricope Vasile și semnată de 2159 de persoane. Atunci s-a reușit stoparea procedurilor de construcție.

            Considerăm că este necesară oprirea imediată a construcției din următoarele motive:

1.Reducerea suprafeței pietonale a unicului parc din zona centrală;

2.Privarea cetățenilor orașului și a familiilor cu copii de spații de recreere și locuri de joacă;

3.Aspectul inestetic; Poluarea fonică a zonei prin activitățile ce urmează a se desfășura;

4.Reducerea atractivității turistice a zonei prin acoperirea  obiectivului din ansamblul de monumente istorice cu denumirea Ruine zid de incintă (cod LMI NT-II-m-A-10567.04);

5.Riscul deteriorării unui monument istoric.

Scopul Petiției Considerăm că în zonă sunt suficiente localuri și terase care să acopere nevoile pentru astfel de servicii și cerem Primăriei Piatra Neamț, care a emis autorizațiile de construcție, să revină asupra deciziei și înceapă demersurile pentru a înceta lucrările de construcție și a aduce la starea inițială spațiul respectiv.  


Alianta 2020 USR PLUS    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Alianta 2020 USR PLUS să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...