NU vă jucaţi cu soarta Aeroportului Internaţional Iaşi!

Modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi este cel mai important proiect al Iaşului. Din cauza faptului că nu am avut un aeroport modern, la standarde europene, Iaşul a rămas izolat, neatractiv pentru investitori şi fără potenţial de dezvoltare economică.
După 15 ani de tergiversări şi lipsă de soluţii, este aproape o minune că, în 2 ani, lucrările pentru construcţia noii piste sunt aproape gata. Acest proiect a demonstrat că acolo unde este voinţă politică şi competenţă, se pot face lucruri măreţe pentru comunitatea ieşeană.
Mai mult, ne bucurăm că s-a depus o cerere de finanțare pentru a obţine bani europeni pentru realizarea acestui proiect şi există premise favorabile ca cererea să fie aprobată. Astfel, proiectul ar fi realizat cu bani de la UE, nu cu bani din bugetul local.
În aceste condiţii, am primit cu consternare vestea cum că se doreşte schimbarea numelui aerogării în "Aeroportul Internaţional Moldova Iaşi".
Considerăm că acestă iniţiativă este inoportună în momentul de faţă din două considerente:
1. În cursul anului trecut, Consiliul Judeţean a alocat o sumă de bani însemnată pentru Strategia de marketing a Aeroportului Internaţional Iaşi. Dacă iniţiativa schimbării numelui Aerportului s-ar concretiza, s-ar irosi toate fondurile alocate alocate pana in prezent pentru consolidarea imaginii Aeroportului Internaţional Iaşi (refacerea siglei, sloganului, materialele de promovare etc).
O astfel de decizie nu poate fi luată "pe picior" şi considerăm că trebuie apelaţi specialişti în rebranding şi trebuie să aibă loc o dezbatere publică la care ieşenii să îşi spună punctul de vedere.
2. În condiţiile în care există o cerere de finanţare pentru a atrage fonduri europene nerambursabile pentru realizarea acestui proiect, prin schimbarea numelui Aeroportului ne-am trage singuri "un glonţ în picior" prin obstacolele birocratice inevitabile pe care le-ar genera o asemenea iniţiativă concretizată. Vorbim, practic, de posibiltiatea ca Iaşul să piardă 60 milioane de euro de la UE din cauza unei astfel de hotărâri.
Ne exprimăm speranţa că această iniţiativă va fi mai amplu dezbătută pentru a nu genera consecinţe nedorite pentru ieşeni.

Facem apel la înţelepciune şi cumpătare. Proiectele Iaşului trebuie să aibă prioritate!

Politicieni, fiţi responsabili! NU vă jucaţi cu soarta Aeroportului Internaţional Iaşi!


Un iesean ingrijorat    Contactați autorul petiției