LUPI în zona NOUA. Cerem soluții blânde, dar eficiente – pentru o comunitate în siguranță!
În ultimii ani:
- urșii, mistreții și, mai nou, lupii coboară frecvent din pădure spre gospodăriile oamenilor;
- mai mulți câini de pază au fost atacați și uciși, chiar în curți private ;
- copiii, vârstnicii și locuitorii care circulă pe jos trăiesc zilnic cu frica unui posibil atac;
- grădinile, păsările și animalele domestice sunt ucise sau rănite în mod constant.
➡️ Dacă în trecut eram obișnuiți cu apariția urșilor sau a mistreților – animale care pot fi uneori alungate sau speriate –, prezența lupilor ridică nivelul de pericol la un alt standard.
Lupii acționează în haită, sunt greu de detectat, se mișcă rapid și pot ataca fără semnal de avertizare. Ce putem face când întâlnim o haită de lupi în drum spre casă? Cine ne poate proteja?
‼️ Pericolul este real, iminent și constant.
✅
Ce soluții cerem autorităților:
- Instalarea de garduri electrice și sisteme de descurajare (cu ultrasunete sau lumini inteligente) în zonele cu risc ridicat;
- Supravegherea video a zonelor de acces dinspre pădure (inclusiv cu camere cu infraroșu);
- Patrule zilnice și/sau de noapte cu personal specializat în intervenții de urgență (Garda Forestieră, Jandarmerie, Primărie);
- Realizarea unei hărți publice cu zonele de risc și traseele frecventate de animale;
- Campanii de informare în comunitate – ce trebuie să facem în caz de întâlnire cu un urs, lup sau mistreț;
- Demersuri pentru relocarea animalelor periculoase recunoscute ca fiind agresive sau care coboară constant în zonele locuite.
Suntem conștienți că fauna sălbatică trebuie protejată, dar NU în detrimentul vieții umane.
Vrem să trăim în siguranță, în casele noastre, fără teama de a fi atacați în propria curte, în grădină sau pe drumul de acasă.
Semnează această petiție și susține dreptul nostru la un trai sigur și protejat!
Iulia Caba Contactați autorul petiției