Re: #1717; #1718; #1719; #1720;  Musafiri cu nume necunoscut sau misterioşi.

Stimaţi domni,

Cu respect mă adresez fiecăruia dintre dvs. cu rugămintea de a citi, de a judeca cu mintea dvs. şi de a nu pune patimă în cele ce veţi gîndi. Raţiunea şi buna creştere mă obligă să vă cer să vă menţineţi echilibrul şi raţiunea.

Re. #1717 şi #1719: Cu privire la afirmaţia mea că nu nobilimea maghiară (grofi, nemeşi, burghezi, etc) ar fi trudit în mod efectiv la înălţarea clădirii unde azi funcţionează UMF Tg.Mureş, rămîn la opinia mea, care, logic vorbind, nobilimea nu avea cum să pună mîna pe mistrie sau roabă ca să zidească această clădire. Aprecierea dvs. cum că opinia mea este una de sorginte exclusiv ceauşistă vă aparţine, nu o accept şi rămîne de discutat.

În ceea ce priveşte procentajul că populaţia românească în Oşorheiul unguresc, era de 6%, poate că aveţi dreptate. N-am date să vă contrazic. La acea vreme erau în Oşorhei olahi-iobagi care erau un fel de turci în Germania de azi, buni numai pentru muncile de jos, asta pentru că olahilor le era oprit accesul în oraşele cetăţi ale marelui imperiu bicefal. Cît priveşte bugetul acestui Oşorhei (dela Vasarhely) din care a fost finanţată construirea clădirii, acesta era format pe baza taxelor şi impozitelor colectate de către această clasă a nobililor DE PE ÎNTREG Comitatul Mureş-Turda, unde majoritari ca număr erau tot olahii. Nu deţin date demografice cu privire la acest număr, dar pot să vă atrag atenţia că se poate demonstra uşor că "olahii" erau majoritari faţă de întreaga populaţie din comitat nu numai faţă de unguri, dar şi faţă de întreaga populaţie a comitatului. Există date foarte precise cu privire la structura şi evoluţia demografică a judeţului Mureş  din 1948 pînă în 2002. Astfel, în 1948 după marea epurare etnică a românilor din partea de N-E a Transilvaniei în urma ocupaţiei hortiste, populaţia acestui judeţ era de 461.403 locuitori, cu evoluţie lentă, naturală, la 561.598 în 1966 şi 580.851 în 2002. Unde oare se regăseşte acea "invazie a regăţenilor" ce o tot clamează unii cu tot mai multă insolenţă care să ilustreze un salt numeric vizibil? Doar în minţile înfierbîntate ale unora! Iată şi structura etnică a populaţiei din JUdeţul Mureş pe 2002 incuzînd şi procentele: 309.375 români (53,3%), 228.275 maghiari (39,3%), 40.425 ţigani (7.0%) ş.a. Aici vorbim de un judeţ pe care unii vor să-l includă în aşa numitul "ţinut secuiesc", cu populaţie "majoritar ungurească". Nu mai vorbim de zona Turda, unde populaţia românească e covîrşitoare. De unde aţi scos dvs. musafir de la #1719 procentul de 60% maghiari în comitatul Mureş-Turda, asta nu pot pricepe. E împotriva oricărei logici!

Unde a dispărut oare acea majoritate maghiară de 60% din Comitatul Mureş-Turda? Să fi fost exterminată de români cum s-a întâmplat cu populaţia românească de la Ip, Tresnea sau Moisei? Eu nu cred!

Ref. la burghezie: Burghezia este o categorie socială legată preponderent de economia urbană CARE DEŢINE CAPITALUL ŞI PÎRGHIILE DE DECIZIE ÎN SOCIETATE. Nici o persoană din această categorie nu pune mîna pe mistrie sau roabă, să fie clar!

Toate aceste clase privilegiate pe care le-am enumerat erau de etnie maghiară. "Meritul" lor era acela că strîngeau dările de la fiecare muritor din comunele comitatului, capitalul acumulat fiind orientat acolo unde credeau ei de cuviinţă. Aşa că, să o lăsăm moartă cu meritul exclusiv unguresc în construirea clădirii şi toate celelalte sofisme bune de adormit copii. Este meritul întregului popor, român, maghiar, secui, german,  din acel comitat, inclusiv al nobilimii!

Re. #1718: Cu privire la afirmaţia mea că la 1918 românii ar fi reprezentat în Transilvania 70-80% din populaţie, iar cea maghiară nici 20%, se baza pe datele ultimelor recensăminte şi cuprindea şi populaţia Banatului şi a Crişanei (Paritum), unde populaţia maghiară era şi este mai puţin numeroasă (10-20%).

Iată ce spune recensământul MAGHIAR din 1910, că  în Transilvania erau 5.274.205(100%) loc.; români 2.830.101 (53.7%); maghiari 1.669.376 (31,7%); germani 566.573 (10,7%). Procentele arată o sădere drastică a ponderii populaţiei româneşti faţă de datele rezultate din recensămîntul maghiar din 1850 cînd ponderea era respectiv: 59,11% R;   25,89% M+Secui;   9,27% G+Saşi, 3,8% Ţigani, ilustrînd clar asimilarea etnică a unei bune părţi dintre români, pe care cei rămaşi neasimilaţi îi numeau: RENEGAŢI! Termenul reprezenta cea mai insultătoare sintagmă ce apăruse în gura românilor faţă de cei ce se lepădase de neamul lor!

În recensământul din 2002 (ce poate fi consultat şi pe internet deschizînd saitul: "Structura etnică a populaţiei din Transilvania", se poate vedea clar, cu hărţi, date crude şi prelucrate pe fiecare judeţ şi localitate urbană transilvană că populaţia acestei regiuni este covârşitor românească. Astfel, pe ansamblul ţării, dintr-o populaţie a României de 21.680.974 loc., 19.399.597 (89,5%)erau români, 1.431.807 (6.6%) erau maghiari, 535.140 (2,5%) ţigani, 59.764 (o,3%) germani, ş. a. Analizînd pe judeţe, populaţia românească este majoritară peste tot în Ardeal cu excepţia celor două judeţe secuieşti unde populaţia locală nesecuiască a fost SECUIZATĂ fără milă în anii monarhiei bicefale şi continuă şi azi sub privirile indiferente ale trădătorilor de ţară români!. De altfel, procentul este confirmat şi de rezultatul în alegeri al UDMR, care a fost mai întotdeauna sub această cifră (6,6%), deşi maghiarii votează unanim cu această formaţie politică iar prezenţa lor la vot este întotdeauna superioară mediei pe ţară, maghiarii fiind mult mai conştiincioşi ca românii cînd e vorba de vot.

Pe saitul indicat mai sus "Structura etnică...", veţi constata că în judeţele din Transilvania ponderea etnică a maghiarilor este stabilită statistic de 19,6%, adică unul din cinci locuitori ai Transilvaniei e maghiar! Restul, români, ţigani ş.a. Germanii aproape că au dispărut. De aici concluzia mea că în 1918 procentajul românilor să fi fost min. 70%. Ori, statisticile maghiare spun altceva, că în 1850 românii erau aproape 60%, iar maghiarii, aproape 26%. Diferenţa dintre 26% (sau chiar 31,7% cît indică maghiarii în 1910, în plin proces de maghiarizare forţată) şi 19,6%, cît era în 2002, se explică prin plecarea benevolă a maghiarilor din România beneficiind de "Legea optanţilor" scoasă imediat după 1920, prin care cei ce doreau să părăsească statul român beneficiau de o despăgubire potrivit averii pe care o lăsau statului român la plecare.

Re.#1720: În Ungaria feudală NOBILIMEA era de etnie maghiară şi îi includea şi pe cei renegaţi aparţinînd altor etnii. Ţărănimea liberă era maghiară cu foarte mici excepţii. Iobagii erau românii şi o parte din naţiunile nemaghiare ale regatului (categorie socială similară şerbilor din Principatele dunărene), jelerii erau tot un fel de iobagi, avînd şi ceva pământ, însă nu erau legaţi de proprietarul feudal decît prin învoieli temporare de lucru.

Organizarea socială în Principatele dunărene în perioada feudală era similară cu cea din Transilvania, dar protagoniştii purtau alte nume. Într-adevăr, instituţia şerbiei, corespunzătoare iobăgiei din Ungaria presupunea legarea de glie a lucrătorului, fără însă ca stăpînul să aibă drept de viaţă sau moarte asupra sa aşa cum se întîmpla cu sclavii. Şerbia s-a păstrat pînă pe la regulamentele organice din 1828-29 cînd şerbii capătă statut de clăcaş, adică un om semiliber care în schimbul unei bucăţi de pămînr primită de la boier, era obligat să presteze pentru acesta un număr de "zile de clacă". Într-o stare similară de şerbie, dar nu tocmai aceeaşi, au rămas ţiganii, care pentru muncile lor specifice, purtau denumirea de robi, locuind pe lîngă curţile boiereştii, fiind tot timpul la cheremul boierului, fără însă ca acesta să poată dispune de viaţa lui. Românii nu au purtat niciodată această denumire, ei avînd gospodării proprii, puteau fi vînduţi odată cu moşiile pe care nu le puteau părăsi, boierul îi purta de grijă (hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte), obligaţia lui fiind aceea de a munci o anumită suprafaţă de teren pentru boier. Dar, atenţie, nici şerbul, nici robul nu e echivalent sclavului! Faţă de sclav, stăpînul avea drept de viaţă sau moarte, ori robului (în cazul ţiganilor) nu i se cerea decît să presteze muncă contra trai (hrană, îmbrăcăminte şi adăpost). De altfel stările de iobăgie/şerbie, erau întîlnite în toată Europa, nu numai în cazul României sau Ungariei.

Ţiganii, aveau această situaţie aparte, de rob, tocmai pentru că erau complet dependenti de toate condiţiile necesare traiului, ei la început nu aveau nici un fel de mijloc de existenţă, fiind, fie cumpăraţi ca robi de la alţi stăpîni veniţi de obicei din sud, fie, ca nomazi, cereau ei boierului să-i accepte în această stare. De altfel, starea de robie a ţiganilor a fost abolită imediat după Unirea Principatelor. Trebuie reţinut că ţiganii nu au fost robiţi de boierii români, ci ei au fost cumpăraţi ca robi sau au cerut singuri să fie primiţi sub această stare.

#1740: Judex - Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re:

A polgárságot a nemességgel azonosítani egy végtelenül bárgyú felfogásra vall. Ráadásul teljesen történelmietlen. Ettől kezdve az egész érvelésed vakvágányon halad.