Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Tenkur |
#50992 Victorie finală pentru Roibu, la Curtea de Apel. Raportul de insolvenţă al Oltchim, demontat2018-12-30 12:08Fostul director al SC Oltchim SA, Constantin Robiu, a câştigat definitiv procesul cu Rominsolv SRPR şi BDO Business Restructuring SPRL, joi, 25 octombrie 2018. În fapt, este vorba de atacarea în instanţa a raportului de insolvenţă pe care avocatul Gheorghe Piperea l-a redactat, odată cu intrarea în reorganizare judiciară a combinatului din Vâlcea. În mai, Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză lui Roibu. La Curtea de Apel, magistraţii au menţinut decizia de la fond. Rominsolv şi BDO Business îl acuzau pe fostul director în raportul de insolvenţă de spolierea companiei, decizii eronate de management şi investiţii ineficiente. Se solicitau pagube de 500 de milioane de euro. Victoria lui Robiu este colosală. Pe unde va mai scoate cămaşa administratorul judiciar, care şi-a făcut port drapel din teza potrivit căreia fostul director a nenorocit combinatul?! Implicaţiile acestei decizii sunt de necalculat. |
Raspunsuri
CE I AI SOPT LA BORFASUL DE roibu de CRACIUN MAI patrut? |
#50993 Re: Victorie finală pentru Roibu, sa mi o igus cu roibu mai patrut?2018-12-30 12:45:19adica sa ne o lin..ge..ti incet pina de anul nou mai patrut,mie fota si lui EMIL,HAI LA SOPT KOKALARILOR,LA SOOOOOPT,POTI SA NE DAI SI CITE O LIMBA PRIN SPATELE GARI CU ESCROCUL DE ROIBU. |
Mistretu cu coltu de haur |
#51056 Re: Victorie finală pentru Roibu,2019-01-28 05:27:19Fostul director al SC Oltchim SA, Constantin Robiu, a câştigat definitiv procesul cu Rominsolv SRPR şi BDO Business Restructuring SPRL, joi, 25 octombrie 2018. În fapt, este vorba de atacarea în instanţa a raportului de insolvenţă pe care avocatul Gheorghe Piperea l-a redactat, odată cu intrarea în reorganizare judiciară a combinatului din Vâlcea. În mai, Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză lui Roibu. La Curtea de Apel, magistraţii au menţinut decizia de la fond. Rominsolv şi BDO Business îl acuzau pe fostul director în raportul de insolvenţă de spolierea companiei, decizii eronate de management şi investiţii ineficiente. Se solicitau pagube de 500 de milioane de euro. Victoria lui Robiu este colosală. Pe unde va mai scoate cămaşa administratorul judiciar, care şi-a făcut port drapel din teza potrivit căreia fostul director a nenorocit combinatul?! Implicaţiile acestei decizii sunt de necalculat. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
STOP eutanasierii câinilor din adăposturile publice din Timiș!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
15048 Creat: 2025-05-26
Locuitorii din Dezmir cer respect: Apa nu este un lux!
467 Creat: 2025-06-17
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
1930 Creat: 2025-06-14
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
1530 Creat: 2025-02-25
GRATIERE 2025
18203 Creat: 2025-02-03
Oradea spune: NU paradă Pride
5307 Creat: 2025-06-10
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
4967 Creat: 2025-06-03
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12026 Creat: 2025-06-04
Profesor in lanturi? Actiune pentru un drept constitutional! Recunoașterea națională a titlurilor universitare si mobilitatea - transferul cadrelor didactice din invatamantul superior!
65 Creat: 2025-06-15
LIBERTATEA de EXPRIMARE
1476 Creat: 2025-06-04
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
13959 Creat: 2025-06-03
Vrem anularea liberalizării pieței energiei! Opriți caruselul creșterii prețurilor și scumpirii traiului românilor!
28 Creat: 2025-06-16
Cerem audit extern, transparent și independent pentru toate fondurile europene gestionate de România
231 Creat: 2025-06-13
Dreptate pentru Andrei tânărul omorât la Berești fără pic de mila și remușcări 😭😭😭
437 Creat: 2025-06-13
Extinderea bursei tehnologice și pentru elevii liceelor tehnologice de 4 ani
19 Creat: 2025-06-16
"Ateliere de vara" Cresa
14 Creat: 2025-06-17
Presiunea și lipsa de apa zi de zi,seara de seara.
47 Creat: 2025-06-14
Deschideți clădirea destinată creșei în comuna Berceni pentru anul școlar 2025–2026!
9 Creat: 2025-06-17
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
20853 Creat: 2025-05-19
Diploma de Bac 2025 NU trebuie să ascundă o ilegalitate!
8 Creat: 2025-06-16