Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Vineri, 12 august 2016, conducerea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a dat publicităţii rezultate |
#48031 SC OLTCHIM SA SI-A MAJORAT INCASARILE LA 86 DE MILIOANE DE EURO SI PROFITUL LA 5,2 MILIOANE DE EURO2016-08-16 09:02
În primul semestru din acest an, SC Oltchim SA a realizat exporturi în valoare de 63,3 milioane de euro, respectiv 75% din cifra de afaceri. Societatea înregistrează o balanţă externă pozitivă de 50,9 milioane de euro, valoarea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare fiind de 12,4 milioane de euro. Cheltuielile SC Oltchim SA cu investiţiile efectuate au diminuat surplusul de numerar din exploatare, ca urmare a faptului că societatea nu a reuşit contractarea de finanţări de la instituţiile bancare. După intrarea în insolvenţă, sursele de finanţare folosite de societate au fost creditul-furnizor şi avansurile de la o parte a clienţilor. De asemenea, s-a reuşit valorificarea rapidă a producţiei realizate şi, implicit, autofinanţarea. Fluxurile de trezorerie ale SC Oltchim SA sunt monitorizate zilnic de departamentele financiar şi comercial, iar previziunile de încasări şi plăţi sunt actualizate zilnic, pentru a gestiona cât mai bine lichidităţile şi pentru a se asigura încasarea la scadenţă a tuturor creanţelor născute după declararea insolvenţei. De asemenea, se realizează în permanenţă analiza privind prioritizarea plăţilor, astfel încât să nu fie periclitată funcţionarea societăţii. La data de 30 ianuarie 2013, dată fiind imposibilitatea de a-şi achita datoriile faţă de creditori, la cererea sa, SC Oltchim SA a intrat în procedură generală de insolvenţă şi şi-a manifestat intenţia de reorganizare judiciară, ca singură opţiune viabilă pentru găsirea unui investitor capabil să preia compania şi să o dezvolte. Planul de reorganizare aprobat de creditori si confirmat de judecătorul sindic prevede, ca modalitate principală de realizare a acestuia, transmiterea tuturor sau a unei părţi a bunurilor societăţii către o persoană juridică constituită ulterior confirmării planului, astfel: se va înfiinţa SC Oltchim SPV SRL, persoană juridică romană cu asociat unic (SC Oltchim SA), cu personalitate juridică distinctă de SC Oltchim SA şi cu aport integral constituit de aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar; se vor transfera către SC Oltchim SPV SRL activele SC Oltchim SA localizate pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea sau activele din cadrul Direcţiei Petrochimice Bradu, drepturile de proprietate intelectuală, brandul, clientela, contractele cu furnizorii şi clienţii, precum şi toţi salariaţii SC Oltchim SA existenţi la momentul transferului, toate autorizaţiile şi avizele necesare funcţionării şi desfăşurării activităţii. Nu se vor transfera datoriile SC Oltchim SA născute anterior datei transferului; iar SC Oltchim SPV SRL va prelua întreprinderea funcţională a SC Oltchim SA, ca afacere în curs de exercitare (going concern). Având în vedere că de la SC Oltchim SA se transferă către SC Oltchim SPV SRL întreprinderea funcţională ca afacere în curs de exercitare, SC Oltchim SPV SRL va prelua obligaţiile de mediu, astfel cum sunt stabilite prin toate şi oricare dintre autorizaţiile sau avizele de mediu. O dată cu transferul activelor, SC Oltchim SA va dobândi părţi sociale echivalente în SC Oltchim SPV SRL. Pe toată durata implementării planului de reorganizare, orice investitor interesat va putea să participe în procesul de preluare a părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL. Termenul de implementare a planului de reorganizare este de 36 de luni de la data confirmării acestuia, cu posibilitatea de prelungire un an, în condiţiile legii. Planul de reorganizare al SC Oltchim SA prevede criterii clare cu privire la implementarea cu succes a acestuia şi ieşirea din insolvenţă a societăţii înainte de termenul maxim prevăzut de plan.
SC Oltchim SA a realizat în primele şase luni investiţii de 2,1 milioane de euro
Valoarea totală a investiţiilor şi reparaţiilor capitale realizate de SC Oltchim SA în primul semestru al anului 2016 a fost de 9,4 milioane de lei (2,1 milioane de euro). Sursele de finanţare folosite pentru investiţiile şi reparaţiile capitale realizate au fost numai surse proprii. Principalele lucrări de investiţii şi reparaţii capitale au avut în vedere următoarele obiective: la instalaţia de electroliză cu membrană a mai fost înlocuit un electrolizor (valoarea acestei investiţii a fost de 3,2 milioane de lei şi a condus la creşterea producţiei de sodă caustică concomitent cu îmbunătăţirea calităţii produselor finite obţinute, precum şi la reducerea consumului de energie electrică); la instalaţia Oxo-alcooli a fost înlocuit catalizatorul de hidrogenare, la începutul lunii aprilie 2016 (reprezintă o reparaţie capitală în valoare de 4,9 milioane de lei care a determinat creşterea producţiei de octanol şi, foarte important, îmbunătăţirea substanţială a calităţii produsului finit); alte investiţii şi reparaţii capitale în valoare de 1,3 milioane de lei concretizate, în principal, în reparaţii capitale la vagoane-cisternă utilizate la transportul produselor finite (sodă caustică şi octanol) şi achiziţia de utilaje independente, necesare procesului de fabricaţie. Reparaţia capitală din aprilie 2016 care a vizat înlocuirea catalizatorului de hidrogen a permis repornirea instalaţiei de oxo-alcooli. Astfel, gradul de utilizare al capacităţilor de producţie a crescut de la 27,6% în primul trimestru din 2016, la 31,6% în trimestrul II al acestui an, cu o influenţă pozitivă în cifra de afaceri lunară cuantificată la circa 2 milioane de euro. Octanolul, principalul produs fabricat în această instalaţie de la SC Oltchim SA se comercializează integral la export. Îmbunătăţirea rezultatelor financiare înregistrate la 30 iunie 2016 a condus la achitarea integrală şi la scadenţă a tuturor datoriilor curente aferente acestei perioade, societatea reuşind chiar să reducă datoriile restante acumulate în prima parte a perioadei insolvenţei faţă de principalii furnizori (CET Govora şi Administraţia Bazinală de Apă Olt) şi faţă de personalul disponibilizat. Potrivit raportului administratorului special al SC Oltchim SA, societatea este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din România, fiind un nume de referinţă pe harta economică a ţării. Sectorul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea se înscrie în codul CAEN 201 „Fabricarea produselor chimice de bază, a îngrăşămintelor şi produselor azotoase, fabricarea materialelor plastice şi a cauciucului sintetic în forme primare”. Activitatea principală a SC Oltchim SA o constituie fabricarea altor produse chimice organice de bază. În conformitate cu prevederile actului constitutiv al societăţii, obiectul de activitate cuprinde în principal: proiectarea şi producţia de produse clorosodice, mase plastice, oxoalcooli, produse petrochimice, energie termică, alte produse chimice, inclusiv servicii şi asistenţă tehnică şi comercializarea acestora la intern şi export. În domeniul chimic, SC Oltchim SA este o companie integrată, care porneşte de la materii prime primare: sare, apă, energie electrică şi continuă cu prelucrarea avansată, până la obţinerea produselor finite. Platforma chimică din Râmnicu Vâlcea are în structură următoarele secţii de producţie: secţia electroliză cu membrană - produce sodă caustică lichidă, acid clorhidric şi clor gaz; secţia clorosodice - produce sodă bloc, sodă fulgi; secţia propenoxid - produce propenoxid; secţia polioli - produce polieteri şi propilenglicol; secţia polioli speciali - produce polieteri; secţia plastifianţi - produce oxo-alcooli; secţia materiale pentru construcţii care produce profile din PVC Ramplast. |
Raspunsuri
Vineri, 12 august 2016, conducerea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a dat publicităţii rezultate |
#48032 Re: SC OLTCHIM SA SI-A MAJORAT INCASARILE LA 86 DE MILIOANE DE EURO SI PROFITUL LA 5,2 MILIOANE DE2016-08-16 09:03:30
Potrivit procedurilor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din 5 august 2016, Comisia Europeană a invitat ţara noastră să prezinte observaţii în investigaţia privind anularea datoriilor SC Oltchim SA. Comisia Europeană a lansat, în aprilie, o investigaţie privind un posibil ajutor de stat pentru SC Oltchim SA, având în vedere trei măsuri de sprijin luate de România în favoarea combinatului chimic vâlcean. În prezent, Comisia Europeană apreciază că măsurile respective pot constitui ajutoare de stat pentru SC Oltchim SA, deoarece este posibil ca furnizorii publici şi creditorii să fi acţionat într-un mod diferit faţă de un operator economic privat în economia de piaţă, aflat într-o situaţie similară. „Aceasta este opinia preliminară a Comisiei, potrivit căreia toate măsurile de mai sus pot fi considerate ajutor de salvare şi restructurare. În absenţa notificării unui plan de restructurare către Comisie, aceste măsuri nu pot fi considerate compatibile cu orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate. În plus, în acest stadiu, Comisia consideră că procesul de vânzare, astfel cum figurează în planul de reorganizare aprobat va conduce la o continuitate economică între SC Oltchim SA şi un posibil cumpărător al SC Oltchim SPV SRL. Achiziţia se va realiza prin cumpărarea de acţiuni ale întregii întreprinderi, mai degrabă decât de active individuale, ceea ce este deja un indiciu clar de continuitate economică. În plus, planul include o serie de alte condiţii care indică o continuitate economică, în special transferul tuturor angajaţilor, al mărcii, al contractelor şi furnizorilor existenţi, precum şi al autorizaţiilor de mediu. În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul CE nr. 659/1999, orice tip de ajutor ilegal poate fi recuperat de la beneficiar. SC Oltchim SA este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei şi statul român şi-a păstrat un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii. În martie 2012, Comisia a adoptat o decizie (SA. 29041 Măsuri de sprijin în favoarea SC Oltchim SA) prin care constată că o conversie a creanţelor deţinute de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România în acţiuni nu reprezenta ajutor, având în vedere imediata intenţie de privatizare a SC Oltchim SA. Cu toate acestea, România nu a realizat conversia creanţelor în acţiuni, iar privatizarea a eşuat în septembrie 2012. La 30 ianuarie 2013, SC Oltchim SA a intrat în insolvenţă şi a depus o cerere de reorganizare judiciară în scopul de a-şi achita datoriile prin intermediul unui plan de reorganizare. Planul de reorganizare a fost aprobat în martie 2015 de creditorii SC Oltchim SA şi a condus la crearea unei noi entităţi (SC Oltchim SPV SRL), care a preluat partea funcţională a SC Oltchim SA, pentru a asigura continuitatea activităţii. SC Oltchim SPV SRL este o societate fără datorii, 100% deţinută de SC Oltchim SA şi creată special pentru a putea fi vândută unui investitor. Preţul care se va obţine din vânzarea SC Oltchim SPV SRL va fi folosit pentru a plăti creditorii SC Oltchim SA, care au acceptat scutiri totale sau semnificative de la plata unor datorii, întrucât preţul de vânzare preconizat nu va fi suficient pentru a acoperi întreaga datorie”, se arată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 5 august 2016.
CE a constatat că AAAS nu a cerut o lichidare imediată a SC Oltchim SA
Referitor la neexecutarea creanţelor şi acumularea de noi datorii ale SC Oltchim SA faţă de AAAS, începând cu luna septembrie 2012, Comisia detaliază: „În pofida angajamentului ferm din 2012 faţă de Comisie, autorităţile române nu au convertit în acţiuni datoria acumulată faţă de AAAS (1,049 miliarde de lei) şi nu au privatizat societatea. În schimb, SC Oltchim SA şi-a continuat activitatea şi a acumulat şi mai multe datorii publice, inclusiv faţă de AAAS (datoria faţă de AAAS a crescut la 1,2 miliarde de lei). AAAS nu şi-a revendicat creanţele faţă de SC Oltchim SA după eşuarea privatizării, în septembrie 2012. AAAS nu a solicitat rambursarea creanţelor sale printr-o lichidare imediată a SC Oltchim SA ci a aşteptat, în schimb, realizarea conversiei datoriei în acţiuni, chiar dacă procesul de privatizare a SC Oltchim SA a eşuat din nou. AAAS a fost de acord cu anularea a 216 milioane de euro din creanţele sale asupra Oltchim în vederea viitoarei recuperări (nesigure) a sumei de 47 de milioane de euro. Salrom a fost de acord cu anularea a 4,2 milioane de euro din creanţă, CET Govora a fost de acord cu anularea a 21,1 milioane de euro din creanţă, Administraţia Naţională Apele Române a fost de acord cu anularea a 2,2 milioane de euro din creanţă şi Electrica a fost de acord cu anularea a 112 milioane de euro din creanţă. În schimb, întreprinderile de stat respective aşteaptă următoarea acoperire a creanţelor în cazul în care privatizarea reuşeşte: 2,5 milioane de euro pentru Salrom, 8,9 milioane de euro pentru CET Govora, 900.000 de euro pentru Administraţia Naţională Apele Române şi 32 de milioane de euro pentru Electrica. CET Govora a semnat cu SC Oltchim SA un nou contract de furnizare a energiei electrice la 15 septembrie 2012, ulterior acceptând să livreze un volum mai mare de energie electrică, iniţial de la 25 octombrie 2012, apoi de la 12 noiembrie 2012 şi să furnizeze în continuare energie electrică, de la 1 ianuarie 2013. Aceste modificări ale relaţiei contractuale cu SC Oltchim SA par să fi fost luate în considerare în punerea în aplicare a 30 de hotărâri luate de Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a se asigura aprovizionarea cu energie electrică a SC Oltchim SA. Salrom a acceptat amânarea plăţilor pentru livrările sale şi, prin urmare, a acceptat creşterea în continuare a datoriilor pe care SC Oltchim SA le avea faţă de ea. Autorităţile române susţin că, după privatizarea eşuată din 2012, la 31 octombrie 2012 AAAS a trimis o scrisoare către SC Oltchim SA pentru a analiza opţiunile de recuperare a creanţelor, însă a primit răspunsuri neconcludente. Ulterior, AAAS a analizat opţiunile disponibile pentru recuperarea creanţelor şi a ajuns la concluzia că ar obţine o sumă foarte mică în cadrul procesului de lichidare. Având în vedere situaţia financiară dificilă a SC Oltchim SA şi faptul că majoritatea datoriilor SC Oltchim SA faţă de AAAS nu au fost garantate, AAAS a apreciat că cea mai bună opţiune pentru recuperarea creanţelor sale ar fi continuarea privatizării SC Oltchim SA într-un scenariu al conversiei datoriei în acţiuni, astfel cum s-a aprobat prin decizia Comisiei din 2012. Autorităţile române au explicat, de asemenea, că SC Oltchim SA a început procedurile de insolvenţă în ianuarie 2013, adică la foarte scurt timp după ce procesul de privatizare a eşuat, în septembrie 2012. Prin urmare, AAAS a dispus de foarte puţin timp pentru a-şi revendica efectiv creanţele”. Potrivit Comisiei, în ceea ce priveşte anularea creanţelor AAAS şi companiilor Electrica, Salrom, CET Govora şi Administraţia Naţională Apele Române, în 2015 în cadrul planului de reorganizare, România consideră că anulările de creanţe propuse în planul de reorganizare au constituit cea mai bună opţiune disponibilă pentru creditorii publici şi privaţi în vederea recuperării sumelor care le erau datorate. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Reclamă petiție
Promovați aici
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, profund revoltați de o nedreptate care persistă de peste un an și jumătate, solicităm intervenția urgentă a autorităților competente într-un caz care a șocat o țară întreagă și nu numai: un adolescent de doar 14 ani a fost ucis, iar persoana responsabilă – conform informațiilor cunoscute de opinia publică – se află în libertate și a fost reales în funcția de primar pe 1 iunie 2025. Considerăm profund imoral și periculos ca: O persoană implicată într-un...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm autorităților din România să investigheze și să sancționeze fapta de cruzime comisă asupra unei pisici de către influencerița cunoscută sub numele de Marilu, în urma unui videoclip publicat online. Înregistrarea o arată pe Marilu lovind o pisică, gest ce nu poate fi justificat în niciun context. Acest comportament este profund revoltător și contravine Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede clar că maltratarea și lovirea animal...
Reclamă petiție
Promovați aici
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Asociatia Responsabili Aparam Democratia Uniti Noi, cetățenii României, adresăm această petiție în numele păcii, al neutralității și al respectului față de toți vecinii și partenerii internaționali. Dorim să afirmăm clar și răspicat că: România trebuie să rămână o țară a păcii, a echilibrului și a respectului reciproc. Potrivit Articolului 10 din Constituția României, țara noastră are obligația de a „întreține și dezvolta relații pașnice cu toate statele și, în mod deosebit, cu statele vecin...
Reclamă petiție
Promovați aici
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Noi, cetățenii semnatari ai acestei petiții, solicităm cu fermitate și responsabilitate desemnarea lui Ilie Bolojan în funcția de Prim-Ministru al României. Într-o perioadă marcată de crize repetate, lipsă de încredere în clasa politică și nevoia urgentă de reforme autentice, considerăm că Ilie Bolojan reprezintă una dintre puținele figuri publice care inspiră respect, competență și rezultate concrete. De ce Ilie Bolojan? ✅ Eficiență administrativă dovedită Fost primar al municipiului Oradea t...
Reclamă petiție
Promovați aici
LIBERTATEA de EXPRIMARE
LIBERTATEA de EXPRIMARE este un DREPT, NU O INFRACȚIUNE! NU LEGIFERAȚI CENZURA! RESPECTAȚI LIBERTATEA DE OPINIE și MEMORIA ISTORICĂ! Prin proiectul PL-x 168/2025 care vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Legii nr. 107/2006 și a Legii nr. 157/2018, parlamentul vrea să adopte o lege care pedepsește opinii, interzice simboluri istorice, și impune tăcerea asupra martirilor. Către: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Comisiile de...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Avem nevoie de: - Reglementare armonizată cu legislația europeană a artificiilor; - Educație și prevenție, nu interzicere totală a artificiilor; - Respectarea dreptului de protecție a proprietății, culturilor agricole, piscicole, asociația coșarilor, evenimentele culturale de scenă, suporterii/fanii echipelor sportive, a deplasărilor sigure în perimetrul montan prin folosirea artificiilor P1 și T1; - Interdicția folosirii artificiilor afectează industria evenimentelor private – nunți, botezuri,...
Reclamă petiție
Promovați aici
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Fără încredere nu există democrație. Iar fără solidaritate nu există viitor. Noi, cetățenii României, ne adresăm astăzi direct celor care conduc această țară, celor care ne cer să acceptăm noi taxe, să strângem cureaua, să fim „solidari” cu efortul bugetar. Dar cum să vorbim despre solidaritate, când chiar partidele care iau aceste decizii beneficiază de privilegii fără măsură? În anul 2024, partidele politice din România au încasat din bugetul public peste un miliard de lei – echivalentul a pe...
Reclamă petiție
Promovați aici
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Către: Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Parlamentul României – Comisia pentru buget, finanțe și bănci Subsemnații, cetățeni preocupați de impactul noilor modificări fiscale asupra pieței imobiliare și accesului populației la locuințe, solicităm respectuos prelungirea termenului-limită pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare care beneficiază de cota redusă de TVA de 9%, de la 1 august 2026 la 30 decembrie 2026. 🔍 Context Conform modificărilor legislative recente, începând c...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Subsemnații, cetățeni ai României profund îngrijorați, vă solicităm intervenția de urgență pentru salvarea celor trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan, după tragicul incident în care mama lor a fost împușcată. Acești pui nu au nicio vină pentru greșelile oamenilor care au hrănit ursoaica, provocând un lanț de evenimente ce a dus la regretabila moarte a unui om, la uciderea ursoaicei și la abandonarea celor trei ursuleți în sălbăticie, fără șanse reale de supraviețuire. Riscurile sunt e...
Reclamă petiție
Promovați aici
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Anularea cetăteniei Române persoanelor din Republica Moldova ce nu săvârșesc o activitate , nu au o proprietate, nu plătesc taxe și impozite sau au doar o adresa fictivă pe teritoriul României! Această petiție vizează doar persoanele fără contribuție reală în România sau cu adrese fictive, nu este un act de discriminare....
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
🇷🇴 Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș! În județul Timiș, câinii abandonați sunt eutanasiați după doar 14 zile petrecute în adăposturi. Nu pentru că sunt bolnavi. Nu pentru că sunt periculoși. Ci pentru că nu li se oferă o șansă. Acești câini nu sunt o problemă. Sunt victime. Sunt suflete uitate în cuști, condamnate la moarte într-un sistem care a eșuat să protejeze viața. Eutanasia nu este o soluție. Este o formă de cruzime administrativă. Este o practi...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi, cetățeni ai României, ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la suspiciunile tot mai frecvente privind posibila fraudare a alegerilor din România, în special prin implicarea unor persoane din afara granițelor țării, în mod special din Republica Moldova. În urma observațiilor din spațiul public, a raportărilor din presa națională și a experiențelor relatate de alegători, considerăm că există indicii serioase privind: Prezența neobișnuit de mare la vot în secții din diaspora (în sp...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
1577 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
824 Creat: 2025-07-04
GRATIERE 2025
25160 Creat: 2025-02-03
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1032 Creat: 2025-07-06
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
398 Creat: 2025-07-05
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
204 Creat: 2025-07-06
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
122 Creat: 2025-07-04
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14967 Creat: 2021-04-05
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1437 Creat: 2025-06-28
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
201 Creat: 2025-07-02
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
215 Creat: 2025-07-02
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12743 Creat: 2025-06-04
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22058 Creat: 2025-05-26
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
70 Creat: 2025-07-05
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
349 Creat: 2025-06-28
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4204 Creat: 2025-06-14
Eliminarea Evaluării Naționale și introducerea principiului de proximitate obligatorie în învățământul românesc
48 Creat: 2025-07-06
Vrem apă potabilă în satul Pintic, municipiul Dej!
22 Creat: 2025-07-04
Oradea spune: NU paradă Pride
5520 Creat: 2025-06-10
STOP uciderea ursilor !!!
440 Creat: 2024-07-16
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie