85% din salariu pentru concediul de maternitate de doi ani
Quoted post
Musafir |
#132016-02-24 20:16Buna, Luna trecuta am trimis si eu petitia pt acelasi lucru. Am cerut modificarea legii prin eliminarea factorului discriminator, aplicare retrograda, pastrarea alocatiei de 200 lei dp cei 2 ani, posibiliatatea tatalui de a ramane in conc crest copil pt famili cu gemeni, tripleti si marirea sumei de 600 lei pt al doilea copil. Raspunsul de la avocatul poporului a fost faptul ca legea deja e in dezbatere si nu are ce sa faca, iar in privinta factorului discriminator se ocupa Palatul Parlamanetului. Rapsunsul celor ce se ocupa de petitii din cadrul presedentiei a fost ( trimisa pe 1 feb, inreg de ei pe 19 feb ) Update Petitia nr.2538 Data: 19-02 Doamna Mihaela Vasiloiu, Am luat cunoştinţă din petiţia adresată Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, despre solicitarea dumneavoastră. În vederea analizării problemelor semnalate, petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Urmează ca, în termenul legal, instituţia sesizată să comunice, Administraţiei Prezidenţiale şi dumneavoastră, soluţia adoptată. Cu stimă, Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu |
Raspunsuri
![]() Anonymous |
#39 Re:2016-02-25 18:30:56Buna ziua si va multumesc pentru mesaj. Cu cat vor trimite mai multe persoane astfel de solicitari cu atat vor fi mai greu de ignorat. Imi puteti spune, va rog, cate semnaturi a avut petitia trimisa de dvs? Patricia |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1811 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1202 Creat: 2025-09-14
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
704 Creat: 2025-09-11
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
618 Creat: 2025-09-09
Diabetul nu are vârstă
518 Creat: 2025-09-05
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
160 Creat: 2025-09-09
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5658 Creat: 2025-06-14
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
155 Creat: 2025-09-08
Concediu menstrual
1505 Creat: 2023-11-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
113 Creat: 2025-09-13
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
762 Creat: 2025-08-17
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
106 Creat: 2025-09-14
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1246 Creat: 2025-07-07
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
120 Creat: 2025-09-07
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
96 Creat: 2025-09-12
MISCAREA "DESTUL"
81 Creat: 2025-09-11
GRATIERE 2025
100574 Creat: 2025-02-03
Salvarea de la casare al vagonului V3A-93M-EPC #326 de la Depoul Titan.
74 Creat: 2025-09-09
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3261 Creat: 2021-05-07
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
171 Creat: 2025-09-06