Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca - Sfântul Ardealului
Quoted post
Musafir |
#11562015-06-28 01:13L-am cunoscut personal pe Parintele Arsenie. E adevarat ca avea de la Sfantul Duh darul prorociei: in 1980 cand l-am intalnit fetita mea avea cateva luni. Atunci mi-a prezis ca voi mai avea un copil care se va naste dupa un deces in familie: in 1981 a decedat socrul meu, La acea intalnire mi-a spus ca la varsta de 36 ani va avea loc una din marile schimbari din viata, iar cand voi implini 42 de ani va avea loc a doua mare schimbare in viata. Cand am implinit 36 de ani Dumnezeu mi-a luat sotul si am ramas cu doi copii, Putin mai-nainte fusesem bolnava si pot sa spun ca credinta mea m-a ajutat sa trec peste un prag foarte greu. La acea intalnire mi-a spus Parintele Arsenie sa ma rog mult la Maica Domnului pentru ca Ea ma va sprijini foarte mult. Tot atunci mi-a dat Parintele Arsenie si o sticluta mica cu Mir de Nard pe care o primise din Ierusalim. Din acest Mir mai am si acum putin si credeti-ma ca si acum dupa 35 de ani miroase la fel de frumos ca atunci. Al doilea prag greu pe care l-am trecut a fost venirea in Germania si problemele care s-au ivit si nu s-au terminat inca. Dar se vor termina in bine dupa ce voi implini varsta de 60 de ani. Parintele Arsenie mi-a mai spus ca postul si rugaciunile vor ameliora problemele care se ivesc dar sa am incredere in Bunul Dumnezeu. Si avusese dreptate. Postul si rugaciunile si marea incredere pe care o am in Dumnezeu si in Maica Sfanta ma ajuta sa trec peste probleme. Si acum dupa atatia ani de cand l-am intalnit, Parintele Arsenie mai face minuni. Cu cativa ani in urma fiul meu avusese un accident la sport: o fractura deschisa a ambelor oase de la antebratul drept. Pot sa va spun ca in noaptea in care trebuia operat fiul meu m-am rugat la Parintele sa conduca mana chirurgului care urma sa-l opereze. Sunt convinsa ca Parintele Arsenie a condus mana chirurgului la acea operatie dificila. Bratul fiului meu s-a vindecat foarte bine, asa incat poate sa miste bine si bratul si degetele de la mana. Si asta nu este tot: intr-o duminica dimineata m-a sculat din pat sa ma duc la biserica. Cu ca. 4 ani in urma am fost in Romania, aveam probleme de rezolvat si intr-una din zile nu aveam de lucru. M-am gandit la Parintele Arsenie si pentru ca nu fusesem niciodata la Prislop, mi-am dorit atat de mult sa ajung la mormantul dansului. Rugandu-ma la el si la Maica Domnului a fost posibil sa ajung la el la mormant. Dimineata ca nd am plecat din Oradea ploua foarte tare. Ma rugam pe drum la Parintele sa faca posibil sa ajungem la Prislop. Si rugaciunile au ajutat foarte mult: ploaia si vremea urata ramanea tot in urma noastra, dar si duhul parintelui simteam ca este cu noi in masina. Am ajuns foarte bine la Prislop la mormantul Dansului. Nu era lume multa la rand, asa ca am avut timp destul sa ma rog la Crucea de la mormantul dansului. Nu stiu cat timp m-am rugat, dar in momentul in care m-am ridicat am vazut cum multimea de oameni venea catre mormant, cred ca erau peste o suta de persoane. Parintele Arsenie mi-a dat timp de rugaciune si mi-a si ascultat rugaciunile. Dupa parerea mea Parintele este un Sfant si de aceea trebuie canonizat. |
Raspunsuri
Musafir |
#1157 Re: Doamne ajuta!2015-06-28 01:16:02 |
Petiții promovate de alți utilizatori
Reclamă petiție
Promovați aici
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Fără încredere nu există democrație. Iar fără solidaritate nu există viitor. Noi, cetățenii României, ne adresăm astăzi direct celor care conduc această țară, celor care ne cer să acceptăm noi taxe, să strângem cureaua, să fim „solidari” cu efortul bugetar. Dar cum să vorbim despre solidaritate, când chiar partidele care iau aceste decizii beneficiază de privilegii fără măsură? În anul 2024, partidele politice din România au încasat din bugetul public peste un miliard de lei – echivalentul a pe...
Reclamă petiție
Promovați aici
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Asociatia Responsabili Aparam Democratia Uniti Noi, cetățenii României, adresăm această petiție în numele păcii, al neutralității și al respectului față de toți vecinii și partenerii internaționali. Dorim să afirmăm clar și răspicat că: România trebuie să rămână o țară a păcii, a echilibrului și a respectului reciproc. Potrivit Articolului 10 din Constituția României, țara noastră are obligația de a „întreține și dezvolta relații pașnice cu toate statele și, în mod deosebit, cu statele vecin...
Reclamă petiție
Promovați aici
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, profund revoltați de o nedreptate care persistă de peste un an și jumătate, solicităm intervenția urgentă a autorităților competente într-un caz care a șocat o țară întreagă și nu numai: un adolescent de doar 14 ani a fost ucis, iar persoana responsabilă – conform informațiilor cunoscute de opinia publică – se află în libertate și a fost reales în funcția de primar pe 1 iunie 2025. Considerăm profund imoral și periculos ca: O persoană implicată într-un...
Reclamă petiție
Promovați aici
LIBERTATEA de EXPRIMARE
LIBERTATEA de EXPRIMARE este un DREPT, NU O INFRACȚIUNE! NU LEGIFERAȚI CENZURA! RESPECTAȚI LIBERTATEA DE OPINIE și MEMORIA ISTORICĂ! Prin proiectul PL-x 168/2025 care vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Legii nr. 107/2006 și a Legii nr. 157/2018, parlamentul vrea să adopte o lege care pedepsește opinii, interzice simboluri istorice, și impune tăcerea asupra martirilor. Către: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Comisiile de...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Avem nevoie de: - Reglementare armonizată cu legislația europeană a artificiilor; - Educație și prevenție, nu interzicere totală a artificiilor; - Respectarea dreptului de protecție a proprietății, culturilor agricole, piscicole, asociația coșarilor, evenimentele culturale de scenă, suporterii/fanii echipelor sportive, a deplasărilor sigure în perimetrul montan prin folosirea artificiilor P1 și T1; - Interdicția folosirii artificiilor afectează industria evenimentelor private – nunți, botezuri,...
Reclamă petiție
Promovați aici
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Către: Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Parlamentul României – Comisia pentru buget, finanțe și bănci Subsemnații, cetățeni preocupați de impactul noilor modificări fiscale asupra pieței imobiliare și accesului populației la locuințe, solicităm respectuos prelungirea termenului-limită pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare care beneficiază de cota redusă de TVA de 9%, de la 1 august 2026 la 30 decembrie 2026. 🔍 Context Conform modificărilor legislative recente, începând c...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm autorităților din România să investigheze și să sancționeze fapta de cruzime comisă asupra unei pisici de către influencerița cunoscută sub numele de Marilu, în urma unui videoclip publicat online. Înregistrarea o arată pe Marilu lovind o pisică, gest ce nu poate fi justificat în niciun context. Acest comportament este profund revoltător și contravine Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede clar că maltratarea și lovirea animal...
Reclamă petiție
Promovați aici
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Anularea cetăteniei Române persoanelor din Republica Moldova ce nu săvârșesc o activitate , nu au o proprietate, nu plătesc taxe și impozite sau au doar o adresa fictivă pe teritoriul României! Această petiție vizează doar persoanele fără contribuție reală în România sau cu adrese fictive, nu este un act de discriminare....
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Subsemnații, cetățeni ai României profund îngrijorați, vă solicităm intervenția de urgență pentru salvarea celor trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan, după tragicul incident în care mama lor a fost împușcată. Acești pui nu au nicio vină pentru greșelile oamenilor care au hrănit ursoaica, provocând un lanț de evenimente ce a dus la regretabila moarte a unui om, la uciderea ursoaicei și la abandonarea celor trei ursuleți în sălbăticie, fără șanse reale de supraviețuire. Riscurile sunt e...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
🇷🇴 Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș! În județul Timiș, câinii abandonați sunt eutanasiați după doar 14 zile petrecute în adăposturi. Nu pentru că sunt bolnavi. Nu pentru că sunt periculoși. Ci pentru că nu li se oferă o șansă. Acești câini nu sunt o problemă. Sunt victime. Sunt suflete uitate în cuști, condamnate la moarte într-un sistem care a eșuat să protejeze viața. Eutanasia nu este o soluție. Este o formă de cruzime administrativă. Este o practi...
Reclamă petiție
Promovați aici
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Noi, cetățenii semnatari ai acestei petiții, solicităm cu fermitate și responsabilitate desemnarea lui Ilie Bolojan în funcția de Prim-Ministru al României. Într-o perioadă marcată de crize repetate, lipsă de încredere în clasa politică și nevoia urgentă de reforme autentice, considerăm că Ilie Bolojan reprezintă una dintre puținele figuri publice care inspiră respect, competență și rezultate concrete. De ce Ilie Bolojan? ✅ Eficiență administrativă dovedită Fost primar al municipiului Oradea t...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi, cetățeni ai României, ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la suspiciunile tot mai frecvente privind posibila fraudare a alegerilor din România, în special prin implicarea unor persoane din afara granițelor țării, în mod special din Republica Moldova. În urma observațiilor din spațiul public, a raportărilor din presa națională și a experiențelor relatate de alegători, considerăm că există indicii serioase privind: Prezența neobișnuit de mare la vot în secții din diaspora (în sp...
Promovați petiția "Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca - Sfântul Ardealului" pe această listă
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
1661 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
891 Creat: 2025-07-04
GRATIERE 2025
25203 Creat: 2025-02-03
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1033 Creat: 2025-07-06
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
428 Creat: 2025-07-05
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
215 Creat: 2025-07-06
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
134 Creat: 2025-07-04
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14969 Creat: 2021-04-05
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
102 Creat: 2025-07-05
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1443 Creat: 2025-06-28
Oradea spune: NU paradă Pride
5545 Creat: 2025-06-10
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
218 Creat: 2025-07-02
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12752 Creat: 2025-06-04
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
202 Creat: 2025-07-02
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22061 Creat: 2025-05-26
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
353 Creat: 2025-06-28
Eliminarea Evaluării Naționale și introducerea principiului de proximitate obligatorie în învățământul românesc
57 Creat: 2025-07-06
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6440 Creat: 2025-02-06
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
21 Creat: 2025-07-07
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4206 Creat: 2025-06-14
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie